O presă coruptibilă
O presă coruptibilă
„Ziarul de Vâlcea“
Ediţia noastră anterioară a fost una foarte bună. În primul rând pentru că avea mai multe titluri decât două cotidiane la un loc, cu o armată de redactori, apoi fiindcă cel puţin patru subiecte importante au fost tratate în ziua apariţiei doar de noi, deşi concurenţa noastră este foarte mare, în Vâlcea fiind peste 20 de publicaţii şi televiziuni. Ce au făcut câteva dintre ele de luni până azi? Păi s-au aruncat orbeşte în nişte operaţiuni jurnalistice mai mult decât imorale.
Într-un material relatam despre traficul de influenţă pe care-l desfăşoară deputatul Becşenescu în favoarea firmei Antares şi despre haosul de pe traseul Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea datorat nerespectării de către Consiliul Judeţean şi firma Antares a unei hotărâri judecătoreşti emisă în favoarea unei firme concurente. Ei bine un cotidian local sare în apărarea lui Becşe susţinând nişte inepţii inimaginabile. Redactorului care a scris la comandă îi sugerăm să verifice dacă firma Antares exista în perioada 1977-1982. Îi spunem noi că nu. Atunci e clar că nu avea cum să facă transport.
Mai mult nu avea cum să deţină licenţă de traseu (act la care se referă actuala legislaţie de calculare a vechimii), deorece prima licenţă a fost emisă în România în 1998. În plus traseul din 1977 la care face redactorul este cu totul altul decât traseul licitat acum câteva luni şi câştigat prin manevre de Antares (ulterior Curtea de Apel a suspendat punerea în aplicare a rezultatelor acestei licitaţii cu cântec). Păcat de vechimea cotidianului care este pătată de aceste aşa-zise operaţiuni de spălare a „cadavrelor“. Alt cotidian sare în ajutorul CEZ Distribuţie.
Furnizorul de energie electrică este înjurat de mii de vâlceni zi de zi. Numai un redactor fără principii poate crede că prin texte alambicate poate spăla imaginea unei societăţi care aduce cetăţenii la exasperare. Noi am scris adevărul. Pe noi ne felicită vâlcenii şi tot pe noi ne citesc mai mult. Un material de lăudăroşenie comandată de genul celui pus pe prima pagină de concurenţa noastră nu face decât să scadă încrederea populaţiei în ziarişti tonomat.
În fine a treia publicaţie la care ne referim a sărit la gâtul celui mai popular candidat din Vâlcea pentru un post de deputat. Culmea imediat după ce noi publicasem un proiect interesant al acestuia precum şi mai multe declaraţii ale unor primari din Colegiul Brezoi. Încercând să sugereze că familia lui Cristian Buican spoliază ţăranii din nordul judeţului cumpărându-le laptele cu 60 de bani, sumă ridicolă spune acest ziarist, în timp ce laptele este vândut la marketuri cu 3 lei, autorul acestei murdării se descalifică profesional.
În primul rând Buican nu are nici un amestec în afacerea fratelui său. În al doilea rând dacă nu ar exista fabrica respectivă ţăranii nu ar avea cui vinde lapte deci nu ar obţine banii necesari cumpărării altor produse iar unii ar trebui să arunce laptele la porci. Apoi preţul final al produsului este alcătuit din foarte multe componente. Laptele trebuie verificat, prelucrat, ambalat, transportat la market. Vânzătorul final pune un adaos substanţial, vinde produsul şi dă banii cuveniţi furnizorului după luni de zile, uneori după ani.
În acest timp fabrica trebuie să achite salarii, impozite taxe şi să plătească laptele brut. Familia Buican chiar vroia să închidă fabrica la un moment dat datorită blocajului financiar şi profitului mic. Pe fermierii din zonă îi apucase disperarea, oamenii s-au rugat de proprietar să menţină mica fabrică deschisă. Şi apropo din 3 lei statul îşi ia şi el destui bani ( TVA, taxe, impozit). Dacă se documenta atent mercenarul acesta realiza că un astfel de atac nu-i creşte în nici un caz nici cota de jurnalist şi nici încrederea populaţiei în ziarul respectiv.
Minciuna întotdeauna se plăteşte iar manipularea adevărului la fel. Un alt cotidian local s-a băgat, tam-nesam, să îl laude pe edilul din Dăeşti. Tocmai după ce noi demonstrasem în trei ediţii consecutive ilegalităţile acestuia şi penalitatea unor demersuri ale sale şi ale altor aleşi din zonă. Am sesizat şi trei instituţii abilitate şi am făcut publice sesizările noastre. Ce spun colegii din breaslă care vor să intre în graţiile unui ales infractor?
Păi că acesta are un suflet mare pentru că a strâns de la sponsori 120 de milioane pentru niste sinistraţi din Suceava şi a donat şi el 9 milioane. Foarte generos primarul cu familie mare care decalară că nu are alte venituri decât cele salariale!! Foarte generoşi şi sponsorii. Mulţumim concurenţei pentru înşiruirea lor. Ne ajută în documentare. Acum vom analiza firmă cu firmă pentru a vedea ce afaceri are administraţia locală din Dăeşti cu aceşti patroni care la rugămintea unui primar de comună din Vâlcea sar cu banii pentru o comună din Suceava!
Ştim bine că firmele editoare de presă nu sunt societăţi de binefacere şi că finanţarea nu se face uşor. Ştim de asemenea că mulţi jurnalişti au salarii mai mici decât gunoierii. Dar nimic nu justifică un astfel de comportament jurnalistic imoral. Dacă procedam aşa „Ziarul de Vâlcea” nu era azi lider de piaţă. Dacă procedam aşa aveam datorii la stat ca şi concurenţa noastră. Dacă procedam aşa nu ne asaltau cititorii cu telefoane şi în nici un caz nu intrau peste 1000 de oameni pe zi să ne citească pe internet. Segment în care de asemenea suntem lideri în Vâlcea.