|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Oltchim va juca în grupele principale ale Ligii Campionilor 

După şapte ani de aşteptare,

Oltchim va juca în grupele principale ale Ligii Campionilor

În ciuda tuturor răutăcioşilor care scriu din invidie şi ironic, Tadici a mai dat o lecţie de handbal obţinând a şasea performanţă de când e la Vâlcea. Oltchim a intrat în grupele Ligii Campionilor după o pauză de şase ani în care România nu a avut reprezentantă la acest nivel. Gruparea vâlceană va juca în Grupa D alături de Viborg (campioana Norvegiei), FTK Budapesta şi Buducnost Podgorita. „Chimistele” se gândesc acum să iasă din grupe şi să joace cel puţin un sfert de finală sau, de ce nu, o semifinală a competiţiei. Duminică seara, în Polivalentă am asistat de fapt la reeditarea finalei Cupei Cupelor din luna mai, anul acesta, finală câştigată atunci, în dublă manşă, de gruparea lui Tadici. Şi acum miza era la fel de mare, prezenţa în grupele celei mai titrate competiţii europene intercluburi, Liga Campionilor. În teren a fost un meci spectaculos, cu faze incendiare şi o prestaţie la fel a celor două echipe. Vâlcencele au avut însă şi avantajul susţinerii morale a publicului care a venit în număr mare în Polivalentă să fie alături de „galactice”. După ce la pauză conduceau cu 15-12, cu o evoluţie de excepţie în repriza secundă, gruparea lui Tadici a câştigat finalmente cu un categoric 30-22. Astfel, după şapte ani de aşteptare, „chimistele” ajung în grupele principale ale celei mai puternice competiţii handbalistice intercluburi, Liga Campionilor.

Antrenorul Gheorghe Tadici: „Vrem să trecem de grupe!“

La finalul meciului cu Byassen, tehnicianul „chimist” Gheorghe Tadici era extrem de fericit. Dăduse peste nas, dacă mai era nevoie, încă o dată, răutăcioşilor şi adusese o altă bucurie imensă în rândul suporterilor adevăraţi. „E adevărat că într-o discuţie pe care am avut-o cu domnul preşedinte Gavrilescu aseară  i-am spus că vom bate la 6-7 goluri. au fost opt, deci am fost pe aproape. Una peste alta, e bine ca s-a terminat aşa. Fetele au demonstrat ambiţie, valoare, dăruire si mai ales profesionalism. Mă bucur că am atins vârful de formă în acest turneu. Eu sper sa mai facem un rezultat de excepţie pentru handbalul românesc, ieşirea din grupe la masculin-feminin, şi apoi ne vom gândi la fazele superioare. Am răspuns si noi astfel încrederii care ne-a fost acordată de conducere. Vreau să-i mulţumesc public domnului Roibu, omul care a făcut enorm de mult pentru Vâlcea, pentru handbalul vâlcean şi chiar pentru România“.

Preşedintele Ioan Gavrilescu: „Echipa a demonstrat că are valoare!”

Preşedintele clubului vâlcean, ing. Ioan Gavrilescu, a ţinut în mod special să îşi felicite echipa, după victoria cu 30-22 în faţa lui Byasen, deşi, spune el, nu prea obişnuieşte să facă acest lucru. „Eu în general sunt mai rezervat în a lăuda echipa. De data aceasta au arătat că au valoare, atât ele cât şi cei doi antrenori, în special antrenorul principal, care a dovedit şi în meciul cu Byassen mult sânge rece”. Gavrilescu a ţinut să mulţumească publicului vâlcean pentru spectacolul oferit: „Este normal pentru public să îşi dorească din ce în ce mai mult. Să pretindă evoluţii bune şi foarte bune în Ligă. Cei doi antrenori, in special cel principal, au dat din nou dovadă de stăpânire de sine. În minutul 20 eu eram deja agitat. Dar Gheorghe Tadici mi-a spus zilele trecute să stau liniştit că vom câştiga la o diferenţă de 5-7 goluri. Era suficient şi un gol diferenţă, nu trebuia să le batem mai tare. În fond acesta a fost cel mai important joc al nostru. În grupa în care suntem avem şanse să prindem unul din primele două locuri şi cu mici sincope.“ Gavrilescu nu ascunde faptul că în sufletul său se gândeşte la câştigarea Ligii Campionilor: „Mi-aş dori enorm ca la anul, când împlinesc 30 de ani de când sunt preşedinte la Oltchim, echipa să îmi facă un cadou de neuitat. Deocamdată nu pot să mă gândesc până acolo pentru ca este foarte mult. Dar poate echipa o să-mi facă un cadou de neuitat“, a mai spus Gavrilescu.   (I.G.)

Leave a Response