Ion Tudor a readus lumina în satul Dumbrăveşti
Ion Tudor a readus lumina în satul Dumbrăveşti
De 4 ani, locuitorii satului Dumbrăveşti ( comuna Tomşani) foloseau lumânarea sau lampa dacă vroiau să iasă noaptea din casă. Şi asta pentru că nu mai era iluminat public. Nişte hoţi au furat cablurile de înaltă tensiune, iar de atunci satul a rămas în beznă, autorităţile locale nereuşind să facă rost de fonduri pentru remedierea situaţiei.
Astfel, cele 40 de familii, printre care oameni în vârstă, au fost nevoite să se descurce cum au putut în bezna de pe uliţele satului, trăind uneori cu teama de a mai ieşi din casă când se înserează. Iată că Dumbrăveştiul este din nou electrificat datorită sprijinului acordat de candidatul PD-L la funcţia de deputat, Ion Tudor, un om care şi-a dat seama că autorităţile locale din Tomşani trebuie susţinute pentru ca locuitorii din acest sat să beneficieze şi ei măcar de condiţii minime de trai.
Cu ajutorul lui Ion Tudor, Consiliul Local al comunei a reuşit să repună în funcţiune sistemul de iluminat public din Dumbrăveşti, iar cele 40 de familii nu mai au nevoie de lampă a ieşi noaptea din casa. “Mă bucur că am putut să ajut la rezolvarea acestei situaţii. În satul Dumbrăveşti din comuna Tomşani locuiesc 40 de familii. Mulţi sunt oameni în vârstă, care seara au nevoie de lumină, mai ales că este o zonă mai retrasă. Din toata inima o să ajut acolo unde oamenii au nevoie”, ne-a spus candidatul PD-L la Camera Deputatilor pe Colegiul 6 Horezu, Ion Tudor.