Colegiul Horezu va fi pierdut de paraşutatul cu fundita Sarbu
Ion Câlea trebuie să îşi asume răspunderea!
Colegiul Horezu va fi pierdut de
paraşutatul „cu fundiţă“ Sârbu
Nicu Trandafir
Colegiul Horezu era acum două luni un colegiu în care PSD ar fi defilat cu Aurel Vlădoiu candidat. Probabil social democraţii ar fi obţinut o victorie cu peste 50 %. Deputatul Vlădoiu era iubit în regiune, era zona sa de acţiune, PSD avea majoritatea primăriilor de partea sa, candidaţii PDL şi PNL desemnaţi atunci nu puteau să îi pună probleme celui mai energic parlamentar pe care l-a avut PSD în Vâlcea în ultimii 12 ani.
Ion Cîlea şi Dumitru Persu însă aveau un ghimpe împotriva colegului lor. Uitând că sunt la conducerea Consiliului Judeţean şi datorită implicării lui Vlădoiu la alegerile locale cei doi au pus la cale o măgărie fără seamă: Eliminarea lui Vlădoiu din Parlament. Primul pas l-au făcut îndepărtându-l pe Vlădoiu de Horezu. S-au arătat dispuşi să îl lase pe acesta să candideze la Colegiul Senatorial din sudul Vâlcii, colegiu ce va fi al PSD şi l-au adus pe Marian Sârbu, fost ministru al Muncii drept candidat.
Cel care l-a prezentat în şedinţă de Birou Permanent al Organizaţiei Judeţene pe Sârbu şi l-a susţinut a fost Ion Câlea. Sârbu fusese adus din două motive. În primul rând era împăcată conducerea naţională care teoretic nu mai avea dreptul să ceară un al doilea loc de la organizaţia vâlceană în al doilea rând nimeni din Vâlcea nu putea să îl elimine pe Vlădoiu direct din Horezu.
Sârbu un parlamentar jalnic
După cum vom demonstra populaţia din Horezu nu are nici un motiv să îl voteze pe Sârbu. Acum PDL şi PNL are desemnaţi candidaţi oameni respectabili din judeţ, oameni care s-au implicat activ în sprijinirea comunităţilor locale. PDL a reuşit să dea lovitura şi să-l convingă pe Ion Tudor, fost lider PSD executat mişeleşte de echipa Cîlea-Pârvu-Persu înainte de alegerile locale, să candideze în Colegiul Horezu. Majoritatea vechilor pesedişti din zonă îl vor vota pe Ion Tudor.
Îl vor vota şi toţi pedeliştii şi mai ales cei nehotărâţi. Pentru că Marian Sârbu este un paraşutat, un individ care timp de două mandate nu a făcut nimic în Parlament pentru judeţul său natal. Vâlcenii trebuie să ştie că şi în prezent Marian Sârbu este deputat de Călăraşi din partea PSD. El a devenit mai ales în timpul actualului mandat o prezenţă efemeră pe meleagurile călărăşene.
Sârbu nu a susţinut nici măcar o conferinţă de presă în mandatul trecut şi nici nu a mai fost prezent la conferinţele Organizaţiei Judeţene Călăraşi a PSD. Sârbu răspunde de zona Budeşti (de Călăraşi), locul său de origine. Însă, dacă ne uităm la rezultatele PSD din oraşul Budeşti, se vede că deputatul nu a mai trecut de mult timp pe acolo. Social-democraţii nu au obţinut decât un singur consilier local, ceea ce echivalează cu 268 de voturi. Cam puţin pentru un oraş care a dat Călăraşiului un deputat.
Sârbu se poate lăuda cu apariţii televizate la posturi naţionale. În calitatea sa de fost ministru al Muncii, Sârbu a fost deseori invitat la talk-showuri, sau i s-au pus la dispoziţie intervenţii telefonice în emisiuni din prime-time. Acestea însă nu l-au apropiat de electoratul din Călăraşi care şi-a dat seama că are de a face cu un oportunist. Sondajele îi arătau clar lui Marian că trebuie să candideze în altă parte dacă vrea să aibă cât de cât o şansă. Aşa că a intrat în combinaţie cu Ion Câlea care căuta un motiv pentru a-l sacrifica pe Vlădoiu.
Peste mai puţin de două luni Câlea va vedea cum PSD va obţine în Horezu abia al treilea scor. Populaţia de acolo va afla despre paraşutatul Sârbu pentru că această ediţie, dar şi următoarele, în care îl vom prezenta pe Sârbu în goliciunea sa politico parlamentară şi în bogăţia personală economică, vor ajunge la fiecare familie din Colegiul Horezu. Pe bune!
Alte stiri din editia curenta:
(Politica) | Colegiul Horezu va fi pierdut de paraşutat… |
(Administratie) | Primarul din Roşiile, „rupt de beat“ la o … |
(Politica) | Ion Crăciunescu împotriva senatorului Dore… |
(Impact) | Acţiune de amploare la conductele de gazol… |
(Politica) | Sorin Zamfirescu bolnav sau milog |
(Economic) | Constantin Roibu propune limitarea salariilor l… |
(Sparle si soparle) | Sparle si soparle |
(Editorial) | Domnule Cîlea, decapitaţi-l pe Vlădoiu ! |
(Administratie) | Valoarea teatrului Anton Pann, de aproape patru… |
(Politica) | PNL Vâlcea are specialişti în proiecte |
(Impact) | Localnicii din Titeşti, speriaţi de c… |
(Impact) | Politrucul Florin Bălan mai bogat cu 500 … |
(Politica) | Emilian Frâncu obţine fonduri pentru jude… |
(Administratie) | Bani pentru 20 de primării vâlcene |
(Impact) | Consilerul Gigică din Sălătrucel… |