Atac la persoană
Tableta a… politică
Atac la persoană
de Mihai Râmniceanu
Tot mai mult, campania electorală care se apropie de prima parte finală, că va urma şi turul doi, are, uneori, dacă nu în fiecare zi, momente de paroxism, de disperare, dramatice, îngrijorătoare, periculoase pentru sănătatea noastră, dar, mai ales, a lor, a celor ce aleargă după ştampila care face minuni.
Nu deschizi bine cutia poştală, să nu dai peste tot felul de scrisori, de invitaţii, de îndemnuri care îţi spun pe cine să alegi, care mai de care mai unse cu miere, căci acum şi fierea prinde gust de miere. Nu ieşi pe stradă ca să nu…
Vecinul meu s-a hotărât să mergă mai mult cu capul în jos, mi-a atras atenţia că dacă nu-mi va răspunde la salut, este pentru că nu mai vrea să vadă afişele. „M-am săturat, domnule! Una spune acolo, alta zic presa scrisă şi cea vorbită, candidaţii sunt toţi pâinea lui Dumnezeu, de-ţi vine să-i pupi pentru cât curaj au să mintă, culmea!, crezând şi ei ce spun”.
Campanie mincinoasă, campanie plină de lucruri de mizerie, afişe şi bannere dispărute noaptea, echipe plătite să facă această operaţiune, oameni plătiţi să le păzească, în loc ca banii aceştia să ajute unde este urgentă nevoie de ei, balcoane, panouri, ziduri, stâlpi pe care sunt agăţate doamne şi domni, „înfruntând” cu stoicism ploaia, vântul, soarele, întunericul.
Multă gălăgie, caravane zgomotoase, sloganuri de produs râs, spoturi umoristice. Unele au fost „promovate” chiar şi la posturi de televiziune centrale ca… material umoristic, precum cel al unui candidat din Drăgăşani. Multe dintre ele ar fi putut participa, cu domnul candidat cu tot, la Festivalul de comedie din Bucureşti. Poate cine ştie, se plasau în faţa doamnei Tamara Buciuceanu-Botez, care a luat premiul de excelenţă.
Toată lumea e călare pe situaţie, toţi vor câştiga, pentru că toţi sunt cei de care vom avea nevoie, care ne vor rezolva, care ne vor demonstra, care pot, care, cu cântecul înainte, aşteaptă votul dumneavoastră.
Să stea viitorul nostru în aceste alegeri? Dar în cele din 2004, 2000, 1996 şi etc., ce-a stat? Aaaa! Viitorul lor!
Ce-ar fi să vă dau o informaţie mai naturală, mai curată şi adevărată? Într-un sat din Gorj, oamenii trăiesc din livezile cu cireşe. Ele le-au adus casa, masa, maşina, liniştea, banii! Poate ia cineva seama şi în Vâlcea de aşa ceva!…
Rândurile care urmează, pe care mi-e foarte greu să le aşez pe hârtie. Ele sunt semne de întrebare care nu-şi vor găsi niciodată, Doamne, de n-ar fi aşa!, răspunsul. A murit un gazetar vâlcean!
Unul plin de har, un soţ, un tată de copil. Circulă tot felul de zvonuri, de şoapte. Chiar publicaţia la care a lucrat spune: „ … era, însă, un jurnalist de investigaţie foarte bun şi scrisese în ultima perioadă câteva materiale foarte importante, vom face tot ce este omeneşte posibil pentru a afla exact condiţiile în care a plecat dintre noi”.
Durerea nu are margini, prietenia cea adevărată nu are egal, pierderea celui de lângă inima ta nu poate reveni în normal nicicum! E incredibil, dar este adevărat, e tragic! E fără măsură! Aş vrea să cred că aveţi dreptate! Aş vrea să cred că nu aveţi dreptate! Aş dori ca perdeaua de întrebări aşezată peste lumina din acest Om să poată fi dată la o parte de cineva.
Doamne, cât aş vrea! Până atunci… Dumnezeu să o aibă în pază pe fiinţa pentru care condeiul a fost crezul vieţii sale. Ca şi lupta pentru adevăr!
