|luni, septembrie 30, 2024
  • Follow Us!

Bătaie între doi elevi la Colegiul Forestier din Râmnicu Vâlcea 

Directorul Ionescu a scăpat situaţia de sub control

Bătaie între doi elevi la Colegiul Forestier

 O bătaie între doi elevi de la Colegiu Forestier din Râmnicu Vâlcea a fost aplanată doar după apariţia jandarmilor vâlceni. Cei doi s-au liat la bătaie în pauza dintre ore, lovindu-se reciproc cu pumnii şi picioarele, din cauza … unei îmbrânceli. Totul a pornit de la faptul că Alexandru Ionuţ Pârvu (19 ani) l-a lovit din greşeală cu umărul, pe coridor pe Andrei Ştifu (17 ani).

Unul dintre angajaţii şcolii a intervenit pentru a-i despărţi pe tineri, dar nu a reuşit să facă acest lucru şi a chemat jandarmii. În biroul directorului şcolii, Pârvu şi-a recunoscut vina „Mă îndreptam către clasa unde învaţă un verişor al meu. Pe drum am intrat din greşeală cu umărul într-un elev, acesta reproşându-mi că nu mai am loc pe unde merg. Am început să ţipăm unul la celălalt şi, după un schimb de replici, l-am lovit pe colegul meu cu pumnul în faţă.

Am continuat să ne lovim până când un muncitor pe care-l cunosc din vedere ca fiind salariat al instituţiei de învăţământ a intervenit pentru a ne despărţi.”. Conducerea şcolii îl consideră pe tânărul scandalagiu drept un copil-problemă, după ce în vara anului trecut i s-a întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, condiţii în care a produs un accident rutier uşor.

Pentru ultimul scandal, Pârvu va trebui să plătească o amendă de 1000 de lei, iar cel cu care s-a luat la bătaie una de 500 de lei. Elevul-problemă va fi în continuare monitorizat de conducerea şcolii, urmând ca acest caz să fie pus în discuţie şi în cadrul Consiliului Profesoral.

Alte stiri din editia curenta:

(Actualitate)Singura şansă de supravieţuire a studentului es…
(Sport)Galacticele de la Oltchim Valcea vor înfrunta L…
(Actualitate)Florian Marin şi-a îndeplinit „pofta ce-a…
(Reportaj)Bogdan Gunici – Povestea unui campion al ringur…
(Fapt divers)Curba Morţii – identificată pe DN7
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Editorial)La Ramnicu Valcea campania electorală va începe…
(Administratie)Asociere între comunele vâlcene
(Politica)Mircia Gutău, pârtie deschisă spre fotoliul de …
(Fapt divers)Bătaie între doi elevi la Colegiul Forestier di…
(Politica)Indexarea trimestrială a pensiilor în raport cu…
(Politica)Deputaţii Vlădoiu şi Frâncu se bat pentru primu…
(Administratie)Săraci mutaţi în casă nouă
(Administratie)Primăria Ramnicu Valcea organizează Balul Pensi…
(Administratie)36 de localităţi din judetul Valcea – cod…


 

 

 

Leave a Response