Academia bunicilor
Academia bunicilor
Tribuna de dezbatere şi izvor de inţelepciune
Sub egida Organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea a Partidului Social Democrat, Liga Seniorilor şi Pensionarilor a pus bazele „Academiei Bunicilor”. Initiativa reprezintă materializarea dorinţei persoanelor de vârsta a treia de a-şi aduce o contribuţie activă, atât în viaţa de familie, cât şi la nivelul comunităţii.
„Academia Bunicilor” va fi un forum, o tribună de dezbatere serioasă, în care seniorii işi vor exprima opiniile referitoare la probleme, de actualitate, din viaţa socială şi totodată vor cunoaşte şi parerea autorizată a unor specialişti, din diferite domenii de activitate.
În context, se va pune accent pe rolul tot mai important pe care îl au bunicii în educarea şi formarea pentru viaţă a copiilor şi adolescenţilor, pornind de la realităţile şi tentaţiile noi pentru aceştia, cum sunt: fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi de droguri, violenţa etc.
O pondere însemnată vor avea temele care vor fi abordate sub genericul „Arta de a trăi sănătos”, care se referă la regimul de muncă şi învăţătură, de alimentaţie şi de viaţă.
Conform programului de activităţi, luni, 10 decembrie 2007, începând cu ora 17.00, la noul sediu al Organizaţiei municipale a PSD, din Calea lui Traian, nr. 209, va avea loc o interesantă dezbatere pe tema: „Educaţia tineretului, încotro?”. Au răspuns cu deosebită amabilitate invitaţiei organizatorilor, specialişti cu o bogată experienţă în domeniul educaţiei şi medicinei umane, care acţionează, în mod competent, pentru formarea unui tineret sănătos din punct de vedere fizic şi psihic.
Astfel, doamna prof. psiholog Valeria Rusu, de la Colegiul Naţional “Al. Lahovari” se va referi la noile repere şi cerinţe în formarea copiilor, tinerilor şi la rolul tot mai important pe care il au bunicii în acest proces complex. Doamna Cristiana Gâmdăcioiu, medic la Compartimentul de Promovare a Sănătăţii din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică Vâlcea va sublinia importanţa menţinerii unei stări bune de sănătate a populaţiei şi va atrage atenţia asupra prevenirii bolilor specifice sezonului rece, iar dl. comisar şef, Constantin Durleci, şeful serviciului regional din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog va supune atenţiei riscurile consumului de droguri de către adolescenţi şi măsurile de combatere a acestui flagel, cunoscut şi sub denumirea de “moartea albă”.
Initiatorii acţiunii sunt convinşi că, „Academia Bunicilor” se va afirma ca un veritabil sfat al înţelepţilor, cu efecte benefice pe plan social. În acest mod vom pune mai bine în valoare vasta experienţă de viaţă a celor care se bucură de toată preţuirea noastră.
(Actualitate) | În absenţa concurenţei, URBAN majorează tarifel… |
(Impact) | Judecătorul vâlcean, Gheorghe Cerbeanu, ar pute… |
(Administratie) | Ion Tudor, preşedintele PSD Râmnicu Vâlcea |
(Actualitate) | Funcţionarii de la BANC POST, corijenţi la mani… |
(Impact) | Doctorul ginecolog Marian Stoica investeşte în … |
(Administratie) | Anuţa Handolescu, trimisă la…ascuţit de c… |
(Sparle si soparle) | Sparle si soparle |
(Fapt divers) | Vâlcea şi Argeş îşi dispută supremaţia infracţi… |
(Fapt divers) | Contrabandă cu ţigări la Vâlcea |
(Actualitate) | Olimpicii – premiaţi la Balul Primăriei |
(Announcements) | Mare agitată, politica românească |
(Actualitate) | Academia bunicilor |
(Fapt divers) | Depozitul de proiectile – distrus într-o … |
(Actualitate) | Analize gratuite pentru diabetici |
(Finante) | În atenţia contribuabililor persoane fizice! |