|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Oltchim – Viborg, primul meci în grupele Ligii Campionilor 

În sfârşit, înfruntăm forţele cele mari ale handbalului feminin

 

Oltchim – Viborg, primul meci în grupele Ligii Campionilor

 

• partida se va disputa duminică, în Sala Sporturilor „Traian“ din Rm. Vâlcea

 

După mai bine de un an de zile de muncă şi după ce a câştigat tot ce se putea câştiga în acest răstimp, echipa formată de Gheorghe Tadici, la Rm. Vâlcea, noua şi puternica Oltchim, în fapt lotul de bază al naţionalei României, va avea de dat primul test cu adevărat important în disputa de la finele acestei săptămâni. La Rm. Vâlcea soseşte Viborg, o grupare daneză cu o carte de vizită impresionantă şi cotată a fi printre favoritele la câştigarea trofeului. Oltchim revine după şapte ani în elita handbalului european. Ultima prezenţă a Vâlcii la acest nivel a avut loc în sezonul 2000-2001, când printre adversare se număra ca şi acum gruparea nordică, alături de aceasta fiind o altă formaţie scandinavă, Larvik (Norvegia), dar şi modesta Anagennisi Artas (Grecia). Meciul cu Viborg, de săptămâna aceasta, este programat să se dispute duminica, 28 octombrie, de la ora 16.50. „Un succes în acest prim meci ne-ar creşte şansele de calificare în faza urmatoare a competitiei”, a declarat antrenorul Gheorghe Tadici, cel care a mai spus presei vâlcene că, pentru a fi sută la sută sigur că echipa va merge mai departe are nevoie de patru succese în cele şase partide dintre care trei se vor disputa la Rm. Vâlcea. Pe plan intern, în Danemarca, Viborg are un parcurs asemănător cu cel al echipei lui Tadici, fiind lidera la zi a campionatului, cu maximum de puncte. Antrenorul celor de la Viborg este Tomas Ryde, un tehnician cu multe succese în handbalul feminin. Meciul de duminică a fost încredinţat de către EHF pentru a fi arbitrat unui cuplu francez format din Gilles Bord si Olivier Buy, iar observator din partea EHF va fi Alenka Cuderman (Slovenia). Arbitri francezi au mai fluierat handbalistele de la Oltchim pe vremea când acestea făceau parte din lotul naţional şi România disputa finala Campionatului Mondial din Rusia, în 2005. Poate că, de data aceasta, ne vor purta mai mult noroc.

 

Preţurile la bilete sunt super-accesibile

 

Chiar dacă aproape jumătate din capacitatea Sălii Sporturilor este ocupată de persoanele care şi-au luat din timp abonamente, conducerea clubului Oltchim nu a limitat accesul la acest meci prin preţuri prohibitive. Cu doar 15 lei se poate pătrunde la partida cu Viborg, biletele urmând a fi puse în vânzare joi, 25 octombrie, la ora 12.00, iar în ziua meciului, accesul publicului în Sala Traian va fi permis începând cu ora 14.30.

 

Cristina Varzaru nu va lua parte la joc

 

Singura handbalistă româncă din lotul de bază al echipei Viborg este vâlceanca Cristina Vărzaru. Frumoasa brunetă se află într-o perioadă de refacere de după operaţia suferită la genunchi şi nu se va afla pe teren în duelul din Sala Traian, urmând a lua loc în tribună.

Leave a Response