Linia dublă continuă pe Valea Oltului ar diminua numărul accidentelor rutiere
Propunere pertinentă a unui cititor de pe Internet:
Linia dublă continuă pe Valea Oltului ar diminua numărul accidentelor rutiere
Cu peste 14.000 de vizitatori în fiecare lună, pagina web a Ziarului de Vâlcea este liderul incotestabil al presei vâlcene din acest punct de vedere. Primim semnale că ziarul nostru este citit pe internet şi de vâlcenii stabiliţi în străinătate. Aceştia ne demonstrează, că nu şi-au uitat locurile natale şi că sunt în continuare interesaţi de tot ceea ce se întâmplă aici. Un astfel de vâlcean este şi Liviu Dobranis, care la sfârşitul săptămânii trecute ne-a trimis prin intermediul internetului următoarea epistolă:
Buna ziua la dumneavoastră!
Sunt un cititor al ziarului dv. pe net şi cu tot respectul vă scrie un vâlcean plecat cu mulţi ani din oraş stabilit în altă ţară.
Vă scriu cu considerentul că sunt foarte dezamăgit de accidentele groaznice ce se întâmplă foarte des pe Valea -Oltului. Eram foarte tânăr şi ştiam că acea porţiune de drum , Rm-Vâlcea-Sibiu este foarte prost administrată de cele doua judeţe, căzându-i victime, prieteni, colegi de şcoală.
Ca un simplu cititor propun prin forţa dv. să faceţi demersuri la poliţie şi administraţia drumurilor să ia măsuri urgente pentru trasarea liniei duble continue pe tot traseul Rm-Vâlcea-Sibiu cca 100 km. şi cu limitare de viteză adecvată la valoarea iniţială a camioanelor care ar fi 70-80 km/h . Nu văd de ce nu ar fi rentabil ca unul ce conduce un autoturism să se deplaseze cu viteza unui camion la un drum deosebit de periculos. Dacă camioanele şi autoturismele ar parcurge aceeaşi viteză ar fi redus substanţial numărul acidentelor. Demersuri pentru excluderea din circulaţie a camioanelor şi autoturismelor ce au un grav comportament de funcţionare pe acea rută .
Am rămas foarte stupefiat de numărul grav al accidentelor din 2007 de pe Valea Oltului.
Multă sănătate şi să auzim numai de bine !
Liviu Dobranis 38 ani
Barcelona – Spania
Alte titluri din editia curenta:
Operaţiunea „Cazan pe făraş“ s-a lăsat cu „victime“
Crinu Popescu ar putea fi arestat
Prefectul Anuţa Handolescu are zilele numărate
Mandat european de arestare pentru şeful hackerilor din Vâlcea
Colaborare PNL – PSD în favoarea vâlcenilor
Oltchim Rm. Vâlcea – FTC Budapesta 34-28 (18-9)
L-a legat pe drujbist cu sârmă de pat şi i-a tăiat pavilionul urechii
Infracţiuni aplaudate de poliţişti la Valcea
Linia dublă continuă pe Valea Oltului ar diminua numărul accidentelor rutiere
Primarul Buşagă, gospodar desăvârşit
Popa din Tetoiu face treabă bună