|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Judeţul Valcea nu are decât 12 salvamontişti 

Judeţul nostru nu are decât 12 salvamontişti

Datorită ultimilor ninsori echipa Serviciului Public SALVAMONT a intrat în alertă. Mircea Lera, şeful salvamontiştilor vâlceni spune că oamenii săi sunt pregătiţi să intervină la primul semnal şi că au tot ce le trebuie pentru a interveni în caz de urgenţă beneficiind de echipament modern achiziţionat din ţările vestice ale Europei şi din SUA.

Preşedintele Dumitru Buşe a promis că Serviciul Public SALVAMONT va avea, cât de curând şi un autovehicul de teren. În acest an, nu a avut loc nici un incident care să solicite intervenţia salvamontiştilor. Şeful celor care-şi riscă viaţa pentru a salva alte vieţi are, însă, două doleanţe: multe rute au rămas nemarcate, deoarece unii dintre ciobani rup indicatoarele amplasate în munţi; echipa sa are 12 membri şi, în ultima vreme, nici un tânăr nu s-a orientat către această meserie.

Acest ultim lucru e destul de delicat fiindcă, spune Mircea Lera, pregătirea unui nou salvamontist durează trei-patru ani. În ceea ce-i priveşte pe alpinişti şi pe iubitorii de drumeţii montane, aceştia sunt sfătuiţi să nu abordeze rute necunoscute sau nemarcate, chiar să nu se avânte spre crestele masivelor muntoase din judeţul Vâlcea, unde zăpada depăşeşte doi metri. Celor care vor să-şi petreacă vacanţa la munte, şeful salvamontiştilor le recomandă să se cantoneze în zonele schiturilor şi mânăstirilor. Totuşi, dacă se întâmplă ceva se poate cere sprijin la 112 numărul de urgenţă.

(O.A.)

Alte titluri din editia curenta:

(Impact)Jaf înarmat la două reprezentanţe auto din Râmn…
(Sport)Banii din gunoaie au răpus chimistele
(Impact)La muncă, Petre, nu la mână întinsă!
(Ancheta)Demitere contestată la Stoeneşti
(Actualitate)Schimbări în Consiliul de Administraţie al Oltchim
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Fapt divers)Pãdurar braconier la Mãciuca
(Administratie)Pasaj pe sub calea ferată pe strada Bogdan Amaru
(Reportaj)Ocazie de măritiş pentru fete, la Vaideeni
(Editorial)Hoitarii spitalelor noastre
(Actualitate)Judeţul Valcea nu are decât 12 salvamontişti
(Fapt divers)Două bătrâne, moarte în incendii
(Actualitate)Criză de donatori de sînge
(Politica)Eforturile deputatului Emilian Frâncu au dat roade
(Actualitate)Modernizarea Parcului Zăvoi şi a filarmonicii …

Leave a Response