Drumuri ecologice la Măldăreşti
Drumuri ecologice la Măldăreşti
Primarul comunei Măldăreşti, Ionel Dragu, ne-a informat, că a fost aprobată în şedinţa de consiliu, întocmirea studiului de fezabilitate pentru realizarea a patru drumuri în satele: Telecheşti, Necşoaia, Ciupa Linie şi Ciupa de Apă. La întocmirea studiului de fezabilitate vor fi luate în calcul atât metodele convenţionale (asfaltarea) cât şi cele neconvenţionale (ecologice). Primarul Ionel Dragu ne-a explicat în ce constă metoda neconvenţională. Această metodă este o noutate chiar şi la nivel naţional.
În Occident, însă, are o largă răspândire, foarte multe localităţi din Germania, Olanda şi Belgia au astfel de drumuri pe unde pot să circule fără probleme căruţe şi autovehiculele indiferent de tonaj. Costurile de realizare a acestor drumuri sunt cu 40 la sută mai scăzute decât metodele clasice de realizare prin asfaltare. Dacă va fi aleasă metoda neconvenţională se vor face economii însemnate la bugetul local. Pentru realizarea acestor noi proiecte se folosesc utilaje speciale cu care se sapă şi se afână pământul la o anumită adâncime, pe toată lungimea şi lăţimea drumului.
După efectuarea acestor operaţiuni se împrăştie uniform o soluţie cu proprietăţi deosebite din care va rezulta o reacţie fizică de respingere a apei din sol. Amestecul de reacţie rezultat se nivelează şi se compactează formând un strat de pământ neted, rigid şi impermeabil. Au fost luate în calcul şi aceste noi tehnologii, argumentează edilul, din dorinţa de a avea o comună curată europeană în care să nu existe drumuri cu noroi şi gropi.
(O.A).
Alte stiri din editia curenta:
(Impact)Derbedeul Meilă terorizează Berbeştiul
(Fapt divers)Copil abandonat pe scara unui bloc
(Reportaj)Fenomenul Mateeşti se poate muta la Muereasca
(Sparle si soparle)Sparle si Soaprle
(Editorial)Coşmarul întreţinerii
(Administratie)Bărbăteştiul este o comună europeană sub admini…
(Administratie)Horezu se modernizează sub conducerea inginerul…
(Administratie)Drumuri ecologice la Măldăreşti
(Politica)Învatamintele independentei provinciei Kosovo
(Sport)ETO Gyor şi Hypo Viena conduc în grupele Ligii …
(Fapt divers)Trei urmăriţi internaţional din Vâlcea, aduşi î…
(Editorial) Taxa pe taxă…
(Actualitate)30 de camere video – cu ochii pe vâlceni
(Actualitate)Internet cu programare pentru pensionari
(Administratie)Despăgubiri pentru sinistraţii de la Mateeşti