Un Hyundai strivit între remorcile a două TIR-uri
Un Hyundai strivit între remorcile a două TIR-uri
La acest sfârşit de săptămână, pe valea Oltului au avut loc două accidente rutiere. Unul dintre ele, cel mai grav, s-a datorat şoferului unui Hunhay care, neinspirat fiind, a intrat în depăşirea unui tir, fiind strivit între vehiculul pe care l-a depăşit şi un alt tir ce venea din sens opus. În acest accident a murit o persoană, miar alte două au fost rănite grav, Valea Oltului rămânând închisă mai bine de cinci ore.
Un grav accident rutier a avut loc vineri seara, în jurul orei 19,30 pe Valea Oltului, în dreptul comunei Câineni. Marinel Stan (56 ani), din Giurgiu, se afla la volanul unui autoturism Hyundai, când a intrat în depăşirea unui tir condus în aceiaşi direcţie de mers, Piteşti-Sibiu, de un cetăţean ungur. Cum din sens invers venea un alt tir, marca Iveko, condus de teleormăneanul Gheorghe Matei (27 ani), Hyundai girgiuveanului a fost prins şi strivit între remorcile celor două tiruri. Din impact, tirul românului a intrat pe contrasens şi a lovit un microbuz marca Peugeot, care circula regulamentar din direcţia Piteşti-Sibiu. Din carambolul de maşini cel mai distrus a fost Hyundai-ul, din acesta murind Elena Barbu (83 ani), din Giurgiu, pasageră pe locul din dreapta spate. şoferul Marinel Stan a ajuns la spitalul Floreasca în stare de comă profundă, iar cu răni grave s-a ales şi soţia conducătorului auto, Miruna Stan (57 ani), aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Vâlcea. Niciunul din pasagerii din Hyundai nu purta centură de siguranţă. Circulaţia rutieră pe Valea Oltului a fost închisă până la ora 0,30, din noaptea de vineri spre sâmbătă.
O Dacie Logan staţionată a accidentat un pieton
Sâmbătă, la ora 10,30, tot pe Valea Oltului, dar în dreptul localităţii Călimăneşti, a avut loc un alt accident rutier produs de o autoutilitară marca Citroen Jumper, la volanul căreia se afla Dumitru Cosmeci (35 ani), din Râmnicu Vâlcea. Circulând pe sensul Sibiu-Râmnicu Vâlcea, la un moment dat autoutilitara a pătruns pe contrasens şi a lovit o Dacia Logan staţionată în parcarea Motelului Lotrişor. Dacia fost proiectată în stânga, lovind-o pe Emilia Varga (73 ani) care se afla ca pieton. Femeia a fost transportată la spital, unde a rămas internată.
Un biciclist s-a autoaccidentat din cauza plasei ce o avea pe ghidon
Biciclistul Ion Pătru (52 ani); din comuna Bujoreni a ajuns în stare gravă la Spitalul Arsenie Bagdasar din Bucureşti după ce s-a autoaccidentat grav. Bărbatul transporta un sac pe portbagajul maşinii şi o plasă pe ghidon, când plasa i-a intrat între roata şi furca bicicletei, dându-l peste cap pe biciclist. Din accident Ion Pătru a fost rănit foarte grav, fiind transportat la Bucureşti. Pentru că la proba cu etilotestul i-a ieşit o alcoolemie de 1,20 mg./l. alcool pur în aerul respirat, biciclistului i-a fost întocmit dosar penal pentru conducere vehiculului sub influenţa alcoolului.
Dorel ├×ÎRCOMNICU