|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Primăria a organizat ireproşabil „Zilele Râmnicului“ 

 Primăria a organizat ireproşabil „Zilele Râmnicului“

Cu prilejul Zilelor Râmnicului, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a instituit trei comandamente pentru buna desfăşurare a evenimentelor. Din comandamente fac parte: Pompierii, Serviciul de Ambulanţă, Jandarmii, Poliţia Municipiului, Poliţia Comunitară, DADP şi mulţi oameni din primărie (purtătorul de cuvânt, serviciul sport şi cultură, corpul de control al primarului), Consiliul Judeţean în persoana Elenei Stoica, Teatrul „Ariel“, Filamonica „Ion Dumitrescu“, Electrica SA şi impresarul Constantin Ionescu.

 Toate aceste instituţii şi persoane implicate şi-au însuşit un program foarte bine stabilit pe zile şi ore. Primii care au intrat în acţiune au fost cei de la Corpul de Control al Primarului, aceştia au fixat locaţiile pentru comercianţi, au emis autorizaţiile şi au încasat banii pentru bugetul local. Jandarmii, Poliţia Comunitară, şi Poliţia Municipiului au întrerupt circulaţia în zona Splaiului Independenţei şi Parcul Zăvoi şi au vegheat la buna desfăşurare a sărbătorii pentru  preîntâmpinarea evenimentelor nedorite şi pentru a interveni acolo unde este nevoie. Electrica SA a asigurat branşarea la electricitate, a ţinut legătura cu corpul de control al primarului pentru a asigura necesarul de energie pentru agenţii economici şi-au desfăşurat activităţi în zonă pe perioada sărbătorii.  
DADP s-a ocupat de pavoazarea zonelor în care s-au desfăşurat programe artistice şi activităţi comerciale, de asemenea vor asigura curăţenia permanentă.

Teatrul Ariel şi filarmonica au pregătit spectacole speciale pentru a-i încânta pe toţi participanţii, indiferent de vârstă.
Impresarul Constantin Ionescu a pregătit mai multe oferte cu artiştii şi trupele care vor concerta în Zăvoi. Programul propriu-zis a fost întocmit de Serviciul Sport – Cultură sub atenta supraveghere a primarului Mircia Gutău şi viceprimarului Eusebiu Veţeleanu. Serviciul Sport- Cultură se va ocupa şi de invitaţii delegaţiilor străine, inspectorii din cadrul acestui serviciu întocmesc programele şi însoţesc fiecare delegaţie în parte. De exemplu anul acesta vor veni delegaţii din fruntea unor administraţi publice şi oameni de cultură din Turcia, Serbia şi Cehia. Tot serviciul Sport- Cultură împreună cu biroul Administrativ se ocupă de asigurarea cazării şi mesei atât pentru delegaţiile străine cât şi pentru artiştii care vor susţine spectacole.

Biroul  Investiţii se ocupă de formalităţile şi încheierea contractelor cu artiştii şi trupele care au evoluat sau vor evolua pe scena din Zăvoi.

Cele trei comandamente ale primăriei fac faţă şi în acest an la marea sărbătoare a Râmnicului. Au fost încheiate contracte cu Ambulanţa Vâlcea şi Pompieri pentru a asigura permanenţa şi în caz de necesitate intervenţia promtă. „Putem spune că la această oră toţi factorii implicaţi ştiu ce au de făcut pentru a ne asigura o sărbătoare de neuitat“, ne-a declarat Eusebiu Veţeleanu, viceprimarul Râmnicului.

Octavian Avram 

Leave a Response