Sărbătoarea vinului la Drăgăşani
Sărbătoarea vinului la Drăgăşani
La sfârşitul săptămânii trecute, în municipiul Drăgăşani s-a sărbătorit timp de patru zile la rând “recolta” de struguri din acest an. Sărbătoarea culesului viilor, denumită “Lăutarul”, care a ajuns la cea de-a doua ediţie a fost organizată de Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Vâlcea, în colaborare cu Casa de Cultură şi Primăria Drăgăşani. Festivalul îşi propune să păstreze şi să ducă mai departe muzica autentică lăutarească din zona Olteniei. Preşedintele juriului a fost solistul Tudor Gheorghe, festivalul fiind dedicat interpretului şi dirijorului Paraschiv Oprea, personalitate unanim recunoscută în lumea cântecului popular, şi s-a adresat tuturor artiştilor amatori din toate zonele folclorice ale ţării între 16 şi 70 de ani. Concursul a cuprins trei secţiuni: solişti vocali, solişti instrumentisti şi tarafuri alcătuite din trei-şapte persoane. Marele premiu al festivalului de muzică lăutărească a fost în valoare de 1000 de euro. Pentru premiul I, organizatorii au acordat 500 de euro, pentru premiul II – 300 euro, iar pentru locul III, concurenţii au obţinut câte 100 de euro. În încheierea concursului, Tudor Gheorghe a susţinut un recital. Tinerii nu au fost uitaţi, deoarece sâmbătă, în centrul oraşului a avut loc un spectacol de muzică uşoară. Urmat duminică de un spectacol folcloric susţinut de Clubul Copiilor din Drăgăşani, Grupul Şcolar „Brătianu“, „Mândrele de la Prundeni“ şi „Haiducii din Amărăşti“. De asemenea, în centru au fost organizate expoziţii permanente cu vânzare de struguri şi vinuri, flori, produse meşteşugăreşti, utilaje agricole, precum şi o mulţime de jocuri distractive pentru participanţi.