Portret de consilier judeţean Viorel Barbu
Portret de consilier judeţean Viorel Barbu reprezintă cu mândrie populaţia din ├×ara Loviştei
Consilierul judeţean Viorel Barbu este unul dintre liberalii autentici din ├×ara Loviştei, un om care a investit tot ce a câştigat în comuna natală. Şi a câştigat destul de mult deşi provine dintr-o familie cu foarte mulţi copii iar părinţii nu au putut să le ofere capital financiar ci doar uman, educaţional.
A fost un primar tânăr, apoi a rămas consilier local după ce cohortele pesediste l-au înfrânt într-un antologic tur de scrutin la alegeri parţiale, imediat după înfiinţarea comunei Titeşti. Nu exclude posibilitatea de a redeveni cândva primar deşi este extrem de ocupat.
Familia, consiliul judeţean, definitivarea studiilor îi ocupă timp. Dar nu tot timpul pentru că a găsit resurse de a realiza un proiect, cu sprijinul firmei de consultanţă EVEX CONSULTING, proiect considerat eligibil şi care a primit finanţare SAPARD. Asociaţia Familială Barbu va înfiinţa în Titeşti o eurofermă zootehnică.
Pe terenul familie construcţiile au demarat de peste un an. Este vorba despre o investiţie de 210.000 de euro din care SAPARD acordă doar 60%. Familia Barbu a obţinut şi un credit pe programul Fermierul dar şi-a ipotecat şi mai multe bunuri imobiliare pentru a face rost de banii necesari plăţii constructorilor.
Ferma va fi utilată după standarde europene şi va adăposti pentru început 15 vaci Holstein aduse din Olanda. „ Am cheltuit 1 miliard doar pe avizele legale şi pe taxe. Am fost şi în Olanda, am tocmit constructori şi i-am plătit cu mare greutate pentru că birocraţia celor de la SAPARD este imensă. Decontează lucrările cu mari întârzieri, peste 90 de zile şi nu acordă avansuri.
Ferma va asigura direct patru locuri de muncă dar indirect va însemna foarte mult pentru o localitate cu un buget local destul de subţire. Am muncit enorm şi eu şi toată familia, Vara trecută copii în loc să plece în tabere au muncit zi lumină alături de noi pentru a strânge fâneţuri şi pentru a ajuta la construcţii.
Dacă ştiam cât de greu este cu finanţarea nu m-aş fi băgat dar aşa cum ne ştiţi, noi din Titeşti, când ne apucăm de un lucru nu ne lăsăm până nu-l ducem la capăt”. Viorel Barbu este bucuros că în paralel cu ferma a reuşit să mai facă ceva. Ceva cu adevărat important pentru mica comunitate. A construit o mică bisericuţă cea actuală a satului Cucoiu fiind deja inaccesibilă populaţiei din cauza distanţei.
Biserica va fi sfinţită anul viitor în luna mai şi va avea Hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Construcţia a fost finanţată 90 la sută de familia Barbu, are o capacitate de 100 de locuri şi a fost ridicată pe terenul Obştei din Titeşti. La ea a lucrat o echipă de profesionişti maramureşeni din celebra comună Bârsana unde se află o biserică de 57 de metri înălţime.
Traian Guminski
Alte titluri din editia curenta:
Familia Boromiz, cea mai mare avere din Vâlcea
Crinu Popescu nu şi-a achitat de doi ani factur…
Ion Nicolae îşi bate joc de râmniceni
OLTCHIM vinde prin licitaţie societăţile agroal…
Ocnele – de aproape o lună fără apă
A început cea mai importantă competiţie handbal..
.Când orgoliul se transformă în paranoia…
Sparle si SoparleConsiliul Judeţean nu a acoperit ilegalităţile …
Dorel Jurcan trebuie să-şi dea demisia din func…
Gutău organizează bal pentru bogaţii judeţului
Certificatul de amânare de la plată a TVA
Tăieri ilegale de lemn la Câineni şi Vaideeni
Minora dispărută din Racoviţa, găsită la mănăstire
Portret de consilier judeţean Viorel Barbu