Colegiul Bălceşti îl vrea deputat pe Dan Mazilu
„ Ziarul de Vâlcea” promovează profesionişti!
Colegiul Bălceşti îl vrea deputat pe Dan Mazilu
Traian Guminski
Aşa cum am promis săptămâna trecută prezentăm în această ediţie un candidat de excepţie pentru parlamentarele din toamnă, un om care poate obţine 50% din voturile populaţiei din Colegiul Bălceşti la alegerile din noiembrie. Dan Mazilu este viceprimarul comunei Lăpuşata, membru marcant al PSD Vâlcea, om de afaceri , investitor şi susţinător în fotbalul vâlcean.
Ascensiune prin muncă şi profesionalism
Dan s-a născut în Lăpuşata la sfârşitul lunii ianuarie a anului 1966. A învăţat să scrie şi să citească în comuna natală. Era mezinul familiei şi singurul fiu al părinţilor săi care mai aveau două fete. A urmat cursuile liceale la actualul Colegiu Lahovari din Râmnic fiind coleg de clasă cu fostul deputat de Vâlcea, Laurenţu Dumitraşcu. Apoi a plecat în Bucureşti unde a absolvit Institutul de Construcţii ,devenind în 1994 inginer de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri.
În 1995 a înfiinţat societatea Gecon Construct SRL pe care avea să o transforme într-una din cele mai prestigioase firme din domeniu. Acum societatea are peste 200 de salariaţi şi are o carte de vizită impresionantă datorită lucrărior de anvergură realizate în toată ţara ( bulevarde, poduri, podeţe, imobile, şcoli, unităţi sanitare).
Pe măsură ce firma prospera Dan Mazilu se implica din ce în ce mai mult în fotbal. A fost mereu un susţinător al fotbalului judeţean participând cu formaţii la campionatele locale. Aşa s-a împrietenit cu gazetarii de sport, cu fotbalişti dar şi cu primarii din Vâlcea. Cu primii bani câştigaţi şi-a făcut casă în comuna natală:
„ Am fost mereu legat de Lăpuşata. Aveam locuinţă în Bucureşti dar făceam naveta la fiecare sfârşit de săptămâna în Lăpuşata. Majoritatea concediilor tot aici le-am petrecut. Nu pot trăi departe de aceste locuri. Nu pot trăi fără muncă. Lucrez 10-16 ore pe zi, şase zile pe săptămână.” Nu a efectuat multe lucrări de construcţie în Vâlcea deoarece nu a dorit niciodată să se spună că datorită relaţiilor politice sau personale bune cu anumiţi primari a fost avantajat. În schimb dintre toate lucrările făcute cel mai mândru este de una din Vâlcea.
„Am făcut lucrări de anvergură, dar cea mai dificilă mi s-a părut pragul de fund de la Firijba din comuna Popeşti. Aici am avut mari bătăi de cap. De trei ori a trebuit să o luăm de la zero apa stricând munca iniţială. Până la urmă lucrarea a reuşit.” Dan Mazilu a candidat anul acesta pe lista de consilieri locali din Lăpuşata. A fost ales ulterior viceprimar.
„Nu am vrut să mă implic iniţial în administraţie.
În ultimii ani am fost oarecum nemulţumit de cum evoluau lucrurile în zonă. Aşa am decis să renunţ la afaceri, adică să le transfer unui partener şi să mă implic direct în administraţia locală. În special doream să supraveghez modul de execuţie al proiectelor care sunt capabile să aducă finanţări externe. În ultimul timp în Vâlcea au apărut fel de fel de firme care încasează sume mari de la consilii locale pentru alcătuirea unor studii de fezabilitate.
Primarii se trezesc cu un frumos dosar plin de hârtii dar apoi văd că proiectul nu este eligibil sau nu poate beneficia de finanţări corespunzătoare. Am avertizat deja toţi primarii care îi cunosc să încheie contracte în sensul că nuplătesc respectivele studii decât după aprobarea finanţării.” Omul de afaceri pesedist a ajuta de-a lungul timpului mulţi candidaţi ai PSD dar şi familii cu probleme din Vâlcea. A donat sume importante unor lăcaşe de cult şi acest lucru l-a încărcat cu energie pozitvă şi l-a ajutat să câştige înapoi banii dăruiţi. Nu se gândea să candideze pentru Parlament dacă sistemul de vot ar fi rămas pe liste.
„ …dar după ce s-a votat pentru votul uninominal şi s-au trasat colegiile electorale am realizat că în Colegiul Bălceşti pot să candidez şi să obţin un mandat. Un mandat pentru partidul din care fac parte dar în primul rând un mandat pentru aceşti oameni din cele 23 de localităţi din sudul judeţului , cu probleme dificile ( Bălceşti, Ghioroiu, Diculeşti, Făureşti, Laloşu, Zătreni, Lăcusteni, Tetoiu, Roşiile, Berbeşti, Alunu, Sineşti, Grădiştea, Livezi, Fârtăţeşti, Măciuca, Valea Mare, Lădeşti, Popeşti, Stăneşti, Lăpuşata, Copăceni, Roeşti).
Obiective sociale
Dan Mazilu vrea să obţină, în calitate de deputat, fonduri pentru realizarea unui spital mare şi modern în Bălceşti. Omenii din zonă sunt obligaţi să cheltuiască mult timp pe transport şi bani pentru a-şi face analize la Râmnic sau Craiova. Candidatul PSD mai doreşte modernizarea şi extinderea Centrului de Asistenţă Socială din Lădeşti, unde s-a ajuns să poţi interna un bătrân doar cu intervenţii.
Pentru a ajuta bugetul comunei natale Mazilu îşi va muta sediul firmei în Lăpuşata spre a achita toate taxele la bugetul comunei. În acelaşi timp firma sa a făcut o investiţie de peste 500 de mii de euro construind o staţie de sortare pe un teren cumpărat din comună. Staţia va folosi forţă de muncă locală, este din Italia şi va intra în curând în funcţiune spre satisfacţia patronilor tuturor firmelor de construcţii care au lucrări în zonă.