|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Emilian Frâncu vrea să vopsească în galben Vâlcea 

Demonstraţie de forţă şi organizare liberală

Emilian Frâncu vrea să vopsească în galben Vâlcea

 Duminică, 11 mai, la Sala Sporturilor din Râmnicu Vâlcea liberalii au făcut o demonstraţie de eficienţă în prezentarea candidaţilor. Sala a fost arhiplină, candidaţi la primăriile din Vâlcea, la Consiliul Judeţean, liderii locali şi mii de simpatizanţi au ascultat imnul liberal şi au aplaudat discursurile celor care candidează la funcţiile cele mai importante din administraţia locală în alegerile din 1 iunie. Mii de baloane, fulare, eşarfe, şepci şi cămăşi galbene, o bună regizare a spectacolului şi discursuri punctuale au arătat adversarilor politici că PNL a devenit un partid redutabil în Vâlcea.

Deosebirea dintre lansarea de duminică şi cea a PSD din aprilie este evidentă. Social democraţii vor pierde alegerile. Cristi Buican, vicepreşedinte al PNL şi al Consiliului Judeţean, a dovedit că nu întâmplător este liberalul cu cea mai mare funcţie din administraţia judeţului. Cu voce puternică şi gesturi lipsite de trac el a prezentat realizările PNL din ultimii patru ani, a vorbit despre numărul aleşilor localului care reprezintă PNL şi a făcut prezentarea deputatului Emilian Frâncu – viitorul preşedinte a Consiliului Judeţean Vâlcea şi pe a lui Bogdan Pistol, candidatul PNL la primări Râmnicului.

Sala i-a ovaţionat şi aplaudat îndelung pe cei doi candidaţi. Emilian Frâncu a prezentat un scurt bilanţ al activităţii sale de deputat şi a trecut în revistă principalele obiective, pe care le are pe lista de priorităţi ca viitor preşedinte de Consiliu Judeţean. Deputatul liberal a mulţumit Guvernului Tăriceanu, câtorva europarlamentari PNL şi colegilor săi din Parlament, care l-au sprijinit să aducă fonduri importante în judeţul nostru printre care şi fondurile pentru asfaltarea a 110 kilometri de drumuri.

Atac la Gutău

„Oraşul domnului Gutău are grave probleme, oraşul vâlcenilor nu trebuie să aibă asemenea probleme!”; „ Râmnicu Vâlcea este bolnav, are un cancer care trebuie extirpat. E nevoie pentru acest lucru de un bisturiu şi de un chirurg. Chirurgul sunt eu şi am mâinile şi sufletul curate!” sunt doar câteva fraze din multele, pe care le-a folosit Bogdan Pistol în discursul său, cel mai radical discurs împotriva actualului edil al municipiului prezentat de un contracandidat.

Tineretul liberal din sală l-a aplaudat îndelung pe vicepreşedintele PNL care se bate pentru primăria municipiului şi i-a scandat numele, semn că junii liberalii nu l-au uitat pe fostul lor lider judeţean şi cred în victoria sa. Radicalizarea discursului lui Bogdan Pistol poate fi ca urmare a unor ultime creşteri în sondaje, care-l îndreptăţesc să spere că poate ajunge într-o finală cu Mircia Gutău

Leave a Response