Obligaţii declarative ale contribuabililor cu termen în luna iunie 2008
Obligaţii declarative ale contribuabililor cu termen în luna iunie 2008
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că, în luna iunie 2008, trebuie depuse la Fisc, după caz, documentele precizate mai jos.
– Până la 25 iunie 2008, inclusiv:
– Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii mai 2008, formular 100, cu termen lunar.
– Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale pentru obligaţiile bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale aferente lunii mai 2008, formular 102, cu termen lunar.
– Declaraţie privind accizele, cu termen lunar, pentru obligaţiile aferente lunii mai 2008, formular 103.
– Decontul de taxă pe valoarea adăugată, se depune de plătitorii de TVA pentru care perioada fiscală este luna calendaristică pentru luna mai 2008, formular 300.
– Decontul special de taxa pe valoarea adăugată, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153.1 din Codul Fiscal şi care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna precedentă, formular 301.
– Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, formular 224.
– Până la 30 iunie 2008, inclusiv:
– Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit, formular 205. Declaraţia se completează şi se depune de către plătitorii de venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile, încheiate potrivit Codului civil (art. 78, alin (1), lit. e din Codul Fiscal) pentru care s-a reţinut şi virat impozit final în cotă de 16% (art. 79, alin (1) din Codul Fiscal). De asemenea, declaraţia se completează şi se depune de către plătitorii de venituri din dividende, din dobânzi, din lichidare/dizolvare, din premii şi din jocuri de noroc şi din pensii.
Au fost stabilite normele de venit pentru veniturile din agricultură
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează contribuabilii persoane fizice, care obţin venituri din activităţi agricole, că au fost aprobate normele de venit pentru anul 2008, elaborate de Direcţia Pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vâlcea, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
În judeţul Vâlcea, normele de venit pentru anul 2008 sunt:
– pentru cultivarea şi valorificarea: florilor în seră – 30.000 lei/ha; florilor în solarii – 25.000 lei/ha; legumelor şi zarzavaturilor în sere – 23.000 lei/ha; legumelor şi zarzavaturilor în solarii – 12.000 lei/ha; arbuştilor – 4.000 lei /ha; plantelor decorative – 45.000 lei/ha; ciupercilor – 150 lei/mp;
– pentru exploatarea pepinierelor viticole – 12.500 lei/ha; pepinierelor pomicole – 11.000 lei/ha;
– pentru alte venituri asemănătoare – 6.000 lei/ha.
Norma de venit pentru fiecare activitate se determină proporţional cu suprafaţa de teren utilizată şi declarată de contribuabil.
Dacă o activitate agricolă este desfăşurată de un contribuabil pe perioade mai mici – începere, încetare şi alte fracţii de an – decât anul calendaristic, norma de venit aferentă acelei activităţi se corectează astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic pe parcursul căreia se desfăşoară activitatea.
Dacă o activitate agricolă a unui contribuabil înregistrează o pierdere datorată calamităţilor naturale, norma de venit aferentă activităţii se reduce, astfel încât să reflecte această pierdere.
Impozitul pe veniturile din activităţile agricole se determină prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net stabilit pe baza normelor de venit, impozitul fiind final.
Contribuabilii au obligaţia achitării impozitului la organul fiscal de domiciliu în două tranşe:
– 50% – până la 1 septembrie 2008;
– 50% – până la 15 noiembrie 2008.
94% dintre vâlcenii care trebuiau să-şi declare veniturile pentru 2007 s-au achitat de această îndatorire
În judeţul Vâlcea, din cei 20.193 contribuabili care aveau obligaţia de a-şi declara veniturile realizate în 2007 din vânzări de titluri de valoare (acţiuni şi obligaţiuni), profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, activităţi agricole, cedarea folosinţei bunurilor (închirieri şi arendări) şi din activităţi comerciale (practicarea unei meserii, venituri ca urmare a încheierii unui contract de mandat, agent, comision, contract civil), 18.959 s-au achitat de această îndatorire, reprezentând 94%.
De asemenea, 16.901 contribuabili au decis ca 2% din valoarea impozitului pe venit plătit în 2007 să fie direcţionat pentru sponsorizarea unei organizaţii nonprofit (asociaţii, fundaţii, culte religioase, asociaţii de proprietari).