|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Muja Ileana din Bujoreni se consideră nedreptăţită de primarul Alexandru Roşu 

Muja Ileana din Bujoreni se consideră nedreptăţită de primarul Alexandru Roşu

Dreptul la opinie este unul dintre principalele drepturi ale omului. El este înscris în Constituţia României, la capitolul „Drepturile şi libertăţile fundamentale”, articolul 30, alineatul 1, şi sună astfel: „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile”.

 Este motivul pentru care, dăm curs unei corespondenţe, asupra căreia vom interveni pentru sintetizarea ei, deoarece petiţionara, o „veche luptătoare” pentru drepturile ei şi ale familiei, ne-a adus cinci pagini de manuscris, pe care este greu să le oferim cititorilor, ţinând seama de lungimea scrisorii. Aşadar, despre ce este vorba: „Subsemnaţii Muja I. Nicolae şi Muja Ileana (autoarea scrisorii, n. n.), domiciliaţi în comuna Bujoreni, str. Muzeului, nr. 75, jud. Vâlcea, Prin prezenta vă aduc la cunoştinţă că în anul 1963 am cumpărat un teren de la numitul Drăghici T. Nicolae, ce îl deţinea de la tatăl său, Drăghici D. Ion şi mama sa, Drăghici T. Nicolae, fiind unicul moştenitor.

Când s-a scos autorizaţia nr. 987 din 8 octombrie 1963, de către mandatata lui Drăghici de la Sfatul Popular al comunei Bujoreni, secretar Ion Pluteanu şi preşedinte C. Dabu, a emis-o mandatarului Constantin N. Constantin (al lui Drăghici T. Nicolae).” În continuare, se vorbeşte de unele erori: în loc de 0,30 ha teren, în baza actelor, s-au trecut 0,03 ha, deşi în realitate se cumpăraseră 3000 mp. În 1964, secretarul consiliului face rol agricol pentru 3000 mp, nu 300 mp teren. Apoi, la dactilografiere, din necunoaşterea punctelor cardinale s-au trecut greşit vecinătăţile, apoi greşelile s-au transmis şi în actul de vânzare-cumpărare nr. 1720/1983.

Trecem peste alte amănunte şi subliniem, cum spune petenta: „Deci suprafaţa de 3000 de mp din punctul «Acasă» am stăpânit-o, în fapt, sub nume de proprietari, timp de 33 de ani, plătind taxe şi impozite la stat pentru 3000-3750 mp, cât avea mama lui Drăghici T. Nicolae la recensământul agricol al României, din anul 1941”. A urmat pierderea, datorită vecinului, după cum scrie, a unei alte suprafeţe, pentru că persistau eroarile din acte.

Şi astfel, Primăria Bujoreni eliberează vecinului Pribeanu N. Tudor, adeverinţa nr. 254/14.03/1991, apoi alte acte, procese-verbale şi încep procesele. Ne întrebăm şi-i întrebăm pe cei de la Primăria Bujoreni nu s-au sesizat, dacă este aşa, de nici un fals în acte? Repetăm, dacă este aşa, pentru că petiţionara ne-a pus la dispoziţie un dosar întreg de acte în regulă!

Apoi, spune petiţionara: „Am revenit cu cererea nr. 1887 din 5 mai 2008 pentru a fi reanalizată situaţia. Domnul primar Roşu Alexandru nu a făcut altceva decât să continue cu falsurile şi abuzurile şi fără să nu răspundă la cerinţa noastră a eliberat autorizaţie familiei Pribeanu pentru construirea gardului, ocupându-mi doi metri din spatele casei şi nerespectându-mi proprietatea.

Au venit organele de poliţie de la Bujoreni şi au spus că vor încheia un proces-verbal şi vor arăta că nu sunt într-adevăr respectate. (…) Eu nu vreau să fie un pamflet, ci este o realitate ce scriu. M-am adresat şi în 29.05.2008 să sisteze lucrarea şi să vină să vadă ce a făcut, că au fost conflicte şi vor urma dosare penale, deoarece primarul Roşu aşa este învăţat să mintă, să refuze şi să satisfacă interesele familiei Pribeanu în mod ilegal, fără suport legal…”. Muja Ileana

Leave a Response