|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Aţă chirurgicală nesterilă în spitalele vâlcene 

Aţă chirurgicală nesterilă în spitalele vâlcene

• Pacienţii nu îşi cunosc drepturile

Un sondaj realizat de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, dat publicităţii recent, a relevat faptul că vâlcenii sunt printre românii cei mai slab informaţi cu privire la drepturile lor, în calitate de pacienţi şi beneficiari ai sistemului sanitar de stat. Sondajul a arătat faptul că aproximativ 75% dintre pacienţi îşi cunosc drepturile şi obligaţiile, iar cei mai conştienţi de acest lucru sunt bolnavii din Bacău, Giurgiu, Constanţa şi Botoşani.

La polul opus, pacienţii care nu îşi cunosc drepturile şi obligaţiile provin din judeţele Mehedinţi, Vâlcea şi Hunedoara. Peste 30% dintre pacienţii chestionaţi şi-au schimbat medicul de familie şi peste 65% spun că au aşteptat la medic mai puţin de 30 de minute înainte să fie consultaţi. Sondajul lansat de CNSAS a urmărit stabilirea gradului de satisfacţie a bolnavilor faţă de serviciile din spitale sau cele ale medicilor de familie. Chestionarele au fost completate în fiecare judeţ de un număr de asiguraţi stabilit aleatoriu de Casele judeţene de asigurări, după care datele au fost centralizate şi transmise la CNAS.

Aţă chirurgicală nesterilă, la Maternitatea Vâlcea

Vâlcea se numără printre judeţele unde, conform unor sesizări primite de la pacienţi s-a folosit aţă chirurgicală nesterilă, importată din China pentru efectuarea operaţiilor. Ministerul Sănătăţii a dispus verificarea stocurilor de aţă chirurgicală în toată ţara, după ce, în urmă cu trei luni, o femeie din judeţul Argeş a decedat la scurt timp după ce născuse, prin cezariană, la un spital din Călineşti.

La 29 septembrie a.c., autorităţile sanitare vasluiene au intrat în alertă după ce, în urma controlului dispus de Ministerul Sănătăţii, au fost descoperite în patru dintre cele şapte unităţi spitaliceşti din judeţ sute de cutii cu aţă chirurgicală nesterilă. Se pare însă că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ştiau încă din luna august de problema aţei chirurgicale importate din China, dar unele spitale au ignorat ordinul de retragere a produsului din uzul medical, în ciuda avertismentelor.

Aţa chirurgicală respectivă putea provoca îmbolnăviri şi putea duce chiar la decesul pacientului. Spitalele au primit o circulară încă din luna august de la minister, în care se menţiona faptul că materialele sanitare respective nu erau sterile din cauza unei posibile contaminări şi se cerea ca acestea să nu mai fie folosite. Conform unor sesizări ale pacienţilor, la Maternitatea Râmnicu Vâlcea au fost însă şi medici care au folosit aţa respectivă, înştiinţându-şi pacienţii despre acest lucru abia după ce efectuaseră operaţia.

„Am născut în luna septembrie şi, după operaţie, mi s-a spus că am fost cusută cu aţă contaminata”, a declarat o pacientă a Maternităţii din judeţul Vâlcea. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că nu au trimis, încă, o notificare pe adresa Uniunii Europene cu privire la posibila prezenţă a aţei chirurgicale nesterile în mai multe ţări de pe continent. Probele au fost trimise deocamdată la Institutul Cantacuzino şi, după analizarea lor se vor lua măsuri.

Conducerea spitalului se spală pe mâini

În timp ce directorul Maternităţii Vâlcea, medicul Cristian Colţa nu a răspuns deloc la telefon pentru a oferi o explicaţie oficială, directoarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Georgeta Sălişte nu s-a arătat prea interesată de subiect. „Nu sunt eu la conducerea Maternităţii. De ce trebuie să ştiu eu tot ce se întâmplă. Habar nu am despre ce e vorba.” – a spus aceasta.

Leave a Response