|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Schimbările vor continua în IPJ Vâlcea 

Schimbările vor continua în IPJ Vâlcea

Comisarul Florian Marin, noul şef al Poliţiei vâlcene va avea o viaţă nu tocmai uşoară în perioada următoare. Imaginea Inspectoratului a fost grav afectată de controalele de anul trecut. Cercetarea internă continuă un număr de 7 ofiţeri, 19 lucrători de la Serviciul de Ordine Publică şi 3 de la Judiciar sunt acuzaţi pentru fapte nedovedite încă.

Dar desigur există destule şanse ca proverbul cu focul şi fumul să se adeverească şi atunci vor urma şi alte destituiri. Mai mulţi cititori ai noştri dar şi angajaţi ai poliţiei ne confirmă prin diferite canale că lucrurile nu stau bine în IPJ.

Comisarul şef Ilie Voica, de la Poliţia Rutieră, este şi el unul dintre cei anchetaţi. Reclamaţii interne şi externe au dus la o anchetă care ar trebui, normal, să fie executată de oameni din afara Inspectoratului, pentru că este greu de crezut că un coleg de aici ar întocmi un raport defavorabil. Comisarul Marin trebuie să dovedească tărie şi pentru situaţiile în care va fi nevoit să acuze.

(T.G.)

Alte titluri din editia curenta:

(Fapt divers)Traficanţi de droguri din patru judeţe – …
(Impact)Trei cadre medicale, sancţionate subţire pentru…
(Impact)Crinu Popescu sofer nesimtit
(Actualitate)Traian Dobrinescu cercetat de DNA
(Politica)Deputatul Frâncu ţine cont de sesizările noastre
(Fapt divers)Măicuţă de la Bistriţa – operată de o tum…
(Actualitate)Vîlcea este judeţul cel mai afectat de alunecăr…
(Fapt divers)Schimbările vor continua în IPJ Vâlcea
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Actualitate)Medic incompetent la Drăgăşani
(Editorial)Anticiparea unei bătălii interesante
(Politica)Tableta a… politică – Ce „vechi…
(Politica)Aglomeraţia de la PNL Valcea naşte scandaluri
(Finante)Îndrumar pentru depunerea declaraţiilor fiscale…
(Administratie)Primăria Râmnicului are bani buni pentru constr…

Leave a Response