Eu şi Traian Băsescu
Eu şi Traian Băsescu
Traian Guminski
Peste câteva zile o instanţă din Vâlcea urmează să se pronunţe. Să dea o sentinţă care , pentru mine poate fi capitală. Prima instanţă a dat câştig de cauză unei doamne din Vâlcea care mi-a cerut daune de 10 miliarde. Doamna este soţia unui magnat. Acum o jumătate de an am scris despre ea că a primit certificat de rănită în Revoluţie şi Brevet de revoluţionar, fără a avea dreptul.
Am scris cu bună credinţă şi având certificatul şi brevetul în faţă. Doamna a susţinut, că actele nu există sau că au fost falsificate. Prima instanţă i-a acordat daune de 500 de milioane. Fără să ceară actele, fără să mă întrebe nimic, fără să-mi ofere posibilitatea să mă apăr. În week-end-ul trecut preşedintele Băsescu a acuzat ziarişti. Pe unii i-a făcut mercenari, pe alţii ziarişti tonomat, care scriu după ce sunt plătiţi cu teancuri de euro negri. S-a adresat întregii naţiuni spunând că a fost criticat de presă pe nedrept.
Că a fost acuzat, că şi-a radiat datorii din bănci în timp ce el şi familia sa nu au luat niciodată credite (Te şi miri cum de au strâns atâta avere fără a avea credite!). Eu am fost dat în judecată. Ziaristul care l-a criticat pe preşedinte a fost desfiinţat public. Fără a avea niciun drept la apărare. Fără a putea prezenta actele. Poate şi el a scris acel articol pe baza unor documente. Orice ziarist experimentat nu îşi permite să lanseze acuzaţii publice fără acte.
Riscă să ajungă să plătească scump. În cazul unora ca mine riscul este enorm şi dacă scrie cu acte. Unii colegi mi-au zis că nu am nici o şansă şi că voi fi condamnat şi de a doua instanţă. Nu îmi va rămâne de făcut decât să comand postere imense cu certificatul şi brevetul de revoluţionar şi să le lipesc prin tot oraşul. Să poată vedea lumea, că nu am minţit. În cazul preşedintelui Băsescu lumea l-a văzut doar pe el pe la televiziuni. Actele, chiar dacă există, nu vor putea fi prezentate publicului din toată ţara.
La noi este ceva de nedescris. Un trust de presă, sute de profesionişti, au fost decredibilizaţi de Traian Băsescu în câteva minute. Au fost terfeliţi, murdăriţi, mânjiţi. Preşedintele are imunitate. Are putere, are acces la informaţii, are servicii secrete, are tupeu. Ziariştii nu au decât speranţe şi curaj. Curajul de a spune sau de a scrie adevăruri în România a ajuns să fie din nou taxat. Puternicii zilei vor o presă obedientă, slugarnică.
O presă vasală. Cine încearcă să fie temerar îşi asumă riscuri. Nu pentru asta au murit, domnule preşedinte, adevăraţii revoluţionari în decembrie 1989. Nu pentru a se ascunde adevărul. Personal pot înţelege durerea lui de tată a cărui fiică este criticată de presă. Dar trebuia să se gândească la acest lucru, când a împins propriul copil să facă politică, deşi nu avea aptitudini, chemare în acest sens şi nici cunoştinţele necesare.
În dinastiile regale, copii sunt pregătiţi de la câţiva ani să vorbească mulţimii, publicului. Train Băsescu încearcă să creeze o falsă dinastie. Nu îi va reuşi. Nici lui şi nici celor care cred că pot prin bani sau ameninţări să ascundă adevărul. Adevărul învinge mai mereu. Chiar dacă pentru asta unii plătesc. Cu bani sau cu viaţă.
Alte stiri din editia curenta:
(Impact)Acţionarii nemţi de la Oltchim nu sunt sănătoşi!
(Impact)SC BERE ALUTUS SA, executată silit pentru dator…
(Impact)Scandalul de la Berislăveşti continuă:
(Editorial)Eu şi Traian Băsescu
(Actualitate)Fiul primarului din Măldăreşti, profesor pentru…
(Administratie)Comuna Boişoara are cea mai frumoasă şcoală din…
(Administratie)Nouă grădiniţe „noi” în Fârtăţeşti
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Administratie)În Titeşti, primarul Cătălin Daneş nu are rival
(Administratie)Olăneşti, staţiunea sufocată de gunoaie
(Administratie)Primarul Ion Dobre vrea să păcălească populaţia…
(Administratie)Mateeşti: Despăgubiri pentru a opta familie eva…
(Fapt divers)Muniţie neexplodată la Suteşti
(Administratie)Lucrările la centura Drăgăşaniului încep la toamnă
(Politica)Bogdan Pistol a strâns simpatizanţi în Club Tao