|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Ungurii vor să spele creierele vâlcenilor ? 

Ungurii vor să spele creierele vâlcenilor ?


Comunicat de presă al PAS

 „Zilele trecute, la sediul Partidului Alianţa Socialistă din Rm. Vâlcea a fost primită o invitaţie pentru participarea la un Simpozion European cu tema „O altă lume este posibilă”, care va avea loc la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. Temele supuse dezbaterii sunt interesante, iar participarea este tentantă. Acesta este motivul pentru care am căutat mai multe date despre organizatori.

Aşa am aflat ca organizatorul principal este “Asociaţia pentru Dezvoltarea Forumului Social Român – AD FSR”, condusa de Peter Damo, iar ,,Fundaţia ,,Acţiunea Ecologică Română” – Fundaţia AER”, condusă de Teclu Codresi, are o filială şi în Râmnicu Vâlcea, despre care nu aflasem, condusă de prof. Jany Lalu. Tot cu aceasta ocazie am aflat ca numele real al d-lui Damo este Ştefan Petre Damo.

Se pare că numele românesc nu îi place foarte mult şi, cu toate acestea, domnia sa se erijează cu ostentaţie, în special în relaţiile internaţionale, drept singurul coordonator al unei organizaţii sociale româneşti, respectiv Forumul Social Român. Dar asta nu ar trebui să ne mire foarte mult dacă avem în vedere că şi un reprezentant de etnie maghiară din Parlamentul României a declarat la Bruxelles că nu vorbeşte în numele delegaţiei României, al cărei şef era ci în numele comunităţii maghiare.

Fotografia alăturată reprezintă lansarea în Aiud a Ligii Transilvania-Banat condusă de iredentistul cunoscut pentru acţiunile sale antiromâneşti, Sabin Gherman. În centru este Sabin Gherman, iar în roşu, în dreapta lui, este Peter Damo, cel care se erijează în coordonatorul internaţional al Forumului Social Român; este omul de încredere al lui Sabin Gherman, iniţiatorul acţiunii care dorea separarea Transilvaniei de România.

În acelaşi timp, Peter Damo este iniţiatorul unui aşa-zis Forum Social Ungaria – România (propunere făcută de el la Berlin, unde a participat împreună cu Simo Endre din Ungaria) , care de fapt se dorea un Forum Social Ungaria – Transilvania”. Preşedintele Constantin Rotaru ne-a declarat: “Conform ultimelor date publicate de organizaţia ATTAC din Ungaria, în prezent Simo Endre, mentorul şi îndrumătorul lui Peter Damo, acţionează pentru promovarea ideilor iredentiste ale FIDES din Ungaria.

Asocierea lui Peter Damo cu Sabin Gherman şi Simo Endre, recunoscuţi pentru atitudinile lor antiromâneşti, ar trebui să ridice serioase semne de întrebare tuturor celor cu care aceştia vin în contact. Pornind de la faptul că o organizaţie precum “Asociaţia pentru Dezvoltarea Forumului Social Român – AD FSR” este condusă de o persoană aflată în prima linie a acţiunilor de destabilizare a integrităţii teritoriale a României, ne facem datoria de a atrage atenţia că se încearcă, sub acoperirea unor denumiri de organizaţii internaţionale recunoscute cum este Forumul Social Mondial, să-şi disimuleze adevăratele scopuri antiromâneşti prin colaborări dubioase cu alte asociaţii care îi permit pătrunderea în domenii de activitate sensibile precum învăţământul şi cultura, în scopul racolării tineretului.

Considerăm că este oportun să fim foarte atenţi şi circumspecţi, iar dacă este cazul, nu trebuie să ne abţinem de la întreprinderea măsurilor care se impun pentru demascarea acţiunilor cu substrat antiromânesc sau care pot avea o finalitate antiromânescă.” Cunoscând seriozitatea liderului PAS, fostul deputat Constantin Rotaru vom analiza atent informaţiile din comunicatul de presă prezentat şi vom demara o investigaţie jurnalistică pentru a afla care este adevăratul scop al acestor simpozioane.

(T.G.)

Alte titluri din edita curenta:

(Administratie)Candidat puternic pentru Primăria Râmnicului
(Editorial)Justiţie murdară
(Ancheta)Protechim şi-a bătut joc de un baschetbalist
(Impact)Guvernatorul Mugur Isărescu nu are prea mulţi bani
(Reportaj)Renovare începută la Bisericuţa de la Proieni
(Actualitate)Nu se găseşte teren pentru casele sinistraţilor…
(Politica)Ungurii vor să spele creierele vâlcenilor ?
(Sport)Naţionala de handbal fete se reuneşte la Râmnic…
(Sparle si soparle)Saparle si Soparle
(Administratie)Ştiri din administraţia locală a judetului Valcea
(Administratie)Primarul Stănică a făcut treabă într-un an, cât…
(Administratie)Mircea Perpelea, cetăţean de onoare al comunei …
(Finante)ANAF simplifică depunerea declaraţiilor on-line
(Fapt divers)Filieră de hoţi din tiruri decapitată la Vâlcea
(Impact)Judecătoarea Mihaela Chirvaşiu pune talpa pe gâ…

Leave a Response