|sâmbătă, noiembrie 16, 2024
  • Follow Us!

Mii de vizitatori, la Cocoşul de Hurez 

Mii de vizitatori, la Cocoşul de Hurez

• „Şi Dumnezeu este ceramist” – crede primarul Gheorghe Niţă, care a reuşit să globalizeze această sărbătoare

 Târgul ceramicii Populare Cocoşul de Hurez a atras şi în acest an, la cea de-a XXXVIII-a ediţie mii de vizitatori din toate colţurile ţării şi nu numai. În ultimii ani, datorită actualei administraţii de la Horezu, care este printre singurele din judeţ care a reuşit să formeze mai multe asociaţii pentru accesarea fondurilor europene şi parteneriate cu localităţi din străinătate, târgul ceramici populare a trecut, ca faimă, dincolo de graniţele ţării.

La sfârşitul anilor ‘70, Cântarea României a descoperit ceramica de Horezu şi i-a conferit o aură mai mare decât cea pe care deja o avea prin exploatarea simbolurilor specifice. În ultimii ani, Târgul „Cocoşul de Hurez" a devenit cel mai important loc de întâlnire a olarilor din Sud-Estul Europei, chiar dacă din vechea cooperativă au mai rămas doar 40 de angajaţi.

Între timp, ceramica „tradiţională" de Horezu a început să se schimbe, transformându-se dintr-una funcţională într-una aproape exclusiv decorativă. De-a lungul anilor, atât ceramica de Hurez, cât şi cea provenind din alte zone, dar promovată cu ocazia târgului anual de aici, a cunoscut consacrarea pe plan intern şi internaţional.

Târg consacrat peste graniţele ţării

Sâmbătă, 7 iunie, primarul oraşului Horezu, Gheorghe Niţă a inaugurat deschiderea târgului, împreună cu prefectul de Vâlcea, Radu Renga, pentru prima oară fiind invitaţi pe scenă şi meşteri populari şi ceramişti cunoscuţi. La ediţia de anul acesta au participat meşteri olari din judeţele Argeş, Bihor, Botoşani, Braşov, Dolj, Gorj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Mureş, Maramureş, Olt, Suceava, Satu Mare, Timiş, şi Vâlcea, cărora li s-au alăturat ceramişti din Franţa, Italia şi Spania.

Ca şi la ediţiile anterioare, la târg au fost invitaţi şi alţi meşteşugari populari, care şi-au etalat măiestria în cioplitul lemnului, în ţesutul covoarelor, în confecţionarea împletiturilor, dar şi în croitul şi cusutul veşmintelor tradiţionale sau în pictatul icoanelor. Meşterii participanţi s-au înscris cu câte trei piese în concursul de creaţie originală, misiunea juriului fiind, în opinia organizatorilor, „la fel de plăcută şi la fel de dificilă ca în anii anteriori”.

Concurs de creaţie

Creaţiile participante la concurs vor intra în patrimoniul galeriei de artă ceramică a oraşului Horezu. Printre vizitatorii târgului s-au numărat Elena Udrea, secretar executiv PD-L, şi Teodor Meleşcanu, vicepreşedinte PNL. Cei doi au venit la Horezu cu scopul de a susţine campania candidaţilor la primărie care se vor confrunta în cel de-al doilea tur de scrutin, Constantin Niţu şi respectiv, actualul primar Gheorghe Niţă. Dacă Meleşcanu şi-a acordat un timp pentru a se plimba în târg şi a achiziţiona obiecte din ceramică, blonda PD-L-ului a fost concentrată doar pe campania electorală.

Elena Udrea avut o apariţie fulgerătoare, a ascultat discursuri, a zâmbit la poze, după care a plecat în alte localităţi vâlcene pentru a-i susţine pe candidaţii PDL intraţi în turul doi. În schimb, Teodor Meleşcanu a negociat la sânge cu un meşter popular, pentru a-şi cumpăra un butoi, după care a trecut pe la fiecare tarabă, cumpărându-şi obiecte de ceramică. „Sper ca şi în acest an manifestarea să se bucure de un real succes, ca şi în anii precedenţi.

Sunt un împătimit al tradiţiilor populare şi vreau să respect acest lucru. Cred că în cele trei zile oraşul Horezu a devenit o capitală culturală. Chiar şi Dumnezeu cred că este ceramist, deoarece nu a plouat aproape deloc, deşi deasupra Horezului s-au tot adunat nori ameninţători." – spune primarul de la Horezu, Gheorghe Niţă. Edilul a subliniat faptul că târgul este cel mai reprezentativ târg al ceramicii populare româneşti.

Leave a Response