Gruparea de tip mafiot Piele, specializată pe şantajarea oamenilor de afaceri
Gruparea de tip mafiot „Piele”, specializată pe şantajarea oamenilor de afaceri
Gruparea organizată a lui Dumitru Iordache, zis „Piele”, ai cărei membri cu fost arestaţi în urmă cu câteva luni era specializată pe şantajarea oamenilor de afaceri, scopul membrilor acesteia fiind de a le lua acestora tot ce aveau: bani, case şi chiar firmele, dacă se dovedea a fi o „mişcare” profitabilă.
Pentru a-şi atinge scopul, membrii grupării apelau la ameninţări, răpiri, bătăi în plină stradă, iar în cele din urmă îşi determinau victimele să îşi semneze singure condamnarea la faliment, adică să le vândă sau să le cedeze casele şi terenurile în contul datoriilor acumulate.
Acţiunile cu pricina, conduse cu mână de fier de liderul de necontestat al grupului infracţional, Dumitru Iordache, zis „Piele” erau completate, dacă mai era nevoie, cu spălare de bani, rambursări ilegale de TVA şi chiar de infracţiuni informatice organizate în stil mare. În „ecuaţie” intrau şi anumiţi notari, unde se întocmeau actele de vânzare-cumpărare ale bunurilor victimelor, în contul împrumuturilor, dar şi anumiţi funcţionari publici, cum ar fi de exemplu inspectorii financiari, care au închis ochii la controlul efectuat la firma controlată de Iordache, care ceruse rambursări ilegale de TVA, dar nu îşi plătise în schimb impozitele.
Oameni de afaceri cunoscuţi – şantajaţi şi ameninţaţi
În acest fel au fost falimentate firme cunoscute din Vâlcea, ba chiar au fost şantajate şi rude ale unor persoane publice foarte cunoscute în Râmnic. Pentru aceste fapte, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au decis trimiterea în judecată a şapte dintre membrii grupării, respectiv Iordache Dumitru, Ion Jugănaru, Vasile Stancu, Constantin Gabriel Mateescu, Dumitru Dobrin, Constantin Lăzăroiu şi Constantin Fiastru, arestaţi preventiv.
Veţi putea citi în exclusivitate în „Impact real” amănunte şocante în legătură cu metodele folosite de grupare pentru a pune mâna pe întreaga avere a victimelor vizate, aşa cum au reieşit ele din verificările întreprinse până acum de anchetatori, urmând ca instanţa să se pronunţe în privinţa vinovăţiei sau nevinovăţiei celor implicaţi. Gruparea infracţională, creată după modelul „Gorun”, chiar de o parte dintre foştii „locotenenţi” ai acestuia este urmărită de anchetatori încă din anul 2005.
Ea a fost creată conform unor reguli clare de ierarhie, doar că aceia care au decis să se implice în acţiuni nu au mai reuşit să iasă din ele, fiind ameninţaţi chiar cu moartea dacă ar fi plecat de lângă „lider”. Membrii aveau roluri precise, acţionând coordonat, în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave pentru a obţine direct sau indirect bani, imobile sau bunuri de valoare.
Plângeri fără speranţă
Victimele au început să formuleze plângeri abia atunci când au ajuns în pragul disperării şi când nu mai aveau aproape nimic din avere, familiile acestora fiind de asemenea ameninţate. Aşa s-a ajuns ca membrii grupării să aibă averi impresionante, în urma săvârşirii infracţiunilor de şantaj, cămătărie, fraudarea unor cetăţeni străini sau mijloace specifice de evaziune fiscală în cadrul societăţilor deţinute şi să-i şantajeze pe investitorii cinstiţi.
Gruparea, din care au făcut parte la început doar câteva persoane s-a extins cu timpul, „perfecţionându-se din ce în ce mai mult şi recurgând la constrângere psihică sau fizică şi la forme grave de violenţă asupra victimelor, atacate de cele mai multe ori în plină stradă, ba chiar în apropierea sediului poliţiei, pentru a le spori teama.
Inculpaţii din prezenta cauză şi unii învinuiţi sunt persoane care au mai intrat în conflict cu legea penală pentru fapte asemănătoare cu acelea care constituie obiectul dosarului şi care nu s-au remarcat nici prin studii deosebite, nici prin cunoştinţe profesionale în diferite domenii, nici printr-o muncă asiduă prestată în ţară sau în afara ei, aşa încât să se justifice valorile colosale dobândite.
Firme prospere – aduse la faliment
Până acum, anchetatorii au obţinut probe conform cărora 12 administratori sau patroni de firme prospere au fost aduşi la faliment sau aproape, prin camătă, şantaj şi violenţă. Unul dintre aceştia este Vasile Ovidiu Vlad, care administra firma de transport Bybtrans SRL Tomşani. Firma, înfiinţată în anul 2002 a devenit profitabilă în următorii doi ani, având şi trei autovehicule de capacitate mare, cu care efectua transporturi pentru FNC Băbeni şi Conservil SA Rm. Vâlcea.
Afacerea a început însă să se prăbuşească vertiginos în iunie 2003, când de la tatăl patronului a fost furată o filă cec completată, cu care acesta urma să cumpere un cap de tractor de la Galaţi, pentru 15.600 de lei. Deşi a făcut apel la poliţie pentru a recupera cecul, administratorul firmei nu a fost ajutat, ba chiar a avut impresia că poliţiştii evitau o astfel de anchetă.
