Sindicatul preoţilor, blocat de Tribunal
Sindicatul preoţilor, blocat de Tribunal
Anda Vlad
Tribunalul Dolj a respins vineri, 11 iulie cererea de înfiinţare a primului sindicat al preoţilor din România. Magistraţii au admis recursul înaintat de Mitropolia Olteniei împotriva hotărârii de înfiinţare a primului sindicat al preoţilor din România, „Păstorul cel Bun”, al cărui iniţiator este preotul vâlcean Nicolae State, respingând astfel cererea de înregistrare a sindicatului. Iniţial, Judecătoria Craiova pronunţase o hotărâre de înregistrare a sindicatului. „Admite recursul. Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a personalităţii juridică şi a înregistrării formulată de petentul sindicatul „Păstorul cel Bun”. Irevocabil", se arată în pronunţarea instanţei de judecată.
35 de membri înscrişi în sindicat
La 23 mai, mai mulţi preoţi din judeţele Neamţ, Iaşi şi Bacău au depus la judecătoria Iaşi o cerere de înfiinţare a sindicatului „Acoperământul Maicii Domnului", cu scopul de a fi reprezentaţi în faţa capilor Bisericii Ortodoxe Române, iar la 26 mai, peste 35 de preoţi din cele cinci judeţe ale Olteniei au anunţat că au pus bazele primului sindicat al preoţilor şi mirenilor din România – Sindicatul „Păstorul cel Bun".Preotul Nicolae State Burluşi, anunţa înfiinţarea sindicatului preoţilor din Oltenia de la Catedrala Episcopală Râmnicu Vâlcea.
Potrivit acestuia, în sindicat s-au înscris deja 35 de preoţi şi mireni din cele cinci judeţe ale Olteniei. „Din acest sindicat nu vor face parte numai preoţii, ci şi cântăreţii şi slujitorii de la biserici. Prin acest sindicat nu vrem altceva decât să ne apărăm drepturile şi să înlăturăm abuzurile care se fac la nivelul Mitropoliei Olteniei”, a spus părintele Nicolae State. În schimb, reprezentanţii Mitropoliei Olteniei au anunţat de atunci că vor ataca decizia Judecătoriei Craiova. „Mitropolia Olteniei nu poate fi de acord cu o mişcare sindicală. Noi nu suntem funcţionari publici. Mitropolia Olteniei va face recurs la hotărârea judecătorească”, declara părintele consilier al Mitropoliei Oltenia, Sever Negrescu.
Prelaţii, ameninţaţi cu caterisirea
Clericii care se organizează în sindicate riscă acum să fie caterisiţi, conform unei hotărâri a Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a hotărât astfel că preoţii care fac parte din organizaţii de tip sindical sunt în afara canoanelor şi a statutului Bisericii Ortodoxe Române şi riscă să fie caterisiţi. Încă de la finalul lunii mai, reprezentanţii Patriarhiei Române au atras atenţia că înfiinţarea de sindicate ale preoţilor este necanonică, nestatutară şi nelegală, după ce în mai multe zone din ţară, precum Iaşi, Constanţa, Craiova şi Vâlcea, au existat iniţiative de acest fel.
Potrivit modului de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, problemele şi doleanţele preoţilor ar trebui exprimate şi discutate în conferinţele protopopeşti lunare, cercurile pastorale, şedinţele Permanenţelor Consiliilor Eparhiale, conferinţele pastoral-misionare eparhiale trimestriale, şedinţele Sinoadelor Mitropolitane şi cele ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, nu în sindicate de factură laică.
„Preotul nu este angajatul laic al unei societăţi comerciale, ci este învestit de ierarhul său cu responsabilitatea unei misiuni sfinte, care are drept scop mântuirea şi slujirea comunităţii de credincioşi pe care o păstoreşte. El nu poate face grevă, lăsând copiii nebotezaţi, mirii necununaţi, bolnavii nespovediţi, morţii neîngropaţi şi credincioşii neîmpărtăşiţi pentru că are salariul prea mic”, arată reprezentanţii Patriarhiei.
Nu îşi pot negocia salariul
De altfel, salariul preoţilor nu este negociabil, deoarece acesta este stabilit prin Legea 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, care acum se află în stadiul de amendare şi aprobare în Parlament. Întrucât sprijinul oferit de stat pentru salariul clerului este completat prin contribuţia credincioşilor, un sindicat al preoţilor este implicit îndreptat şi împotriva propriilor enoriaşi, consideră Patriarhia Română. Totodată, conform Legii sindicatelor 54/2003, personalul de conducere nu se poate organiza în sindicate. Ca atare, preoţii, fiind conducători ai parohiilor, nu se pot organiza în sindicate, mai precizează reprezentanţii Patriarhiei.