|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Geoană, şantajat de sindicate! Dinozaurii au învins! 

Geoană, şantajat de sindicate! Dinozaurii au învins!

PSD va pierde alegerile la Vâlcea

Tiberiu Pîrnău
Traian Guminski

După ce Biroul Organizaţiei PSD Râmnicu Vâlcea decidea, la începutul săptămânii trecute suspendarea lui Dumitru Persu şi Constantin Pârvu din funcţia de membrii iar Dorin Dobrişan, candidatul PSD la primăria Râmnicului îşi pregătise programul dar şi o listă echilibrată de consilieri credeam că social democraţii au şanse la alegeri. Puteau obţine un tur doi la localele din Râmnic, rezultate bune în teritoriu şi pentru consiliul municipal iar Ion Câlea avea şanse să se bată de la egal la egal cu PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean.

Iată însă că cei de la Centru, în speţă Mircea Geoană şi Miron Mitrea au dat o lovitură grea organizaţiei judeţene. Vinovat în primul rând de dezastru este Ion Câlea, care a acceptat să îi însoţească pe cei „exmatriculaţi” de organizaţia municipală. Mai demult Adrian Năstase spunea despre Ion Câlea că este „un avion care zboară prea jos”.

Săptămâna trecută preşedintele organizaţiei, lipsit de fermitate şi autoritate, a permis distrugerea partidului, inclusiv a carierei sale politice devenind un avion de împrăştiat insecticide intrat în vrie. Iar adversarii politici din Vâlcea deţin adevărate avioane de vânătoare. De bombardament nu au nevoie, că cei de la PSD au bombardiere din generaţie PCR, care distrug organizaţie după organizaţie.

Teatru ieftin şi minciuni

La Bucureşti dinozaurii au minţit şi s-au folosit (Pârvu) de influenţa liderilor naţionali sindicali. Cei de la CNSRL Frăţia îşi impun peste tot oameni pe listele PSD deşi aceştia nu aduc nici bani nici voturi. Dumitru Persu a jucat un teatru magistral, a plâns cu lacrimi de crocodil. A spus că este atacat de presă la comanda unor colegi de partid şi a prezentat un act medical pe numele ficei lui susţinând că aceasta a fost agresată de ziarişti, care i-au intrat cu forţa în curte la comanda unor colegi din PSD. Pentru aceste minciuni ordinare va plăti tovarăşul Persu în curând! Nu negăm veridicitatea actului medical, dar poate doamna s-a dat cu capul de pereţi, când a aflat din presă ce fel de om este tatăl ei, ce impostor! În fine prin ce mijloace şi ce presiuni l-au determinat cei din gruparea distructivă pe Geoană să ia cea mai imbecilă decizie posibilă nu are rost să mai comentăm. A fost îndepărtat din poziţia de candidat reputatul economist Dorin Dobrişan şi înlocuit cu Gigi Matei (mai mare râsul!). A fost desfiinţată organizaţia municipală şi demis preşedintele şi biroul ales statutar. A fost numit interimar acelaşi Gigi Matei ( om cu o imagine jalnică în mass media locală şi uşor atacabil de adversarii politici) Dacă în campania electorală va fi întrebat de aceştia cum l-a răbdat inima să îşi treacă salariul minim la firma sa doar pentru a plăti o pensie alimentară de mizerie copilului său ce va răspunde oare domnul Matei?
Geoană a permis dinozaurilor să îşi păstreze locurile calde de consilieri, punându-se capete de listă. Dar PSD va înregistra la Vâlcea un eşec lamentabil spre satisfacţia adversarilor politici.

Imbecilitatea unor pucişti de carton

Ca într-o lovitură de stat, imediat întorşi în Vâlcea puciştii lui Persu au eliminat aşa-zişii adversari din partid. A fost convocat Comitetul Executiv al organizaţiei judeţene. Degeaba s-au împotrivit primarii din teritoriu, spunând că lista nu este bună, cea pentru Consiliul Judeţean şi că nu reprezintă geografic judeţul. Persu a impus cu forţa, ca votul să fie deschis nu secret aşa cum se procedează în cazul votului de persoane.

