|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Spectacole ieftine 

Tableta a… politică

Spectacole ieftine

Ce se mai întâmplă pe scena vieţii noastre cotidiene, fie în politică, fie în celelalte domenii, între care cel al imaginilor terfelite este foarte spectaculos. Multe şi mărunte, atât de multe, încât emotivul nu mai reacţionează. Să fie la ordinea zilei „războiul divelor”, cum titra mai zilele trecute o televiziune? Pentru ce trebuie să iasă două doamne ale unor televiziuni respectate (respectate, nu?) şi să-şi spele sentimentele intime (şi afacerile, era să zic, în loc de emisiunile şi demersurile personale), în faţa noastră? Pentru că foarte multe emisiuni au devenit precum baia comunală! Păi, e simplu, altfel cum se mai face publicitate, cum se mai îndreaptă atenţia asupra lor? Orice bârfă, orice ştire, bună sau rea, e în favoarea celui despre care se vorbeşte, pentru că e în actualitate!. Una din cele două „războinice” nu a vrut să participe la emisiunea care a lămurit sau nu pricina vrajbei, dar a fost prezentă în toate pauzele cu o reclamă! Acesta era punctul cel mai interesant din emisiune, că restul se numea tot reclamă, tot atracţia atenţiei asupra a ceea ce fac sau nu fac celebrităţile noastre, şi care în nici un caz nu sunt „fiinţe josnice”. Şi de fapt, e treaba lor, dar de ce trebuie să ne încărcăm noi memoria cu mesaje dure, unele prea dure!?, spuse de… degetuţele unor prea cunoscute vedete… D-aia!
Alt spectacol: un procuror rămâne, un preşedinte atacă, un ministru contraatacă şi „piesa” poate fi văzută şi la matineu şi seara, pentru că dom’ ministru favorizează infractorii, iar aceştia nu sunt în nici un caz cei ce fură găini sau ceva lemne din pădure, ca să nu îngheţe de frig, nu sunt oamenii disperaţi, ci aceia care ne disperă cu spectacolele lor interminabile. Mai faceţi relache, domnilor, mai trageţi cortina! Una groasă, să nu mai vedem nimic. Mai lucraţi şi pentru cei care nu au ce lucra şi unde lucra, ce mânca şi cu ce cumpăra hrana, mai uitaţi-vă şi la pensionarii care se sufocă la coadă aşteptând să prindă pachetul cu mâncare… Acesta da spectacol! Cu lacrimi!

Spectacolul din politică e la nivelul duşumelei! Europarlamentarii, candidaţii la această funcţie, sunt „autopsiaţi” în faţa noastră, seara târziu, începându-se cu pantofii, cu haina, cu cravata, cu vorba, cu mesajul către popor. E bine, nu e bine? E rău, că nu ni se spune dacă au piciorul mare, dacă pantofii au un preţ exagerat, de unde e cumpărată cravate, de ce are doamna X are un mers prea săltăreţ, care nu e bun deloc în Parlamentul european! După aceea, primim o ştire care vine de la  un domn ce profită de faptul că azi e liber la vorbit, şi fără să ni se spună să trimitem copiii la joacă, auzim cum acesta scoate pe cavitatea bucală expresii de genul „javrele bătrâne”, „bolşevicii şi golanii tranziţiei”, „cârpă de şters pe picioare”. Teatru vulgar, teatru de bâlci, deşi nici la marionetele cu Vasilică nu vezi şi nu auzi aşa ceva. De ce nu închizi canalele pe care auzi toate acestea? Mă întrebă cineva care mă vede ce scriu. „Pentru că…”. Are dreptate, domnule, dar eu cum mai mă informez, de unde mă mai ţin „la curent” cu ce se întâmplă în cotidian?

de Mihai Râmniceanu

Leave a Response