|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Deputatul saurian 

Deputatul saurian

 

Este un personaj politic pe care , cândva, l-am admirat. Eram colegi de partid şi-l vedeam atunci ca pe un tată care se chinuie să crească singur patru copii, să-i îmbrace, să-i trimită la şcoală, să-şi facă meseria dar să dedice şi timp, foarte mult timp, politicii. Să-şi folosească economiile pentru benzina necesară umplerii rezervorului unei Dacii uzată folosită pentru a merge prin comune şi a face organizaţii. Pentru PN├×CD. Partid care era în opoziţie. Nu avea foarte mulţi bani dar avea multă energie, suficientă pentru a participa şi la şedinţe şi la lupte interne, a merge la fel de fel de adunări şi procese, a putea trăi o dragoste furată, în concubinaj. Avea timp să şi scrie pentru diverse ziare şi să citească, probabil noaptea. Dormea cel mult 5 ore pe zi. Îl admiram şi am fost alături de tabăra lui atunci când trei vicepreşedinţi împărţiseră partidul în trei grupări la Vâlcea. I-am urmărit atent cariera, uneori fascinat de puterea pe care acest individ o avea de a provoca noi scandaluri, fragmentări de a se implica în noi construcţii politice. Am fost uimit să aflu cum creşte averea lui, cum face din ce în ce mai mulţi bani, cum ajunge, pe căi politice să mulgă o firmă de stat cu zeci de jurişti de câteva mii de dolari pe lună ca avocat. Dacia albastră s-a schimbat în Mercedes, a ajuns consilier judeţean şi apoi preşedinte de organizaţie aşa cum îşi dorise când îl înjura pe senator pentru că acesta nu era de acord cu haiduciile politice în scop personal. Copiii au progresat şi ei. Le-a prins bine schimbarea apartamentului în vilă cu piscină. Aflam de fel de fel de afaceri la limita legi duse de fostul meu coleg prin instanţe. A devenit liberal apoi deputat, şi aşa cum anticipa un alt fost coleg de-al meu a fugit construind o nouă organizaţie imediat după ce a văzut că nu poate ajunge liderul suprem. Este insubordonabil. Nu-i place decât locul întâi. Nu are prieteni. Decât clienţi. Este extrem de inteligent. Râde în sinea lui când vede ziariştii la conferinţe de presă. Simte cât de proşti sunt aceştia faţă de el, cât de manipulabili, cât de inabili. Îi fascinează, mai ales pe începători prin discursuri care nu spun nimic dar care sună foarte bine. E un orator născut. Şi antrenat. Din cuvinte, din joaca cuvintelor a făcut bani, a avut grijă de carierele copiilor şi-a distrus adversari, şi-a păcălit clienţi, şi-a adunat mereu o gaşcă care-l urmează prin migraţiile politice. Acum face banii cinstit. În favoarea clienţilor săi loveşte în instituţiile statului, în primării, în terenuri publice. Îl doare în spate de hotărârile judecătoreşti prin care conturile biroului său ar trebui executate dar execută cu seninătate bunurile şi conturile publice. Încărunţeşte dar prosperă. Şi familia sa la fel. Recent a reuşit să mai mulgă 18 hectare publice în favoarea unui client. Ca vechi jurnalist ştiu că acest teren încăpea oricum în mâna unora care nu l-au avut şi care nu-l meritau. Lucru acesta îl ştie şi Bebe. Care va încasa grosul comisionului dintr-un tun de 18 milioane de euro. Firmiturile la vor ajunge la o juristă, un expert, un coleg avocat, un înalt funcţionar corupt. Chiar dacă ar avea însă parte de toată suma pe care o valorează această ţeapă acoperită de decizii ale instanţei deputatul nu –şi va putea niciodată cumpăra ceva demult pierdut. Bucuria de a merge pe munte simplu, pe jos, de a trăi frumuseţea naturii, de a iubi. Un om, o floare, un râu şi nu un teanc murdar de bani şi un post de parlamentar. Când devii din mamifer – saurian nu mai poţi iubi. Şi nu te mai poţi întoarce în trecut. Amintirile nu te dor pentru că nu le mai ai. Tu ai decât planuri de viitor. Eşti mereu în căutarea unor alte victime. Nu-i aşa Bebe?

Traian Guminski

Leave a Response