“Municipalii” au bătut la Severin, în Cupa României
La trei zile după demiterea lui Ilievski,
„Municipalii” au bătut la Severin, în Cupa României
– în 16-imi, vâlcenii vor întâlnii în Zăvoi nou-promovata în prima ligă, CS Otopeni
La câteva zile de la demiterea lui Ilievski de la conducerea tehnică a formaţiei din Zăvoi, CS Municipal a jucat perfect şi a câştigat meciul de cupă, la Severin, cu FC Drobeta, 4-3. După o primă repriză albă, echipa condusă de pe bancă de secundul Mitică Teleşpan a deschis scorul prin Sergiu Popescu, în minutul 55 şi l-au majorat două minute mai târziu prin Ionuţ Popa. În minutul 71 avea să fie 3-0 pentru Vâlcea după golul aceluiaşi Sergiu Popescu, iar Stromajer a făcut 4-0. în ultimele 7 minute, însă, gazdele au marcat trei goluri prin Jenaru (min. 83), Bârză (min. 86) şi Dicu (min. 93). Scor final, 4-3 pentru CS Municipal, echipă care se califică în faza următoare a competiţiei, în 16-imi, când va aduce în Zăvoi o divizionară A
Rezultate surpriză
În urma rezultatelor din turul V, merg mai departe formaţiile Petrolul, Cetate Suceava, FCM Bacău, Dunărea Galaţi, CSM Ploieşti, Tricolorul Breaza, Sportul, Inter Curtea de Argeş, Minerul Mătăsari, CFR timişoara, FCM Tg. Mureş, CFR II Cluj, U Cluj şi CS Municipal Rm. Vâlcea. Rezultatele turului V al Cupei României: Petrolul Ploieşti – CS Buftea 3-1; Cetate Suceava – FC Botoşani 1 – 0; Ştiinţa Bacău – FCM Bacău 0 – 2; Dunărea Galaţi – Delta Tulcea 2 – 0; Steaua II – CSM Ploieşti 2-3; Tricolorul Breaza – Concordia Chiajna 2 – 1; Sportul – Prefab Modelu 7-6; CF Predeal – Curtea de Argeş 0 – 1; FC Drobeta – FCM Rm. Vâlcea 3 – 4; Minerul Mătăsari – Minerul Lupeni 1 – 3; CFR Timişoara – UTA Arad 2 – 0; FCM Tg. Mureş – Unirea Alba Iulia 2 – 1; CFR II Cluj – FC Bihor 2 – 1; Şimleul Silvaniei – U Cluj 1 – 2. Faza a VI-a a Cupei României ( Şaisprezecimile de finală ) este programată să aibă loc în zilele de 14/15/16.10.2008.
În Zăvoi, pe CS Otopeni
Vineri, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din şaisprezecimile Cupei României la Fotbal. Sorţii au decis ca gruparea CS Municipal să întâlnească pe teren propriu o nou-promovată, echipa finanţată de Teodor Florescu, CS Otopeni. Cum gruparea de lângă Bucureşti nu este extrem de valoroasă, sunt şanse mari ca „municipalii” să câştige şi să meargă astfel mai departe. CS Otopeni este finanţată de vâlceanul Doru Florescu, patronul echipei de handbal Rulmentul Braşov De remarcat câteva partide interesante, cap de afiş fiind derby-ul local dintre CFR Cluj şi U Cluj, dar nici meciurile Rapid – Petrolul sau Steaua – Sportul Studenţesc nu sunt mai prejos. Paisprezece echipe de Liga I vor avea adversari din ligi inferioare, în timp ce restul de patru vor juca între ele. Partidele se vor disputa într-o singură manşă pe terenul echipei mai slab cotate (echipele de ligi inferioare).
Programul meciurilor:
FCM Târgu Mureş – Dinamo Bucureşti; Minerul Lupeni Unirea Urziceni; U Cluj – CFR Cluj; Sportul Studenţesc – Steaua Bucureşti; Petrolul Ploieşti – Rapid Bucureşti; CFR Cluj 2 – FC Timişoara; Internaţional Curtea de Argeş – FC Argeş; Tricolorul Breaza – Oţelul Galaţi; Dunărea Galaţi – Gaz Metan Mediaş; CSM Ploieşti – Universitatea Craiova; CFR Timişoara – Gloria Bistriţa; FC Cetate Suceava – Gloria Buzău; FCM Râmnicu Vâlcea – CS Otopeni; FCM Bacău – Pandurii Tg Jiu; FC Braşov – Farul Constanţa; Poli Iaşi – FC Vaslui. Partidele se vor disputa pe 15 şi 16 octombrie de la ora 14:30, cu excepţia meciurilor care vor fi televizate
Date din regulament
Jocurile din şaisprezecimile de finală vor avea loc pe 15 şi 16 octombrie 2008, cu începere de la ora 14:30, cu excepţia jocurilor televizate. Pentru jocurile televizate în direct, dacă cluburile organizatoare nu dispun de stadioane dotate cu instalaţie de nocturnă, FRF stabileşte stadioanele pe care vor avea loc meciurile, data şi ora de desfăşurare fiind stabilite, de asemenea, de FRF pe baza propunerilor făcute de postul Antena 1.
În caz de egalitate după 90 de minute de joc se vor disputa 2 reprize de prelungiri a câte 15 minute, iar dacă egalitatea se va menţine, se vor executa lovituri de departajare din punctul de pedeapsă pentru stabilirea câştigătoarei. Programarea jocurilor din cadrul şaisprezecimilor de finală ale Cupei României – Timişoreana se va aproba de Comitetul de Urgenţă al FRF şi se va comunica cluburilor interesate până la data de 30 septembrie 2008.