|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Renovare începută la Bisericuţa de la Proieni 

Renovare începută la Bisericuţa de la Proieni

 Bisericuţa de la Proieni – Vâlcea, în care, aşa cum se menţionează în scrierile vechi, s-a cununat Mihai Viteazu cu doamna Stanca a intrat în proces de renovare. Lăcaşul de cult, aflat la doar câţiva metri de şoseaua principală (Drumul European 81) nu este cunoscută aproape de nimeni şi mai este frecventată astăzi doar de câţiva bătrâni din cătunul Proieni, care locuiesc în cele câteva căsuţe din jur. Sub un strat gros de fum de la lumânările care au ars în bisericuţă în ultimele câteva sute de ani se ascund numeroase mistere, nedezlegate până acum.

Renovarea a început în altar

De-a lungul ultimilor ani, bisericuţa de la Proieni a început să capete o faţă nouă, şi asta mai mult cu fonduri de la localnici. Prin strădania preotului Daniel Şerban, care nu s-a lăsat până nu a renovat bisericuţa uitată de lume unde primise parohie, acum lăcaşul de cult are un acoperiş nou, prin care nu mai plouă, ba chiar a scăpat şi de ciuperca denumită cancerul lemnului, care începuse să se întindă pe toată pardoseala şi distrugea tot lemnul din interior.

„Primul pas a fost să scoatem toată podeaua de aici, pentru că afecta structura bisericii şi tot ce era în interior, putea ajunge şi la icoane. Am făcut un şanţ de drenaj în jurul ei, pentru că toată apa din cimitir se strângea în ziduri, şi de aceea a apărut acest cancer, după care am refăcut acoperişul şi apoi turnul clopotniţei. Acum am început restaurarea picturii, din altar.” – spune preotul Şerban.

Din cauza lipsei banilor, restaurarea a fost începută pe bucăţele, prin curăţarea picturii din altar, de către o echipă de restauratori care au lucrat şi la majoritatea bisericilor din Moldova. Acum, pictura din altar arată cu totul altfel decât cea din restul bisericuţei, iar unele dintre icoane sunt chiar opere de artă. În rest însă pictura este atât de înnegrită din cauza fumului încât abia se mai distinge.

Pentru altar, pictorii au încasat aproximativ 350 de lei pe metrul pătrat anul trecut, dar altarul era totuşi una dintre cele mai curate zone din biserică, unde nu se aprinseseră prea multe lumânări. Deşi a bătut pe la toate uşile, preotul Şerban nu a reuşit să obţină sprijin decât de la conducerea PNL Vâlcea, fiindu-i alocate pentru restaurarea picturii 80.000 de lei. „A fost o perioadă când am umblat pe la toţi cu jalba în proţap, în încercarea de a face ceva pentru această bisericuţă, dar nimeni nu m-a ajutat. Toţi ridicau din umeri, chiar şi atunci când am avut cancerul lemnului, care putea distruge toată bisericuţa, care este monument istoric.

Banii pe care i-am primit acum îi pot folosi pentru a continua restaurarea picturii, măcar în naos, pentru că acolo mi-e teamă că mă va costa mult mai mult, deoarece fumul a acoperit aproape complet icoanele pictate. Restauratorii au descoperit chiar şi picturi mai vechi sub cele aflate deasupra, în fostul pridvor al bisericii.” – mai spune preotul.

Între zidurile bisericii de la Proieni, care are o vechime de câteva sute de ani se ascund mistere pe care istoricii din ziua de astăzi nu s-au mai obosit să încerce să le descopere. „Eu cred că biserica a fost construită în anii 1701 – 1702, deşi cei de la Muzeul de Istorie au spus că ei nu au auzit de ala ceva. În biserică există o inscripţie în slavonă pe care mi-a interpretat-o cineva şi a reieşit acest an. Biserica a fost construită pe bucăţi, iar pe ultima parte, fostul pridvor scrie că acesta a fost realizat de Constantin Davidescu în 1798, că amvonul ar fi fost făcut în 1817 şi zugrăvit de Nicolae Popescu în 1875. Scaunul arhieresc din biserică datează din 1895, şi se află acum la muzeul Episcopiei.

