Telefonul primarului Gutău a fost ascultat ilegal
Telefonul primarului Gutău a fost ascultat ilegal
Tot judeţul ştie despre cazul Gutău – Dicu. Arestarea abuzivă a celor doi edili de anul trecut a paralizat aproape administraţia Râmnicului. În cele din urmă instanţa a decis eliberarea celor doi iar apoi o altă instanţă a stabilit nevinovăţia. DNA a făcut recurs la Curtea de Apel Alba Iulia pentru că nu avea ce face. Procurorii trebuie să ceară mereu condamnarea celor pe care i-au crezut vinovaţi. Dar iată că marţi, 10 noiembrie, Curtea de Apel nu s-a pronunţat.
Completul de judecată a decis amânarea pronunţării până pe data de 4 decembrie, pentru că a descoperit că există nereguli în construirea dosarului instrumentat de procurori. Magistraţii vor să verifice modul în care a fost obţinut mandatul de ascultare al telefoanelor celor doi edili, mandat care, conform legii, ar fi trebuit semnat de către preşedintele Tribunalului Vâlcea. Însă, acest mandat este semnat de vicepreşedintele Tribunalului. Pentru că judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia nu vor să dea o soluţie care să fie contestată de alte instanţe, au amânat pronunţarea în cauză până la începutul lunii viitoare pentru a cântări bine modul în care a fost instrumentat dosarul.
Traian Guminski
Alte titluri din editia curenta:
Telefonul primarului Gutău a fost ascultat ilegal
Experimentul ROVIMET – exemplu pentru infractorii economici cu spate politic
Dumitru Buşe tratează cu „sictir“ o problemă importantă a judeţului
Festival folcloric naţional la Prundeni
Primarul din Câineni Niculiţă Fetelea suflă bine în… drâmbă
Obârşia Lotrului, izolată datprită lipsei banilor
Şpârle şi Şopârle
Sute de credincioşi s-au strâns la moaştele sfântului Grigorie
Târg ultramodern în ├×ara Loviştei
Veşti bune din Racoviţa
Patru sate din Runcu riscă să rămână izolate