|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Sinistraţii de la Roşiile şi Lădeşti locuiesc la rude 

Sinistraţii de la Roşiile şi Lădeşti locuiesc la rude

De la începutul anului, la Vâlcea au fost afectate de alunecările de teren 22 de gospodării, din trei localităţi. 13 case în localitatea Roşiile, opt în comuna Mateeşti şi una în localitatea Lădeşti au fost distruse, sinistraţii lccuind în prezent la copii sau la rude. Până în prezent, reprezentanţii Prefecturii Vâlcea, care au întocmit în fiecare caz dosare pentru a obţine ajutoarede la Guvern nu au primit nici un răspuns în acest sens.

În afara locuinţelor distruse, mai sunt şase case monitorizate permanent, patru la Roşiile şi două în comuna Măciuca, în care proprietarii locuiesc însă. Cele opt familii din Mateeşti ale căror case au fost afectate de alunecarea haldei de steril locuiesc la rude şi în locuinţe modulare, iar una dintre ele a avut o a doua casă în proprietate.

Leave a Response