|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Tadici e unul dintre cei mai buni tehnicieni din handbalul actual! 


Dublu campion mondial cu Rusia, Evgheni Trefilov:


„Tadici e unul dintre cei mai buni tehnicieni din handbalul actual!”

– antrenorul rus crede că România are cea mai bună apărare din lume la acest moment

Într-un interviu publicat recent de un ziar central, „Fash Sport”, sub semnătura lui Ivan Negrescu, Evgheni Trefilov, cel ce a câştigat de două ori consecutiv titlul mondial cu Rusia, vorbeşte despre punctele slabe pe care crede acesta că le are naţionala României. „Atacul poziţional şi jocul cu extremele cred că poate fi îmbunătăţit.

Aici aveţi fluctuaţii de la meci la meci. Noi avem un joc cu extremele foarte bun şi la capitolul ăsta cred că vă suntem superiori. Dar trebuie înţeles că nu există echipă care să gestioneze toate fazele de joc perfect. Încă nu am văzut o asemenea echipă şi nici nu cred că o să văd vreodată.

De obicei antrenorii care insistă pe apărare, sunt oarecum deficienţi în organizarea fazei de atac şi invers, antrenorii care insistă pe construirea schemelor de atac au probleme în organizarea apărării. Asta şi datorită handbalului modern, care se joacă cu o viteză incredibilă, insistându-se pe contraatacurile faza a doua, care nu-ţi mai permit să faci schimbări ale jucătoarelor de atac cu cele de apărare, pentru a nu fi prins pe picior greşit, în inferioritate.

De aceea jucătoarele sunt forţate să facă şi apărarea şi atacul şi foarte puţine sunt acelea care o pot face la acelaşi nivel. Pentru antrenor apare problema integrării aceloraşi jucătoare şi în sistemul de atac şi în cel de apărare. Nu putem adopta sistemul din fotbalul american, când avem antrenori separaţi pentru atac şi pentru apărare, fiecare cu treaba lui şi cu jucătorii lui cheie”.

Trefilov crede, de asemenea, că în 10 confruntări România – Rusia scorul ar fi egal: „Daca ambele echipe ar avea loturile complete şi jucătoarele ar fi odihnite de ambele părţi, aş spune că scorul ar fi de 5-5, egalitate sau remiză, cum vreţi să-i spuneţi.” Iată interviul cu binecunoscutul tehnician Evgheni Trefilov.

Domnule Trefilov, ce ne puteţi spune despre antrenorul echipei naţionale a României şi al Oltchimului, Gheorghe Tadici?

– E unul din cei mai buni tehnicieni din handbalul actual. L-am cunoscut înainte de a ajunge antrenor al echipei naţionale a României şi am rămas prieteni.

Ce spuneţi despre faptul că este contestat modul lui de comunicare cu jucătoarele? Se spune că este prea dur.

– În România, la fel ca şi noi ( Rusia ) sunt numeroase jucătoare de excepţie, însă problema e că la noi nu se lucrează la aspectul de psihologie sportivă, cum se face în occident, astfel că jucătoarele ajung la o vârstă când poseda un bagaj vast de calităţi tehnice, dar nu au un psihic puternic, competitiv, la nivelul jucătoarelor nordice, spre exemplu.

Pentru un antrenor de senioare e greu să mai lucreze la acest capitol, datorită vârstei jucătoarelor, vârstă la care acestea au deja caracterul format, fiind practic imposibil să-l mai schimbi. Am văzut că în occident antrenorii din est sunt contestaţi pentru maniera lor de comunicare cu jucătoarele. E o chestiune de mentalitate. Noi îi înţelegem pe ei, dar ei nu ne pot înţelege pe noi. La noi nu ar da nici un rezultat modul lor de abordare al relaţiei antrenor-jucătoare, tocmai din cauza motivelor enunţate anterior.

Ce spuneţi despre faptul că domnului Tadici i se impută faptul că echipa României a obţinut doar locul 4 la mondiale şi tot mai multe persoane i-au cerut să demisioneze?

– Cred ca ar fi o greşeală mare să se întâmple acest lucru. Tadici e creatorul echipei naţionale pe care o are România acum. ├×in minte că la mondialul de acum doi ani, România nu era nici în primele opt favorite şi a ieşit pe locul doi. Este normal că acum aşteptările să fie tot mai mari, dar mi se pare imoral să conteşti pe cineva care a construit o echipă de top în lume şi nu cred că un loc 4 la mondiale e neapărat un eşec.

V-am bătut în semifinale, dar a fost un meci mincinos. România a venit obosită după meciul extraordinar avut cu Franţa. A fost ceva fantastic, am fost acolo şi am văzut meciul. A fost cel mai bun meci de la acest mondial. Apoi a fost foarte greu pentru fete să se mai reîncarce psihic, după un astfel de meci, şi nu au mai putut îndeplini indicaţiile tactice stabilite de antrenori în meciul cu noi, s-a văzut lucrul asta.

Ce spuneţi despre meciul din finala mică cu Germania?

