Directorul Constantin Roibu conduce mii de oameni, cu inimă mare
Salariaţii Oltchim construiesc 19 case sinistraţilor din Vâlcea
Directorul Constantin Roibu conduce mii de oameni, cu inimă mare
Mobilizaţi de managerul general Constantin Roibu şi liderul sindical Mihai Diculoiu, salariaţii Combinatului chimic au strâns 7,22 miliarde de lei vechi, bani cu care se vor construi 19 case pentru sinistraţii din zonele calamitate ale judeţului.
Aceste donaţii se constituie ca un ajutor umanitar care se referă la situaţiile de urgenţă care au dus în majoritatea cazurilor la pierderea locuinţei, situaţii controlate şi monotorizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urrenţă, incendii sau alunecări de teren. Sindicatul şi patronatul au pus la punct un sistem pentru realizarea acestui proiect. S-a încheiat un protocol între sindicat şi conducerea societăţii, modalitatea de colectare a acestor fonduri, deschiderea unui cont, şi ulterior desemnarea unor comisii care să supravegheze modul cum se vor cheltui aceşti bani, modul cum se execută aceste lucrări şi, nu în ultimul rând, o comisie care să selecteze cazurile care vor beneficia de acest ajutor.
După ce totul a fost pus la punct, s-a trecut la colectarea fondurilor, fonduri care provin de la salariaţi şi reprezintă dorinţa acestora de a ajuta aceste familii. Colectarea s-a desfăşurat timp de 6 luni de zile şi în cont s-a adunat suma de 7,22 miliarde de lei vechi. S-au găsit constructori care să nu urmărească să obţină un profit pentru ei. Toţi banii vor fi folosiţi pentru construcţia acestor case. Din cei 7,22 miliarde lei vechi se vor construi 12 case în 2007 şi încă 7 case în 2008, în judeţul Vâlcea.
Sunt case cu două camere, baie şi bucătărie a căror suprafaţă locuibilă este de 66 de metri pătraţi. Ele vor fi predate la cheie, în sensul că au camerele cu parchet laminat, în baie şi bucătărie cu gresie şi faianţă, se montează instalaţiile sanitare, instalaţiile electrice, încălzire cu două sobe, o sobă pentru cele două dormitoare şi o sobă pentru baie şi bucătărie. Va reveni beneficiarului sarcina să o racordeze la reţeaua electrică, la reţeaua de apă şi canalizare.
Casele sunt construite de S.C. Progaz S.R.L., S.C. Protechim S.R.L. şi S.C. Govora S.A.- firme cu renume în construcţii. Locuinţele se construiesc în: Stoileşti – o casă, Cernişoara – o casă, la Fârtăţeşti – 4 case, la Făureşti – o casă, Alunu – 3 case, Slătioara – o casă, Mateeşti – o casă. Înainte de 24 decembrie mare parte din ele vor fi date în folosinţă . Casele nu vor putea fi vândute timp de 15 ani.
Nicu TRANDAFIR
Alte titluti din editia curenta:
Directorul Constantin Roibu conduce mii de oame..
.Pe 10 decembrie se dă verdictul în procesul Dic…
Încercare de blocare a proiectelor la Berislăveşti
Trei fraţi, din comuna vâlceană Fârtăţeşti
Nicolae Sofianu are o avere de 200 de milioane …
Şpârle şi Şopârle
Anticiparea unui scandal la Democraţi
Deputatul Mitică Dragomir, urmărit penal de DNA
Mihăieştiul , o comună cu aspect de oraş
Frăsinei, mânăstirea blestemată
Copiii – invitaţi să împodobească oraşul
Bebeluş salvat de la moarte în Colonia Nuci
Jumătate dintre vâlceni nu-şi vor putea plăti f…
De Moş Nicolae, se aprind luminile
Sonae Sierra caută teren pentru un mall în capi…