Un lucru normal dacă ne gândim că în întreaga sa carieră Dumitru Persu nu a fost niciodată votat uninominal pe vreun post, nu a obţinut funcţii decât pe liste, pe vot deschis, pe aranjamente de culise. Foştii mahări comunişti de vârsta lui nu mai pot învăţa democraţia, pot doar să o mimeze. Cîlea s-a uitat calm cum pe lista care ar trebui să îl susţină sunt puşi aceiaşi indivizi, care nu străbat deloc teritoriul.

Se pare că a scăpat pe un loc eligibil totuşi Ştefan Prală, unul dintre puţinii care prin munca sa în judeţ îşi merită poziţia. Pentru noi devine evident că PSD va pierde alegerile în Vâlcea. Pentru că pe lângă mascarada de la această şedinţă, dezavuată de foarte mulţi primari de comune, a avut loc una asemănătoare la municipiu.

Cu Gigi spre dezastru

Şedinţa de la municipiu l-a impus pe Gigi Matei lider interimar al organizaţiei. Au fost desfiinţate abuziv şi ilogic zeci de organizaţii create de fostul preşedinte. Echipa lui Ion Tudor crease organizaţii locale arondate pe secţiile de votare. Pentru a fi mai eficiente în alegeri. Ei bine au fost rase de echipa lui Persu. Aceştia au făcut şi o altă listă pentru consilieri. Fără tineri şi fără femei. S-au certat şi pe ea şi elocventă ni se pare poziţia lui Doru Chiriţă, care nu vroia deloc poziţia şase.

A negociat, inutil, pentru poziţia 5. Deci omul ştia că actualul candidat pus de Geoană şi echipa ce o fac, nu va lua mai multe mandate de consilier decât în urmă cu patru ani. Pârvu şi-a impus şi aici o marionetă pe o poziţie eligibilă. Un om de la sindicate, care nu va aduce nici bani organizaţiei în campania electorală şi nici voturi. Gigi Matei va fi făcut arşice în campanie. Va fi întrebat de afacerile de pe platformă, de schimburile de terenuri, de copil şi pensie de câte şi mai câte. Iar cei de pe lista PSD sunt extrem de slabi.

Este posibil chiar ca rezultatele să fie mai slabe ca acum patru ani. Iar Persu ar trebui să şi le asume. Alături de Cîlea. Există aleşi din teritoriu ai PSD, care ne-au confirmat deja că îl vor vota pe Emilian Frâncu la preşedenţia Consiliului Judeţean. Iar actualul primar Mircia Gutău are acum şanse reale de a obţine 70 la sută din primul tur.

Referitor la aceste şedinţe Ion Tudor ne-a declarat:

„Voi candida!”

Am fost ales de două ori de delegaţii unei organizaţii cu 2500 de membri ca preşedinte. Şi-au bătut joc de aceste alegeri, de statut, de alegerile care vin peste o lună şi puţin. Şi-au bătut joc de Dobrişan, de birourile alese statutar, de primarii din teritoriu. Au desfiinţat organizaţii locale extrem de necesare în campanie. Nu mă voi mai implica în nici o acţiune politică în următoarele luni. Trebuie să îi las să facă treabă, să vadă cât pot face. Dar voi candida imediat ce vor fi alegeri interne din nou la funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale pentru că am dreptul să o fac. Vreau să văd câţi dintre membrii noştri din municipiu mă vor pe mine lider şi câţi pe Gigi Matei sau pe alt coleg.

Alte stiri din editia curenta:

(Impact)Prea-cinstitul Cîlea a fost condamnat penal
(Impact)Dumitru Buşe distruge echilibrul din transportu…
(Actualitate)Privatizarea cu fonduri de investiţii, cea mai …
(Editorial)Paraziţii PSD-ului Valcea
(Administratie)Primarul de la Frânceşti, trimis în judecată de…
(Fapt divers)Isprăvile poliţistului Chituc
(Sport)Municipalii au pierdut primul meci din acest re…
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Politica)Geoană, şantajat de sindicate! Dinozaurii au în…
(Impact)Atenţie, domnule Buşe: În Consiliul Judeţean se…
(Administratie)Şantierul din Fârtăţeşti ia amploare
(Politica)Deputatul Emilian Frâncu ajută sistemul sanitar…
(Administratie)Primarul din Popeşti inaugurează un Cămin Cultural
(Administratie)Punct sanitar în satul Marcea
(Administratie)Edilul Ionescu a băgat în faliment Primăria St…


Leave a Response