|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Valoarea teatrului Anton Pann, de aproape patru ori mai mare 

Neica Cîlea, depăşit de situaţie!

Valoarea teatrului Anton Pann, de aproape patru ori mai mare 

Valoarea lucrărilor necesare pentru reabilitarea fostului cinematograf Modern pe post de teatru s-au dublat, valoarea acestora, actualizată crescând de la 5,83 milioane de lei noi (58,3 miliarde de lei vechi), la 18,74 milioane lei (187,4 miliarde de lei vechi), respectiv 5,30 milioane de euro. Noua valoare a fost votată de consilierii judeţeni la ultima şedinţă, după ce preşedintele CJ, Ion Câlea a citit timp de aproximativ o oră un raport justificativ prin care încerca să „evite întrebările ” cu privire la creşterea exponenţială a valorii investiţiei. 

 

Dotări minime

 

Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Câlea a justificat dublarea preţului construcţiei începută în 2005 prin inflaţie, dar şi prin mai multe greşeli făcute în realizarea proiectului iniţial, mai ales în privinţa dotărilor. „Dotările prevăzute iniţial erau minime, mai degrabă potrivite pentru un cămin cultural sau o casă de cultură, nu pentru un teatru modern. De exemplu, în documentele iniţiale era prevăzută o instalaţie de cortină acţionată manual şi nu era prevăzută o tehnică modernă de lumini şi sonorizare.” – a precizat Ion Călea. Printre altele, s-a constatat că proiectanţii nu luaseră în calcul nici măcar structura de rezistenţă a clădirii, care era şubredă şi avea, în unele locuri zidurile crăpate. 

 

„În privinţa structurii de rezistenţă s-a constat lipsa sâmburilor de beton armat, calitatea slabă a betonului şi existenţa fisurilor în ziduri, datorate cutremurelor. De asemenea, s-a impus demolarea porţiunii din faţa clădirii, efectuată din zidărie de cărămidă şi refacerea acesteia, pe structură de beton armat. S-a constatat şi creşterea nivelului apei freatice cu un metru faţă de cel iniţial. După ce, pentru construcţia obiectivului, fosta conducere a instituţiei a contractat un credit la bancă, acesta s-a dovedit a fi insuficient, iar necesitatea refacerii proiectului şi lucrărilor s-a făcut … după adjudecarea licitaţiei pentru două firme apropiate administraţiei judeţene, respectiv Conexvil şi Imsat. 

Creştere exponenţială

Dacă valoarea lucrării era, în 2005 de 5,83 milioane lei, inclusiv TVA, după adjudecarea licitaţiei s-a refăcut devizul general, următoarea valoare stabilită în iunie 2005 fiind de 7,93 milioane lei. La data de 19 septembrie 2005 s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, la data de 30 iunie 2008 fiind efectuate lucrări de 6,75 milioane lei noi. În continuare, valoarea obiectivului a fost actualizată în funcţie de inflaţie, aceasta ajungând la 31 decembrie 2007 la 9,27 milioane lei, această valoare fiind aprobată şi printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean din data de 30 aprilie 2008. 

„Studiul de fezabilitate a trebuit să fie refăcut, prin includerea tuturor cerinţelor de calitate şi a normelor tehnice apărute între timp. Au trebuit incluse, printre altele standardele noi de rezistenţă şi instalaţia de avertizare în caz de incendiu.” – a mai precizat preşedintele CJ Vâlcea. Valoarea fiecărui metru pătrat construit a ajuns astfel la nu mai puţin de 1054,33 euro, termenul final al construcţiei fiind considerat ca fiind la 52 de luni de la proiectare. 

 

Pentru verificarea lucrărilor care se efectuează la teatru a fost numită o comisie specială din partea Consiliului Judeţean, condusă de vicepreşedintele Romulus Bulacu. Acesta a dat asigurări că noului sediu al teatrului Anton Pann va fi dat în folosinţă la 1 martie 2009. În prezent, Teatrul Anton Pann nu dispune de un sediu propriu, funcţionând în prezent într-un spaţiu închiriat în fosta Casă de cultură a sindicatelor. 

Această locaţie a fost proiectată însă să asigure doar minimum de dotări, respectiv cabine pentru actori, pentru că era proiectată să găzduiască doar spectacole asigurate de trupe în turneu prin ţară, astfel că spaţiile sunt total inadecvate funcţionării unui teatru profesionist, care are stagiune permanentă. Cinematograful Modern a trecut din administrarea Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „România Film” în cea a Consiliului Judeţean Vâlcea prin H.G. 1245 din 7 noiembrie 2003, firma Arhinet Plus SRL câştigând selecţia pentru realizarea proiectului.  

 

Leave a Response