În acelaşi timp, a fost anunţat că cecul fusese introdus în circuitul bancar, şi risca să intre în incidenţă bancară şi să fie el cercetat penal, deoarece nu avea în acel moment în cont decât 180 de lei. În disperare de cauză, victima a împrumutat de la o persoană fizică suma de 15.000 de lei cu o dobândă exorbitantă, de 30% pe lună, apoi a depus această sumă în bancă pentru a plăti cecul.
În final, prin calcularea dobânzii la dobândă şi a unor penalităţi stabilite de cămătari pe baza propriilor calcule, administratorul a fost obligat să instituie o ipotecă asupra apartamentului său din Horezu, iar firma sa a fost adusă în incapacitate de a mai funcţiona, după ce cămătarii au „confiscat” în august 2004 un camion al SC Bybtrans SRL şi 250 de litri de motorină din rezervor, chiar în momentul când maşina era pregătită să efectueze o deplasare importantă pentru interesele firmei. După ce îi obligau prin diferite metode pe patronii vâlceni să semneze acte prin care îşi cedau de „bună-voie” averea cămătarilor, membrii grupării mafiote îi acţionau şi în instanţă, pentru a le lua averea.
Firmă de top – adusă la faliment
O altă firmă adusă la faliment de gruparea organizată condusă de Iordache a fost SC Voineascu SRL, înfiinţată în anul 1994 de Radu Voinescu, având ca obiect de activitate construcţii civile şi de drumuri, firmă care obţinuse în perioada 2000 – 2003, premii la topul Camerei de Comerţ şi Industrie a Vâlcea.
După ce Voinescu a împrumutat câteva mii de euro prin intermediul lui Constantin Lăzăroiu, cu dobândă lunară de 15%, neştiind identitatea creditorului el a rămas fără două apartamente, fără utilaje şi, în final şi fără acţiunile de la firmă, pe care cămătarii au dus-o a faliment. Mihai Dăscălete, administrator şi asociat unic al SC Prod Metal SRL Horezu şi-a pierdut casa şi firma după ce a împrumutat bani de la Iordache pentru a putea achita ţigla cu care îşi acoperea casa abia construită.
Dăscălete a încercat atubnci să se alieze cu o altă victimă a cămătarilor, Mihail Popescu, asociat unic la SC Bora Impex SRL, care avea probleme asemănătoare cu grupul condus de Iordache, dar nu au reuşit decât să îl enerveze pe şeful clanului,. Care le-a suflat amândorura a afacere prin care intenţionau să-şi plătească datoriile, cu CET Ploieşti şi a încercat în continuare să le ia casele şi firmele.
O afacere prosperă, a firmei Silcotab, firmă specializată în colectarea deşeurilor, a fost falimentată de aceeaşi grupare, după ce administratorul acesteia, Dan Mihai a avut nevoie urgentă de bani, pentru a rezolva problemele grave de sănătate ale soţiei sale, care avea nevoie de efectuarea unor investigaţii medicale şi tratamente costisitoare.
În final, bărbatul a fost evacuat din casă şi i s-a confiscat o parte din marfă, iar soţia sa a fost obligată să semneze un act prin care renunţa la bani şi la casă, pentru că membrii grupării i-au răpit copilul din centrul oraşului, constrângând-o în acest fel pe mama lui să semneze un act prin care se angaja să renunţe la cei 50.000 de euro şi la ultima şansă de a recupera casa care aparţinuse soţului ei.
Presiuni asupra victimelor
Presiunile asupra victimelor includeau bătăi, ameninţări şi chiar răpiri, pentru a le forţa să semneze cu mâna lor şi să ştampileze acte conform cărora îşi cedau averea şi bunurile cămătarilor, sau prin care recunoşteau că ar fi avut datorii stabilite pe loc de cei de la care împrumutaseră bani. În acest fel, „victimele” nu ajungeau aproape niciodată să îşi plătească datoriile şi dobânzile, deoarece cămătarii inventau de fiecare dată ceva nou, pentru a-i duce la faliment.
Alte articole din acesta editie:
(Impact)Judecătoarea Mihaela Chirvaşiu pune talpa pe gâ…
(Fapt divers)Gruparea de tip mafiot Piele, specializată pe ş…
(Actualitate)Fabrica Bere Alutus aşteaptă facilităţile salva…
(Actualitate)Energie ieftină pentru Oltchim
(Impact)Brezoi: Profesor acuzat că face politică în şcoală
(Politica)Liderii liberali sprijină efectiv candidatura l…
(Sport)Chimistele s-au antrenat în compania celor de l…
(Administratie)Locuri speciale pentru vânzarea mărţişoarelor
(Editorial)Începem să plătim
(Politica)PSD vrea să renunţăm la cota unică de impozitare
(Sport)AJF Vâlcea a organizat „Memorialul Marian…
(Editorial)Sentimente cenzurate
(Actualitate)Ziua Unirii – sărbătorită la Jandarmerie
(Fapt divers)Traficanţi de droguri din patru judeţe – …
(Impact)Trei cadre medicale, sancţionate subţire pentru…