Relee de telefonie mobilă furate de pe Cozia
Relee de telefonie mobilă furate de pe Cozia
La sfârşitul săptămânii trecute, administratorul unei societăţi comerciale din Vâlcea a sesizat faptul că, de pe vărful Cozia fuseseră furate mai multe componente de cupru de la releele de telefonie mobilă. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de la Sălătrucel şi cei de la Brezoi, dar până în prezent autorii furtului nu au fost identificaţi.
„Din primele verificări a rezultat faptul că persoane necunoscute au pătruns în incinta releelor prin tăierea lacătului şi prin forţarea sistemului de închidere, după care au sustras componentele din cupru de la reţeaua de împământare. Se efectuează în continuare cercetări pentru identificarea autorilor faptei.” – a precizat subinspectorul Diana Smărăndoiu, de la Poliţia Vâlcea.
in Fapt divers