|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si Soparle 

Sparle si Soparle

 • Mai mulţi cetăţeni din comuna Păuşeşti Măglaşi susţin că şeful lor d e post, Mircea Chituc, surprins de noi în timp ce părăsea locul accidentului după ce lovise în comuna Vlădeşti un autoturism şi reţinuse abuziv o persoană, nu va fi sancţionat în nici un fel. „Omul are relaţii, vânează de ani buni, adică braconează, şi duce carne unor şefi din Vâlcea.

Unii dintre aceştia duc vânatul mai departe la Bucureşti. Îi place şpriţul, are fel de fel de cazuri nerezolvate dar nu va fi schimbat de aici că îl susţin nişte şmecheri cu grade mari.” Măi să fie, chiar aşa. Noi ştim că în este în curs o cercetare internă şi nu credem că ofiţerul Marius Gheorghe şi…nu numai el, par dispuşi să-l acopere pe Chituc cu toate riscurile care decurg dintr-o astfel de operaţiune.

• Mulţi dintre consilierii locali din Râmnic, care nu au vrut să îl asculte pe avocatul firmei Parcomat în şedinţa de vineri, ar putea să afle cu surprindere cum au votat ei ca berbecii fără să ştie că Primăria nici măcar nu era în posesia unei hotărâri judecătoreşti redactate şi executorii. Vinovatul principal este preşedintele de şedinţă Ion Nuică, un jurist făcut la „Apelul bocancilor”, caracterizat de cei care-l cunosc ca cel mai grobian ales local din acest mandat. Doar lingăi care îi mănâncă gratis micii pot crede altfel!

• Consilierul Judeţean Ştefan Prală va obţine rezultate deosebite la alegerile locale în zonele în care coordonează activitatea PSD. El a reuşit să identifice nişte candidaţi cu şanse mari şi pentru posturile de primar dar şi pentru cele de consilieri.

• Dumitru Persu prosperă evident. Bogătanul social democrat şi-a luat maşină nouă. Cică omul ar purta o brăţară groasă de aur şi la glezna dreapta. Loc în care în Evul Mediu cei care furau şi minţeau ajungeau să poarte o ghiulea. Dar noi nu suntem în Evul Mediu!

• Unul dintre cei mai curtaţi celibatari din PNL, omul de afaceri Adi Panduraşu, se va însura în acest an. Posibil chiar în plină campanie electorală!


Alte titluri din editia curenta:

(Sport)Galacticele de la Oltchim au învins clar Lada
(Politica)Blonda de la Cotroceni i-a arătat cartonaşul ga…
(Reportaj)Localnicii din Ocnele Mari s-au întors în Evul …
(Actualitate)Oltchim suplimentează cu 44,5 milioane de lei o…
(Impact)Coşmarul nu se termină la Mateeşt
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Editorial)Greşeli de campanie
(Actualitate)Campionat naţional de box feminin la Călimăneşti
(Fapt divers)Reclamaţie de viol, la Călimăneşti
(Administratie)Mai mult de jumătate din populaţia Râmnicului b…
(Politica)Ion Dobre minte electoratul cu neruşinare
(Actualitate)Furnizorul de servicii IT RomSoft Râmnicu Vâlce…
(Finante)Directorul executiv al DGFP Vâlcea, ec. Gheorgh…
(Editorial)Pescuitul politic
(Administratie)Ilie Amuzan a ajuns şef la „Apa Vâlcea…

Leave a Response