15 proiecte SAPARD, blocate la Vâlcea
15 proiecte SAPARD, blocate la Vâlcea
După ce plăţile pentru beneficiarii programului SAPARD au fost sistate temporar de autorităţile de la Bucureşti, pentru remedierea unor deficienţe tehnice semnalate în raportul de audit al Comisiei Europene (CE), 15 proiecte aflate în derulare, dintre care 11 sunt aproape de finalizare pe măsura 2.1, plus încă patru pe măsura 3.5 (drumuri forestiere) sunt în acest moment blocate.
Reprezentanţii Oficiului judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Vâlcea spun că singura soluţie, în cazul menţinerii măsurii rămâne negocierea cu firmele care execută lucrările. La nivel naţional, sumele suspendate din programul SAPARD de CE sunt de 28,3 de milioane euro, în sistem fiind avizate la această dată 582 cereri de plată, în valoare totală de 62 milioane de euro.
Plăţi blocate
Din cauza faptului că plăţile către beneficiarii programului SAPARD au fost blocate temporar, 15 proiecte din judeţul Vâlcea riscă să nu fie finalizate la timp. Până acum, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Vâlcea au fost depuse 19 dosare pentru Măsura 2.1 (dezvoltarea infrastructurii rurale), dintre care, în opt cazuri au fost finalizate lucrările la infrastructură. În cazul a 11 proiecte, a căror valoare totală este de 14,2 milioane de lei, lucrările sunt pe ultima sută de metri, termenul limită fiind 30 septembrie şi care riscă să fie blocate din cauza lipsei finanţării.
În aceeaşi situaţie sunt alte patru proiecte, în valoare de 5,8 milioane de lei depuse pe Măsura 3.5 (drumuri forestiere), în zonele Berislăveşti, Muereasca, Horezu şi Perişani. „Singura soluţie pentru finalizarea proiectelor care au termenul limită apropiat este ca lucrările să fie continuate până la finalizare, fără bani, urmând să fie plătite ulterior. Am auzit că se poartă discuţii la Guvern pentru a se aloca restul de bani până se remediază problema. Şefii de şantiere cred că au înţeles situaţia şi, în acest moment se poartă negocieri pentru a se găsi o soluţie de continuare a proiectelor.", a apreciat directorul adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Ion Lăzărică.
Plăţile aprobate până acum, verificate la sânge
Plăţile au fost sistate temporar pentru câteva săptămâni, aşa cum au apreciat oficialităţile, urmând ca plăţile să fie reluate după ce vor fi îmbunătăţite procedurile tehnice semnalate de Comisia Europeană. La nivel naţional, a fost suspendată temporar procesarea unor cereri de plată în valoare de 28,3 milioane de euro pentru proiecte din cadrul Programului SAPARD. În urma auditului din luna iunie, reprezentanţii Comisiei Europene au reclamat mai multe deficienţe la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, care gestionează fondurile SAPARD, în special în ceea ce priveşte procedurile de autorizare a plăţilor. Autorităţile române vor relua transmiterea cererilor de fonduri la Comisia Europeană după obţinerea unei asigurări din partea unui auditor independent că deficienţele semnalate au fost soluţionate.
La începutul lunii august, reprezentanţi CE au recomandat înăsprirea verificărilor realizate de agenţie înainte de acordarea banilor prin introducerea unui sistem de urmărire a facturilor şi a stadiului lucrărilor. În mod normal, beneficiarii proiectelor SAPARD primesc fonduri de la buget, care sunt decontate ulterior de CE. Urmează acum şi reverificarea tuturor cererilor de plată din sistem, înainte de reluarea plăţilor. Comisia Europeană a solicitat ameliorarea unor proceduri de plată şi a funcţiilor direcţiei de control şi antifraudă din APDRP (Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit).
„România riscă să îşi piardă credibilitatea în faţa Comisiei Europene mai degrabă decât fondurile alocate, dacă nu-şi va îmbunătăţi procedurile de plată. Am cerut directorului general al agenţiei să ia măsuri de ameliorare în cadrul direcţiei de control şi antifraudă, care în opinia mea, împreună cu direcţia de audit ar fi trebuit să se autosesizeze şi să nu aştepte concluzii sau au audit al CE pentru a clarifica aceste aspecte. am cerut APDRP să ia măsuri de urgenţă, principalul obiectiv fiind reluarea plăţilor din bugetul naţional pentru a nu pune în pericol proiectele aflate în derulare şi pentru asta a fost elaborat planul de acţiuni.
Elementul central pentru reluarea plăţilor este legat însă de amelioraea procedurilor de plată.” – a declarat ministrul agriculturii, Dacian Cioloş la ultima conferinţă de presă. România ar trebui să termine de cheltuit fondurile SAPARD la finele acestui an, dar a cerut Comisiei Europene o prelungire, până la finele lui 2009, pentru absorbţia fondurilor. Un răspuns la această solicitare ar putea veni în luna septembrie. Prin programul SAPARD au fost aprobate şi contractate 4.713 de proiecte, în valoare totală de 1,49 miliarde de euro.