Post de jandarmi în staţiunea Băile Govora
Post de jandarmi în staţiunea Băile Govora
La sfârşitul săptămânii trecute, la Băile Govora a fost inaugurat cel de-al treilea post de jandarmi din judeţul Vâlcea, după cele de la Călimăneşti şi Voineasa. La festivitatea de deschidere a postului a participat şi generalul de brigadă Olimpiodor Antonescu, originar din Ţara Loviştei, prim adjunctul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Exerciţiu demonstrativ cu focuri de armă
Festivitatea de inaugurare a început cu prezentarea onorului de către garda constituită pentru acest eveniment şi intonarea Imnului Naţional al României. Panglica inaugurală a fost tăiată de prim adjunctul Inspectorului General al Jandarmeriei Române, generalul Olimpiodor Antonescu, de primarul oraşului Băile Govora, Mihai Mateescu şi de inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, colonelul Ion Idu. După ceremonialul religios de sfinţire a noului locaş de cult, şeful Postului de Jandarmi Govora, plutonierul Gheorghe Tudora a dat ordinul de misiune pentru intrarea în serviciu a primei patrule de jandarmi din localitate. Festivitatea a continuat cu prezentarea unui exerciţiu demonstrativ în cadrul căruia s-a simulat furtul unei sume de bani din sediul Trezoreriei Govora şi acţiunea jandarmilor pentru capturarea jefuitorilor. În încheiere, garda de onoare a prezentat onorul şi a defilat prin faţa participanţilor la această festivitate.
Al treilea post din Vâlcea
În judeţul Vâlcea, în prezent mai funcţionează două astfel de posturi de jandarmi în staţiunile montane Călimăneşti şi Voineasa. Jandarmii subunităţii nou înfiinţate vor executa, în cooperare cu poliţiştii, misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în oraşul Govora şi de intervenţie pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate. Sediul subunităţii de jandarmi se află pe strada Tudor Vladimirescu, în imediata apropiere a sediului Poliţiei Govora.
Intervenţia jandarmilor din Govora poate fi solicitată telefonic apelând direct: 0250/770190, sau prin intermediul apelului unic de urgenţă 112. La inaugurare au participat şi primarii comunelor din imediata apropiere a Oraşului Govora, şefii instituţiilor M.I.R.A. din judeţul Vâlcea, şefii altor instituţii, foştii comandanţi ai unităţii şi cetăţeni ai oraşului. „Prezenţa jandarmilor în această localitate aflată într-o zonă vizitată frecvent de turiştii din ţară şi din străinătate va asigura, printre altele, prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi a celui contravenţional, precum şi salvarea şi evacuarea, alături de celelalte instituţii abilitate, a persoanelor aflate în dificultate. În toate acţiunile pe care le vor desfăşura, jandarmii vor încerca eliminarea paralelismelor şi vor căuta căi eficiente de lucru.” – a precizat colonelul Ion Idu, şeful Jandarmeriei Vâlcea.