|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Pentru păgubaşii FNI, 

Pentru păgubaşii FNI,

AVAS a plătit despăgubiri de 80 de milioane de lei

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a efectuat plăţi în valoare de 80,58 milioane de lei către păgubiţii Fondului Naţional de Investiţii, conducerea autorităţii anunţând că plăţile vor continua şi în perioada următoare, în funcţie de disponibilităţile băneşti. Marea majoritate a investitorilor FNI care au obţinut o sentinţă civilă definitivă şi irevocabilă sunt cei din Asociaţia ANI FNI. Despăgubirile sunt plătite însă şi celor care au depus cereri individuale.

Comisia pentru despăgubirea investitorilor FNI verifică în prezent dosarele depuse în data de 8 noiembrie 2007, înregistrează dosarele depuse în 23 ianuarie 2008 şi dispune plata despăgubirilor pentru investitorii care au depus dosare complete până în data de 7 noiembrie anul trecut. Până în prezent, aproape jumătate din despăgubiri au ajuns la membrii Asociaţiei din Bucureşti (38,92 milioane de lei), dar şi la cei din Prahova (9,46 milioane lei), Argeş (4,91 milioane lei), Sibiu (3,71 milioane lei), Vâlcea (2,62 milioane lei) şi Galaţi (2,49 milioane lei).

Pentru cererile nominale, AVAS a plătit, în plus 73.270 de lei. La 27 mai, Comisia a dispus plăţi voluntare de 97,83 milioane de lei către păgubiţii FNI, în condiţiile în care instituţia a început să achite sumele către păgubiţii FNI la 18 octombrie anul trecut. AVAS a fost obligată de Tribunalul Bucureşti să plătească despăgubiri faţă de asociaţia ANI FNI, pentru cei 21.000 de membri ai organizaţiei. Prejudiciul în cazul FNI a fost estimat la cel puţin 300 milioane lei.

Leave a Response