Sparle si Soparle
Sparle si Soparle
• S-a înmulţit numărul celor care ne sună la redacţie pentru a reclama salariaţii de la CEZ Vânzare, în special pe cei care emit facturi umflate în care inventează fel de fel de penalizări vechi de multe luni pe care nu le-au cerut niciodată. Oamenii sunt nemulţumiţi şi de incompetenţii de la relaţii cu publicul, care jignesc inutil clienţii veniţi să ceară explicaţii pentru facturările haotice. Instituţiile statului ar trebui să facă controale drastice la aceste firme care se îmbogăţesc pe munca întregului popor care a plătit greu construcţia reţelei de distribuţie a energiei electrice din ţara noastră!
• Nunta fetei lui Ion Nicolae, consilier municipal PNL, a fost umbrită de apariţia unor javre cu pretenţii de justiţiari şi apucături de paparazzi rataţi, care au încercat să murdărească imaginea publică a liberalului care este primul pe lista de la consiliul local. A te lega apoi de familia acestui om , de copii, de foste soţii etc nu este decât o mare măgărie. Mai ales când măgarul cu două picioare care scrie aceste mizerii este unul care şi-a bătut constant prima soţie şi pe care nu l-au interesat deloc copii lui ci doar copilele altora pe care le-a făcut amante. Şi pe una chiar mai mult de atât! Atacul a fost apoi preluat de un alt mizerabil din presă, probabil ipochimenul cu cele mai multe relaţii extraconjugale din Vâlcea!
• La Frânceşti alegerile pot fi câştigate de un partid neparlamentar. În condiţiile în care edilul în funcţie este cercetat penal iar DNA se pare că are destule probe împotriva lui a crescut în sondaje Ion Neghină, preşedinte judeţean al Partidului Popular şi al Protecţiei Sociale, partid care are ca semn electoral o umbrelă. Mai multe amănunte despre acest candidat cu şanse surpriză la o primărie citiţi în ediţia viitoare.
• PSD a ajuns rău de tot în teritoriu. În unele localităţi nu a putut să-şi completeze nici măcar listele de candidaţi pentru consiliul local, în altele a folosit, se pare, numele unor persoane decedate, în multe secţii de votare nu va avea reprezentanţi. Şi mai grav este că persoane care au avut condamnări penale şi foarte mulţi cercetaţi penal se află pe liste de consilieri ai PSD! Săptămâna viitoare detaliem cazurile respective!
• În Vâlcea va funcţiona în curând o tipografie modernă şi bine dotată! Va începe o concurenţă benefică presei locale dar mai puţin benefică principalului profitor al presei!
• Lansarea candidatului Gheorghe Staiu, actualul primar al Şuşaniului, în cursa pentru un nou mandat a adus bucurie mare în rândul cetăţenilor din frumoasa comună. Peste 600 de oameni s-au strâns pe terenul de sport din Şuşani pentru a asista duminică la un spectacol reuşit. Au vorbit cu senatorul Dorel Jurcan şi au regretat absenţa doamnei Elena Udrea chemată d e urgenţă la Bucureşti.
• Tineretul PDL din Olăneşti va organiza vineri seara o petrecere surpriză la care deja şi-au anunţat prezenţa doi profesionişti. Păcat că va absenta cel mai mare practicant al sporturilor extreme din Vâlcea !
• Cunoscutul Mitică (Dumitru) Cumpănaşu dă o nouă lovitură organizaţiei PSD. Candidatura sa ca independent la consiliul local va subţia şi mai mult voturile pe lista condusă de Gigi Pătrăţel!