Miroase a mititiei! 

Tableta a… politică

Miroase a mititiei!

                               
de Mihai Râmniceanu

Mai pe faţă, mai prin dos, semnul balului electoral a început de multă vreme. Primarii actuali se laudă cu ce tot fac şi vor face… Plouă cu bani de la Uniune, de la Guvern, de la Sapard, de la… Dumnezeu mai ştie cine şi dispar gropile peste noapte, se asfaltează kilometri de drumuri, se pietruiesc uliţe, se fac şcolile giugiuc, se ridică ditamai căminele culturale, se fac centre de comunicare, primesc calculatoare elevii; deputaţii şi senatorii… dorm în teren, nu o mai fac în Parlament, curge numai lapte, curge numai miere pe uliţele satelor. „Vineeee! Vineee! Calcă totul în picioare”, vine campania cea mare. Până atunci. cetăţenul, care nu le ştie pe toate, trebuie lămurit. Să vadă cine este cel mai tare din parcare, cine e cel mai bun, cel mai darnic şi mai harnic, cel mai… mai!

Alo, alo, dar nu a început campania! Dragii mei, dar aceasta nu este campanie, e precampanie, e pregătirea omului de către om să nu vină la votare, ca şi cum azi a căzut din pom! Să ştie în cine dă cu ştampila!
Miroase a mititiei pe toate uliţele satului, pe dealuri, miroase a fum de grătar, deşi suntem în Postul Mare, miroase a campanie electorală de la o poştă, şi de la o primărie, şi de la un primar, şi de la un candidat. Candidaţii? Ehe! Ce mici sunt primarii de astăzi! Păi să vadă dumnealor ce-au candidaţii pe hârtie: câte poduri şi podeţe, câte lucruri îndrăzneţe, câte parcuri, spaţii verzi, zău că-ţi vine să-i şi crezi…

Miroase a ulei de floarea soarelui, a zahăr, a sucuri, a cadouri, a ajutoare pentru cei neajutoraţi. Miroase a laudă, miroase a fraudă, a sponsorizare, că cine nu dă… nu mai are trai bun cu ăl de va fi ales. S-a-nţeles!?
„Domnule, dar cum ai reuşit să faci atâtea, într-un singur an… electoral!” „M-au ajutat partidul, guvernul, deputatul nostru”. Deputatul lor, guvernul lor, partidul lor!

Miroase a mititei de la cei care se zbat pentru ca în următorii patru ani să fie mai buni decât cei dinaintea lor. Mai buni? La ce? La toate, că se poate!

Miroase a serbări şi aniversări, a celebrări şi onorări, a tradiţie, că până mai ieri o uitasem, miroase a veselie (falsă!) şi a carne, a lume arsă. Din nou!

Se-aude zvon de grea bătălie, cad tinerii fără putere, unul câte unul, se retrag cei care ştiu că locul lor e altul, a pornit mişcarea vechilor trupe care luptă să-i pună cu guriţa pe mânuţe pe cei îndrăzneţi. Banii n-au miros, acum nici sunet, nici clinchet, pe ici pe colo se mai aude cel de pahare. Al vechilor pahare ce-au trecut prin multe campanii şi nu s-au spart. Doar ulciorul nu merge de multe ori unde trebuie. Paharele sunt mult mai multe, ele pătrund în marile saloane, ele ştiu mai bine lecţia decât bietul ulcior.

Şi zic, atunci, ia învaţă, dumneata, biet candidat la ştampilă, de la ape, cum zicea poetul, să ai un „drum mai statornic”, de la flacără că „se fac toate scrum”, „de la umbră să taci şi să veghezi, de la stâncă (…) neclintit să crezi; de la soare cum trebuie să apui, de la piatră cât trebuie să spui; de la vântul ce adie pe poteci, cum trebuie prin lume de liniştit să treci; (…) învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori, cum să treci frumos prin viaţă, cum trebuie să mori; învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat, învaţă de la nufăr să fii mereu curat; învaţă de la flăcări ce avem de ars în noi”… Şi aşa mai departe. După aceea, mai întreabă-te dacă e timpul s-o faci şi pe asta… Doamne, mi-a intrat în ochii fumul de la mititiei… Să nu-i mai văd?