|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Fanfaronul de la VTV 

Fanfaronul de la VTV

Traian Guminski

 Nu obişnuim să criticăm în nici un fel prestaţia colegilor din televiziunile locale. În ultima vreme însă apare, din ce în ce mai des, în emisiunile noului post VTV un individ lângă a cărui nume este postat cuvântul „Jurnalist”. Numai că acest tânăr care se răţoieşte la invitaţii postului luând la rost oameni care au făcut ceva pentru judeţ pe tonul unui procuror nu este recunoscut de breasla noastră. Ştim doar că a ţinut o vreme o rubrică de pescuit într-un ziar de scandal al tatălui său.

Nu am văzut reportaje, anchete, interviuri, ştiri de senzaţie, editoriale, publicate sub semnătura acestui individ ajuns, nu se ştie cum, director de televiziune. Are un comportament hilar punând în situaţii jenante gazetari cu experienţă care realizează emisiuni pe postul de televiziune şi care se văd obligaţii să îl primească în direct pe acest individ. Adoptă o poziţie de om care cunoaşte adevărul absolut din politica, economia, industria, agricultura, administraţia, învăţământul, sănătatea, din Vâlcea.

Lacunele de exprimare, expresiile nepoliticoase, devierile de la subiect, repetiţiile, cacofoniile, pleonasmele îl dau de gol. Este o formă fără fond cu voce puternică şi alură impresionanta dar atât. Nu credem că va mai accepta curând cineva să intre în direct cu el. Este jenant să te duci la o emisiune, tu om cu realizări, cu familie, cu CV, ca să te ia la rost şi să te jignească un fanfaron apărut de nu se ştie unde în presa vâlceană. Recent acest individ şi-a dat cu părerea despre presa din Vâlcea susţinând că în judeţ există prea multe ziare.

Şi le-a numit „fiţuici” uitând că singurul ziar care poate fi încadrat la această categorie este chiar cel în care a semnat o vreme ştiri de duzină pentru că nu ştia să scrie ceva serios (chiar şi acelea erau atent corectate de colegi deoarece erau pline de greseli gramaticale). A criticat pe cei care au creat aceste noi ziare spunând că sunt susţinute artificial. Pe pseudojurnalistul de la VTV nu îl deranjează numărul de cîrciumi din Vâlcea, nici numărul de cazinouri. Nu! Îl deranjează numărul ziarelor. Care oricum este mai mic decât cel anunţat de el.

Iar aceste ziare au apărut tocmai datorită unor indivizi ordinari care nu şi-au plătit salariile la timp ziariştilor salariaţi de care junele jurnalist nu spune nimic deşi cunoaşte adevărul. Cei mai buni dintre aceştia au preferat să-şi facă propria afacere, să înfiinţeze un ziar în loc să stea la miloaga unor patroni puşi pe îmbogăţire rapidă. Iar piaţa este cea care stabileşte căte ziare pot fi într-un judeţ ca al nostru. La noi sunt vreo 10 (care merită această titualtură). În Grecia într-un teritoriu cu 90 de localităţi sunt 80 de ziare.

Aproape fiecare comună are ziarul ei. Şi e loc pentru toţi. Luna viitoare firma editoare a „Ziarului de Vâlcea” va mai lansa o publicaţie. Se va numi „├×ara Loviştei şi va fi distribuită gratuit în comunele din nordul judeţului. Dacă fanfaronul jurnalist crede că este mai bun decât cei care scriu în aceste presupuse fiţuici îi acordăm spaţiu în publicaţiile noastre. Să vină să vadă cum este să scrii ceva serios. Poate să abordeze orice subiect. Cititorii vor compara talentul său cu al celorlalţi jurnalişti. Dacă este capabil să scrie un reportaj adevărat sau o anchetă îi dăm pe fiecare astfel de material echivalentul unui salariu de la VTV.

Leave a Response