Clopotul datează din 1725, fiind donat de Iosif I, episcop al Argeşului, care era născut pe meleagurile acestea şi a donat icoane, uşile împărăteşti şi alte odoare. Am găsit în altar şi cărămizi brâncoveneşti, iar arhitectura altarului este asemănătoare construcţiilor brâncoveneşti.” – mai spune preotul. Din păcate, aproape toate odoarele şi lucrurile valoroase din biserică au fost furate între timp şi vândute cel mai probabil în străinătate, pentru că nu au fost găsite până acum.

A rămas însă pictura, care ascunde şi ea multe mistere. Dacă cea din altar şi din naos este realizată într-un fel deosebit, fiind înfăţişaţi chiar şi nişte sfinţi pe care nu îi mai pictează nimeni în zilele noastre, cum sunt de exemplu Sfântul Nestor, Sfântul Artemie, Sfântul Platon, Sfântul Eustachie, etc, în fostul pridvor, care a devenit acum parte din biserică pictura este naivă, iar ultimii ctitori, care au ajutat probabil la restaurarea locaşului sunt înfăţişaţi lângă uşă, în straie ţărăneşti.

Cetele de sfinţi de pe bolta naosului sunt pictate ca şi cele din mânăstirile moldoveneşti. Migala şi atenţia cu care sunt pictaţi sfinţii şi toate detaliile din icoane fac din acestea adevărate opere de artă. Catapeteasma are însă influenţe catolice, fiind probabil pictată de altcineva decât restul bisericuţei, ceea ce aduce încă un argument teoriei construcţiei înainte de 1800, an când au început să apară catolicii în zona Brezoiului, catolici care lucrau la fabrica de lemn. În jurul bisericuţei circulă destule legende, dar cea care este confirmată de scrierile vechi se referă la faptul că acesta este cel mai probabil locul unde Mihai Viteazu s-a cununat cu Doamna Stanca.

Banii daţi până acum nu ajung decât pentru pictura din interior

Preotul de la Proieni visează să readucă lăcaşul de cult la starea în care se afla acum zeci de ani. „După ce terminăm pictura cred că trebuie să facem în aşa fel încât să scoatem soba care a fost improvizată în interiorul bisericii, pentru că nu prea are ce căuta acolo, şi eventual să facem o centrală termică, pentru că altfel toată munca şi toţi banii strânşi cu atâta trudă pentru restaurarea picturii sunt daţi cam în zadar, pentru că soba va afuma din nou pictura.

Pentru a termina pictura de curăţat şi a băga căldură în biserică cred că vor mai trebui circa 200.000 de lei. Voi încerca să fac şi un proiect pentru accesarea de fonduri europene, dacă mă va ajuta cineva, pentru că este aproape imposibil să strâng atâţia bani de la localnici. Aici, la Proieni mai sunt doar vreo 50 de familii, majoritatea bătrâni, dar bisericuţa ar putea intra în circuitul turistic dacă ar fi amenajată aşa cum trebuie.” – crede preotul.

Alte titluri din edita curenta:

(Administratie)Candidat puternic pentru Primăria Râmnicului
(Editorial)Justiţie murdară
(Ancheta)Protechim şi-a bătut joc de un baschetbalist
(Impact)Guvernatorul Mugur Isărescu nu are prea mulţi bani
(Reportaj)Renovare începută la Bisericuţa de la Proieni
(Actualitate)Nu se găseşte teren pentru casele sinistraţilor…
(Politica)Ungurii vor să spele creierele vâlcenilor ?
(Sport)Naţionala de handbal fete se reuneşte la Râmnic…
(Sparle si soparle)Saparle si Soparle
(Administratie)Ştiri din administraţia locală a judetului Valcea
(Administratie)Primarul Stănică a făcut treabă într-un an, cât…
(Administratie)Mircea Perpelea, cetăţean de onoare al comunei …
(Finante)ANAF simplifică depunerea declaraţiilor on-line
(Fapt divers)Filieră de hoţi din tiruri decapitată la Vâlcea
(Impact)Judecătoarea Mihaela Chirvaşiu pune talpa pe gâ…

Leave a Response