Timpul, bată-l vina!
Sunase de vreo zece minute soneria, cu, mai degrabă glasul său dogit decât suav şi Liliana Streche, profesoara de Limbă şi literatură română nu se mişcase de pe scaun. Cosea cu sârg la un goblen pe care deja îl vânduse italianului de la grădiniţa şapte, unde sora sa era directoare şi, voind să termine „ pătrăţelul”, să-l „ umple” cu aceeaşi culoare, îşi amâna plecarea la clasă. Nimeni nu se lega de ea, doar era definitivată, avea gradul unu şi pe deasupra şi cumnata directorului adjunct Canciu era….oricum, era pe …picioare, cum s-ar spune şi-apoi nu era preşedinta Comitetului de femei creştine şi democrate? Nu oglindea ea, oare, tot ce are mai frumos acest partid în şcoală ?
Şi totuşi, cu gândurile-i înflorind pe buze a satisfacţii, după ce îşi termină „ pătrăţelul”, (ce, credeţi că înainte?) se ridică alene, îşi strânse aţele şi le puse într-o pungă de plastic, nu uită să fumeze şi o ţigară Kent, doar îşi permitea , ce dracu’! după care, luând catalogul clasei a opta D, plecă la „ oră”. Ceasul era…..şi jumătate, dar nu conta pentru ea. „ Amintirile din copilărie” le predase de mii de ori şi nu-i luau mult predarea lor. Dar, pe drum, urcând treptele spre etajul trei unde era clasa a opta D, îi veni întrebarea” de care aproape uitase. „ Doamne , dar eu azi nu trebuia să-mi testez copii, să văd pe care îi voi coopta în lotul de douăzeci, pe care-i voi lua la meditaţie ? Ce uitucă mai sunt!” Aşa că imediat ce intră în clasă, aruncă pe catedră catalogul şi trecând printre băncile, unde copiii aşteptau „ smirnă” ca „ satrapul”, cum era cunoscută, să îi maltrateze la tablă, îi întrebă brusc.
– Aveţi de gând să „ daţi” mai departe , la liceu ?
– Daaa! Răspunseră toţi copiii!
– Atunci de ce nu puneţi burta pe carte, măi? Nu vă este milă de părinţii voştri, săracii, care se gândesc cu groază la acest moment ? „ Da, da, părinţii!” Acest cuvânt se înşurubă şi în memoria ei. „ Ce-or fi părinţii lor? Căci dacă nu au bani să-şi plătească meditaţiile, de ce să mă omor degeaba? Ia să văd eu ce hram poartă părinţii lor?” Andreia, scoate o foaie de hârtie şi scrie ce spun eu.
Aleman?
– Tata inginer, mama doctoriţă.
– Scrie Andreia. Da. Bibicu ?
– Mama , învăţătoare, tata şofer.
– Da. Colea ?
– Mama şomeră, tata zidar.
– Nu! Ceteraş ?
– Şomeri amândoi, doamnă profesoară.” Of, doamne, şi asta-i cea mai bună din clasă. Ce să fac?” gândi iute Liliana Streche.
– Nu! Dulap?
– Patroni!
– Da! Erete?
– Mama profesoară, tata patron.
– Da! Flămându ?
– Sunt de la Casa de copii, doamnă profesoară. „ Pe dracu, şi asta-i premiantă. Ce să-i fac? Pomană? Ei, bine, nu!”
– Nu. Făsui?
– Mama în Italia, tata pădurar.
– Da! Genunchi….. Şi , tot aşa, până la douăzeci, fără scrupule şi fără pomeni Liliana Streche, profesoara „ fără pereche” îşi completă lista cu viitorii „ meditaţi” iar „ora” se duse dracului cu „ Amintiri…” cu tot.
– Of, timpul, bată-l vina, copii! Iar ne-a răpit ora…. Rămâne să citiţi voi, mai departe, ce urmează după „ Amintiri din copilărie”…. Bună ziua!
George Achim
