Primarul Mircia Gutău ne asigură:
Primarul Mircia Gutău ne asigură:
„Iarna nu ne va prinde nepregătiţi!“
Din dispoziţia primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, Direcţia Administrării Domeniului Public a realizat în ultima perioadă mai multe lucrări de sezon, printre care se numără împodobirea oraşului pentru sărbătorile de iarnă în zonele Ostroveni, str. General Magheru şi str. Republicii, depozitarea de material antiderapant în intersecţiile care pot crea probleme în caz de polei sau căderi de zăpadă, precum şi dezmembrarea instalaţiei de apă de la Ştrandul Ostroveni în vederea conservării pe timp de iarnă. În acelaşi timp se lucrează la asfaltări pe arterele Mihai Eminescu, Morilor şi Ferdinand şi la trotuarul din vecinătatea blocului C18 sau la amenajări cu piatră spartă pe strada Elena Doamna. Alte activităţi ale DADP vizează reparaţii la pragurile limitatoare de viteză de pe străzile Republicii şi Armoniei, ca şi la cele de pe Calea lui Traian, extinderea iluminatului public la Cimitirul Sf. Ioan sau montarea de bănci pe Calea lui Traian Sud sau de coşuri de gunoi pe Calea lui Traian şi pe străzile Matei Basarab, Armoniei şi Republicii.
Direcţia Administrării Pieţelor şi Târgurilor a continuat lucrările la Târgul de săptămână din Goranu. Astfel, la grupul sanitar aferent târgului s-a executat acoperişul şi s-a realizat branşamentul electric. În cel mai scurt timp, grupul sanitar va fi dat în folosinţă pentru utilizatorii acestei zone comerciale.
Licitaţii pentru amenajarea de noi locuinţe sociale în municipiu
Primăria va începe luna decembrie cu doua licitaţii foarte importante pentru construcţia de locuinţe în municipiu. Astfel, în 3 decembrie va fi organizată licitaţia deschisă pentru execuţia lucrărilor de utilităţi şi sistematizare verticală la locuinţele în regim de închiriere prin ANL Ostroveni 6 Etapa a II-a, iar o zi mai târziu va fi licitată execuţia lucrărilor la Căminul de Bătrâni din Ostroveni – transformare în locuinţe sociale a corpurilor B, C şi D. Anunţurile de licitaţie au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) în primele zile ale lunii noiembrie. Pentru prima jumătate a lunii noiembrie sunt programate trei selecţii de oferte pentru elaborarea PUZ Ostroveni Sud – în 9.11, pentru achiziţionarea de arbori – în 12 noiembrie şi pentru proiectarea şi execuţia reamenajării Şcolii cu clasele I-IV Lespezi – în 13.11. Tot în această lună s-au adjudecat procedurile pentru amenajare loc de joacă, împrejmuire şi zid de sprijin pe intrarea Iacob Simian, pentru amenajarea terenului de sport de la Căzăneşti şi pentru achiziţionarea de flori şi arbuşti. Referitor la ultima procedură, au fost selecţionate cinci firme din tot atâtea oraşe: Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bucureşti, Constanţa şi Aiud.
Încă trei locuri de joacă în Râmnic
Municipalitatea are în proiect amenajarea a încă trei locuri de joacă şi odihnă în Râmnic, la bl. H5-M4, la bl. H6 (staţie ETA) şi la bl. 85-86. Contractul de încredinţare a lucrărilor de amenajare a acestor spaţii de recreere a fost semnat recent cu o firmă locală, câştigătoare a licitaţiei. Un alt contract important a fost încheiat în urmă cu câteva zile şi el vizează montarea unui sistem de supraveghere video în pieţele din municipiu, fapt care să ducă la scăderea furturilor şi a altor infracţiuni specifice acestor zone.
ADP, certificată ISO 9001
După mai multe săptămâni de audit, Direcţia Administrării Domeniului Public, ca structură cu personalitate juridică proprie, a fost certificată ISO 9001 pe sistemul de management al calităţii. Domeniile pentru care DADP a fost certificată sunt cele ale fabricării betonului şi a elementelor de beton pentru construcţii şi sisteme rutiere, fabricarea de mixturi asfaltice, transporturi rutiere de mărfuri, salubritate stradală şi amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi şi a parcurilor. Primăria municipiului este şi ea în proces de auditare şi se aşteaptă emiterea certificatului ISO 9001 în câteva săptămâni. Direcţia Administrării Domeniului Public are în derulare reabilitarea mai multor spaţii situate în zonele de blocuri din municipiu. Astfel, se lucrează la amenajarea unor parcări în zona blocurilor A54-A56-A58-A60 şi A62 din Ostroveni. De asemenea, la blocurile A18 şi A19 din vecinătatea falezei Olăneşti a fost construit un zid de sprijin care să permită reabilitări şi amenajări ulterioare ale acestei zone.
Viceprimarul Monceanu a dat piept cu…audienţele
La audienţele de joi ale viceprimarului Constantin Monceanu s-au prezentat mai mulţi cetăţeni care au reclamat o serie de probleme administrative cu care se confruntă, în consecinţa acestor sesizări, dispunându-se amenajarea cu piatră spartă de către Direcţia Administrării Domeniului Public a străzii Uţeştilor, precum şi intensificarea demersurilor către CEZ Distribuţie în vederea realizării iluminatului public pe strada Buda. O parte însemnată din cei prezenţi au solicitat locuinţe sociale, aceştia fiind verificaţi dacă au dosare în evidenţele serviciului de Fond Locativ. Alte cereri sau reclamaţii au vizat amplasarea punctelor de colectare a gunoiului menajer, problemele create de unităţi de alimentaţie publică amplasate în incinta blocurilor de locuinţe sau înlocuirea reţelelor de alimentare cu apă.
Alte titluri din editia curenta:
Crinu Popescu ţine morţiş să înfunde puşcăria
Adrian Cazan şi-a găsit…Naşul
Cinematograful Flacăra va fi modernizat de firma Casvil
Scandalul microbuzelor se poate lăsa cu demisii
Şedinţă extraordinară a CJ la Oltchim
Caz zguduitor la Vâlcea
Participaţia AVAS la Oltchim ar putea creşte prin conversia datoriilor în acţiuni
Hoţii au devenit mai activi odată cu venirea iernii
Şpârle şi Şopârle
Acţionarii Oltchim vor aproba vânzarea unităţilor din holdingul agroalimentar