|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Profesori de nota 1 din oficiu 

Profesori de nota 1 din oficiu

Profesori de nota 1, 2, 3 sau 4. În judeţul Vâlcea, aproximativ 150 dintre dascălii care s-au prezentat la concursul de titularizare au luat note foarte mici. Unii dintre aceştia au luat chiar nota 1, din oficiu, după ce au predat foile complet goale.

S-au retras din examen

În judeţul Vâlcea au fost scoase  la concurs 110 posturi, dintre care 50 în mediul rural, iar alte 60 în mediul urban, pentru care s-au înscris nu mai puţin de 1.100 de candidaţi. 158 dintre dascălii vâlceni s-au retras din concurs în timpul examenului, considerând că acesta este mult prea dificil pentru ei, în timp ce alţi 314 nu s-au prezentat. Cei care s-au încăpăţânat să rămână în cursa pentru un post de profesor s-au făcut însă de ruşine. Aproape 150 de profesori au obţinut note sub 5, existând lucrări notate chiar cu 1 şi 2.

Aceştia nu vor putea ocupa o catedră, nici măcar pe post de suplinitori. Cele mai multe note sub 5 au fost obţinute de educatoare (28), de profesorii de limba română (12), de cei de limba franceză (13), de învăţători (11), precum şi de cadrele didactice de educaţie fizică (11). Un singur profesor a reuşit să ia nota maximă. Monica Răguşitu a obţinut nota 10 la educaţie muzicală. Scuza profesorilor a fost una penibilă. Mulţi dintre ei au declarat că examenul de titularizare a fost mult prea dificil pentru ei sau chiar că nu au avut suficient timp să înveţe. Aceşti profesori sunt cei care ar trebui să îi înveţe pe elevi împrumutându-le din cunoştinţele lor pe care, conform notelor slabe, nu le deţin.

Studenţi pe bandă rulantă

Conducerea Inspectoratului Judeţean Şcolar (IJS) Vâlcea este uimită de notele ruşinoase obţinute de profesorii vâlceni. Paul Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al IJS Vâlcea susţine că, deşi sunt foarte multe rezultate slabe, ele nu pot fi umbrite de cele bune. Mai mult, acesta este de părere că vina nu aparţine IJS, care doar a organizat concursul de titularizare, ci universităţilor care i-au pregătit pe viitorii profesori. Aproape 80 la sută dintre ei sunt tineri, care nu au mai predat până acum într-o unitate de învăţământ. „Inspectoratul Şcolar este direct interesat să aibă profesori cât mai bine pregătiţi.

Avem nevoie de tineri, dar cu un pachet bogat de cunoştinţe. Tinerii doar aspiră la aceste funcţii, dar nu toţi dintre ei reuşesc. Nu noi suntem vinovaţi pentru rezultatele lor slabe, ci universităţile care i-au pregătit şi i-au evaluat.”, susţine Paul Dumitrescu. Deşi mulţi dintre ei aveau posibilitatea de a se retrage în timpul examenului  întocmind o simplă cerere, profesorii au mers mai departe, chiar dacă ştiau că nu vor reuşi să ia nota 5. „Aici este vorba despre o lipsă a capacităţii de autoevaluare. În momentul în care au realizat că nu pot face subiectele respective aveau şansa de a se retrage”, declară purtătorul de cuvânt al IJS Vâlcea.

Mai ciudat este că notele mici de la examenul de titularizare se bat cap în cap cu cele luate de cadrele didactice la licenţă, drept dovadă că universităţile scot „Profesori” pe bandă rulantă, fără a-i pregăti suficient. În momentul de faţă, la ISJ Vâlcea au fost depuse 68 de contestaţii, cele mai multe înregistrându-se la catedrele de educatoare, dar şi la cele de limba şi literatura română. Pe data de 30 iulie, profesorii care au promovat examenul de titularizare vor fi repartizaţi computerizat în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute. La data de 31 iulie aceştia vor semna fişele pentru posturile unde au fost repartizaţi. „Este un semnal de alarmă pentru toţi dintre ei. Ar trebui să pună mâna serios pe carte.”, conchide Dumitrescu.

Leave a Response