Grozavu a intrat cu maşina într-un stâlp electric
Grozavu a intrat cu maşina într-un stâlp electric
Petre Grozavu (28 ani), din oraşul Brezoi aflându-se la volanul unui Opel Astra a intrat luni, în jurul orei 15,15, cu maşina într-un stâlp de iluminat public. Bărbatul circula dinspre Voineasa către Rm. Vâlcea, iar într-o curbă uşoară de la kilometru 2, nu a mai ridicat piciorul de pe pedala de acceleraţie. Pentru că plouase, iar carosabilul era umed, autoturismul a derapat şi s-a proptit în stâlpul de pe marginea şoselei. Din accident a fost rănit atât conducătorul auto, care s-a ales cu traumatism cranio cerebral şi hematom epicranian stâng, dar şi alte două persoane aflate în maşină. Gheorghe Lingurar (18 ani), din Brezoi a suferit un traumtism cranio facial minor, iar Ion Grancea (19 ani), tot din Brezoi s-a ales cu traumatism toracic cu fracturi la coastele 3 şi 4 dar şi cu un traumatism cranio facial. D.├×.