|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Familia Boromiz, cea mai mare avere din Vâlcea 

Familia Boromiz, cea mai mare avere din Vâlcea

• Ion şi Maria Tudor deţin locul II într-o ierarhie onestă a celor mai bogaţi vâlceni • Nicolae Sofianu, avere umflată cu…pompa

 Afaceriştii vâlceni au reuşit, în ultimul an să-şi dubleze aproape averea, asta şi datorită talentului deosebit de bine dezvoltat la unii, de a îmbina afacerile cu politica. Conform revistei Capital, nu există nume noi de vâlceni care să fi reuşit să ajungă în top, averile oamenilor de afaceri fiind calculate pornind de la datele de bilanţ pentru 2006 înregistrate de firmele, ţinând cont şi de evoluţia afacerilor din 2007.

La nivel naţional, Vâlcea ocupă locul 11, cu o avere totală de 327,329 de milioane de dolari. Astfel, Nicolae Sofianu a ajuns la o avere estimată la 110 milioane de dolari din imobiliare, construcţii şi turism. Ion şi Maria Tudor au ajuns şi ei la o avere estimată la 60 de milioane de dolari, din industrie şi turism – Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea. Hotelul Riviera din Mamaia şi complexul hotelier Olăneşti. Anul trecut au demarat construcţia unui hotel cu specific balnear, clasificat la patru stele, la Băile Olăneşti şi mai aveau un proiect de construcţie a unei clădiri de birouri şi a unui hotel de 50 de camere.

Dumitru Becşenescu, a ajuns şi el la o avere estimată la 45 de milioane de dolari, tot din imobiliare şi turism. Deţine terenuri în suprafaţă totală de aproximativ 320.000 mp în intravilanul câtorva oraşe din ţară, complexul hotelier Fantasy Beach (patru stele) în staţiunea Mamaia de pe Litoral. În prezent, este deputat PE independent. În industria de morărit şi panificaţie, campioni rămân fraţii Constantin şi Gheorghe Boromiz, cu o avere de 39 de milioane de dolari. Ei mai au afaceri în industria uşoară, de distribuţie a produselor petroliere, şi, mai nou, investiţii imobiliare. Patronii de la Annabella, Dan şi Dorina Mutu au şi ei o avere estimată la 25 de milioane de dolari din comerţ şi producţie agro-alimentară (Annabella, Fravil şi Sere Râmnicu Vâlcea).

Patronul firmei Diana, Dumitru Crăciunescu a ajuns şi el la 21 de milioane de dolari în topul celor de la Capital, din producţie şi comercializare de produse agro-alimentare, iar Dan Petrescu, patronul firmei Dacos are o avere estimată la 15 milioane de dolari din transport de persoane şi turism.

Adevăratul top al vâlcenilor

Trebuie remarcat faptul că cel puţin în cazul judeţului Vâlcea, topul nu reflectă situaţia reală a averilor. Modul în care a fost alcătuit topul este foarte subiectiv. Deţinem informaţii că Nicolae Sofianu ar fi „insistat“ pe lângă cei de la „Capital“ să-l treacă cu cifra respectivă. De ce? Nu l-am înţeles pe afaceristul vâlcean, care are, totuşi, o avere ce se apropie de cifra de 70 milioane dolari.

Nici Dumitru Becşenescu nu stă pe roze din punct de vedere financiar, cifrele în cazul lui fiind foarte mult umflate. Într-o ierarhie exactă şi onestă pe primul loc s-ar situa familia Boromiz, care deţine o avere totală de peste o jumătate de miliard de dolari. Imediat în top ar urma familia Tudor, în cazul căreia numai imobilele şi terenurile din staţiunea Olăneşti valorează, conform unei evaluări recente, peste 200 de milioane de euro. De asemenea, judeţul Vâlcea are mult mai mulţi milionari în euro, care au evitat cu eleganţă intrarea în topul revistei „Capital“.

Alte titluri din editia curenta:

Familia Boromiz, cea mai mare avere din Vâlcea
Crinu Popescu nu şi-a achitat de doi ani factur…
Ion Nicolae îşi bate joc de râmniceni
OLTCHIM vinde prin licitaţie societăţile agroal…
Ocnele – de aproape o lună fără apă
A început cea mai importantă competiţie handbal..
.Când orgoliul se transformă în paranoia…
Sparle si Soparle
Consiliul Judeţean nu a acoperit ilegalităţile …
Dorel Jurcan trebuie să-şi dea demisia din func…
Gutău organizează bal pentru bogaţii judeţului
Certificatul de amânare de la plată a TVA
Tăieri ilegale de lemn la Câineni şi Vaideeni
Minora dispărută din Racoviţa, găsită la mănăstire
Portret de consilier judeţean Viorel Barbu

Leave a Response