|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Presiuni asupra AVAS pentru privatizarea SALROM 

Presiuni asupra AVAS

pentru privatizarea SALROM

Societatea Naţională a Sării Salrom Râmnicu Vâlcea va fi restructurată, prin vânzarea unor active rentabile şi eficientizarea activităţilor care vor fi păstrate în portofoliul companiei, după care va fi privatizată prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni.

Oltchim şi USG, printre principalii consumatori

O parte din banii obţinuţi prin vânzarea unor active rentabile urmează să fie folosiţi pentru eficientizarea activităţilor care vor rămâne în societate conform proiectului de Hotărâre de Guvern elaborat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului privind restructurarea şi privatizarea companiei. Reprezentanţii AVAS au precizat că, în situaţia organizatorică actuală, privatizarea Salrom ar avea şanse mici de reuşită, astfel că pentru început va fi restructurată.

Restructurarea Societăţii Naţionale a Sării presupune implementarea unui program de măsuri care să conducă, în principal, la vânzarea unor active, dar şi la eficientizarea activităţilor rămase în cadrul societăţii prin implementarea unor programe de investiţii tehnologice şi de mediu, care să contribuie la creşterea atractivităţii la privatizare a societăţii„, au menţionat cei de la AVAS.

Restructurarea va fi realizată ţinându-se cont de activele strategice pentru industria sticlei şi maselor plastice şi de existenţa consumatorilor captivi ai Salrom, care nu au alternativă în privinţa aprovizionării cu materii prime, respectiv Oltchim Râmnicu Vâlcea, Uzinele Sodice Govora, Upsom Ocna Mureş şi Chimcomplex Borzeşti. După restructurare, societatea va fi privatizată prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut de AVAS, la un preţ care va fi stabilit de o evaluare independentă.

Cumpărătorul va trebui să îşi asume un program de investiţii de mediu pentru perimetrele în care societatea îşi va desfăşura activitatea. Restructurarea este fundamentată astfel pe scăderea consumului de sare casnic şi industrial, existenţa ofertei de sare mai mari decât cererea, investiţii urgente în tehnologie de extracţie şi prelucrare, investiţii de mediu şi o concurenţă puternică în ţară şi străinătate, ceea ce presupune investiţii semnificative de îmbunătăţire a calităţii produselor.
Costuri de transport ridicate
În statele europene, industria sării este marcată de existenţa supracapacităţilor de producţie şi a costurilor de transport în creştere, ceea ce implică o serie de consolidări structurale. Acest proces este abia la început în Europa Centrală şi de Est, iar România ar putea deveni un furnizor important de sare în zona Mării Negre, Balcani şi Europa Centrală. Potrivit AVAS, costurile de transport ale sării pe distanţe mai mari de 1.000 de kilometri depăşesc preţul produsului. „În domeniul exploatării sării în soluţie, deşi tehnologiile sunt similare celor aplicate pe plan mondial, este necesară alocarea unor fonduri substanţiale pentru evitarea unor catastrofe ecologice (zăcământul Ocnele Mari)„, mai precizează reprezentanţii AVAS.

Prin proiectul de hotărâre elaborat de AVAS se interzice transferul licenţelor de exploatare minieră existente în prezent, fără parcurgerea unor proceduri transparente cu privire la privatizarea societăţii sau la vânzarea activelor ei. Cheltuielile necesare pentru realizarea restructurării vor fi suportate de Societatea Naţională a Sării, din sursele aprobate conform programului de restructurare.

În vedere realizării procesului de privatizare, printr-un ordin al preşedintelui AVAS se va numi o comisie pentru licitaţie, alcătuită din trei membri din partea Autorităţii, un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi un reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor. Societatea Naţională a Sării are capital integral de stat, fiind înfiinţată pe baza Hotărârii de Guvern 767/21.11.1997. Societatea deţine şapte sucursale (Cacica, Ocan Dej, Ocna Mureş, Praid, Râmnicu Vâlcea, Slănic Prahova şi Târgu Ocna) şi are o reţea proprie de distribuţie cu depozite în Bucureşti, Craiova, Timişoara, Ocna Dej şi Bacău
Suspiciuni privind privatizarea
In acelaşi timp, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România este preocupată de precaritatea informaţiilor publice privind strategia de privatizare promovată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în această perioadă de maxime dificultăţi financiare internaţionale şi arată cu degetul în special asupra SALROM. „Susţinem decizia AVAS de a amâna privatizarea companiei Antibiotice Iaşi. AOAR se opune ferm oricăror încercări de repetare, chiar şi aproximativă, a gravelor erori făcute în privatizarea societăţii Petrom.

Atragem atenţia AVAS asupra presiunilor care se fac pentru privatizarea industriei sării. Alături de situaţia neclară a rafinăriei de la Piteşti, se mai adaugă o nouă necunoscută prin propunerea spre privatizare a companiei SALROM, al doilea furnizor esenţial pentru Oltchim”, se menţionează în comunicat. AOAR a cerut să se comunice public dacă au fost făcute evaluări asupra efectelor ce se vor produce în domeniul industriei chimice din România, atât cât a mai rămas, ca urmare a strategiei de privatizare avute în vedere de AVAS.

Autoritatea nu poate continua cu privatizările „la bucată” şi nu mai poate invoca nici presiuni ale Uniunii Europene sau ale Fondului Monetar Internaţional. „AOAR atrage atenţia, în mod public, că rezervele de sare sunt declarate, prin Constituţie, ca fiind inalienabile, ca toate bogăţiile naturale din subsolul României, solicitând AVAS să nu accepte concesionarea exploatării acestora şi să nu transfere un monopol al statului către un monopol privat, indiferent de structura acestuia”, se mai precizează în Comunicatul AOAR.

Leave a Response