– L-am văzut înregistrat. A fost un meci tipic de finală mică. România a jucat fără entuziasm iar Germania şi-a dorit mai mult victoria. României i s-a întâmplat ceea ce se li întâmpla aproape tuturor naţionalelor mari cu pretenţii. Odată ce acestea îşi ratează obiectivul principal, apare o cădere psihică în rândul jucătoarelor pe care nici cei mai buni psihologi n-o mai pot repara. Se ajunge să se joace din inerţie, fără nici o motivaţie şi concentrare. Germania, fiind outsider, a jucat mai motivat şi a castigat.

Aceasta înfrângere i se impută antrenorului, din cauza diferenţei mari de goluri pe care România a avut-o la un moment dat şi pe care nu a gestionat-o cum trebuie. Ce credeţi?

– Când echipa câştigă, victoria e a jucătoarelor. Când pierde, înfrângerea e a antrenorului. Asta e întotdeauna percepţia publicului larg si a amatorilor. La fel de bine se poate spune că victoria împotriva Frantei a aparţinut în totalitate lui Tadici, care, după pauză a făcut nişte schimbări tactice care i-au năucit pe francezi şi echipa voastră a recuperat diferenţa mare de goluri, pe care franţuzoaicele le aveau la un moment dat.

Nu e corect să se judece aşa, meritul e atât al jucătoarelor cât şi al băncii tehnice. La fel şi în cazul înfrângerilor, responsabilitatea trebuie împărţită. Nu cred că Tadici le-a cerut jucătoarelor in ultimele minute ale meciului cu Germania, când aveaţi un avantaj de 2-3 goluri, să grăbească atacurile sau să piardă mingea, hai să fim serioşi! Lucrurile astea se pot întâmpla oricui şi in orice meci, e o chestie care ţine de concentrare şi chiar de noroc, uneori. Asta a fost problema româncelor în acel joc, nu au fost concentrate, datorita căderii psihice în urma ratării finalei, pentru că altfel nu cred că ar fi avut o problemă în a se impune.

Se spune ca domnul Tadici practica un handbal învechit, cum comentaţi?

– Cine spune lucrul asta? Nu trebuie sa fii mare cunoscător de handbal ca să-ti dai seama că asta e o mare tâmpenie. România şi Oltchimul au unul din cele mai moderne şi performante jocuri din handbalul de azi."

Se spune ca performanţele României şi ale Oltchimului se datorează în special jucătoarelor foarte bune şi mai puţin antrenorului…

– E adevărat că aveţi nişte jucătoare excepţionale pe care orice antrenor din lume şi le-ar dori, însă handbalul este un joc de echipă în care succesul este dat nu numai de ingredientele avute la îndemână, ci şi de reţeta folosită, modul cum foloseşti aceste ingrediente. Poţi sa ai cele mai bune jucătoare din lume, daca nu şti să le pui în teren, să creezi un mecanism de joc care sa le pună în valoare calităţile individuale, nu ai făcut nimic.

Care credeţi că sunt auturile naţionalei României şi ale Oltchimului?

– Apărarea si contraatacul. Aveţi cea mai bună apărare din lume şi unul din cele mai bune contraatacuri. Apărarea gândită de Tadici este extraordinara, mai ales prin prisma faptului ca e una flexibila, care se adaptează din mers, în funcţie de adversarul întâlnit şi de tactica folosită de acesta într-un anumit meci. Şi noi avem o apărare bună, dar e cam rigidă, nu putem trece repede de la un sistem defensiv la altul, cum face echipa voastră. Aici trebuie să recunosc că am furat şi eu unele lucruri de la Tadici.

Cine credeţi că va câştiga titlul olimpic la Beijing?

– E greu de spus. Sunt multe echipe bune în momentul asta. Cred că noi suntem favoriţi, dar mă tem în ce priveşte concentrarea fetelor mele. E greu să te menţii în vârf o perioadă atât de lungă, apare uzura, automulţumirea, lipsa de ambiţie şi de dorinţa de a câştiga şi, mai periculos, poate apărea sentimentul de superioritate, când crezi că poţi câştiga doar cu numele pe care îl ai şi doar intrând în teren. De aceea o să fac tot ce-mi stă în putere să-mi menţin jucătoarele în priză şi cu picioarele pe pământ.

Vedeţi România în lupta pentru medalii?

– Mai mult ca sigur. Nu mi-aş dori să întâlnesc România decât în finală şi nu spun lucrul ăsta din complezenţă.

Alte stiri din editia curenta:

(Impact)Criză în justiţia vâlceană
(Impact)Firmele deputatului Becşenescu, executate silit…
(Actualitate)Combinatul Oltchim va fi scos la privatizare
(Administratie)În Drăgăşani Doctorul Pavelescu se pregăteşte p…
(Fapt divers)Putem reclama poliţiştii
(Politica)Senatorul Mihail Popescu a refuzat postul de şe…
(Actualitate)Fonduri europene pentru învăţământul vâlcean
(Sport)Tadici e unul dintre cei mai buni tehnicieni di…
(Politica)La Olăneşti primarul nu va fi votat nici de col…
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Finante)Actualitatea fiscală: Obligaţii declarative ale…
(Actualitate)O firmă proaspăt înfiinţată în Prahova a prelua…
(Editorial)Ce se-ntîmplă la Poliţie
(Administratie)Lucrările la Centrul Expoziţional Seaca au intr…
(Fapt divers)Bani furaţi din altar

Leave a Response